Poezia Odaia Bunicului de Ion Pillat

ODAIA BUNICULUI


Nu s-a clintit nimica și recunosc iatacul
Bunicului pe care viu, nu l-am cunosut.
Rămase patu-i simplu și azi nedesfăcut,
Și ceasul lui pe masă și-a mai păstrat tic-tacul.



Văd rochia bunicii cu șal și malacov,
Văd uniforma veche de ,,ofițer” la modă
Pe cînd era el Junker - demult - sub Ghica-vodă,
Cînd mai mergeau boierii în butcă la Brașov.



Și lîngă bățu-i rustic, tăiat în lemn de vie,
Văd putina lui unde lua băi de foi de nuc.
A scîrțîit o ușă... un pas... și-aștept năuc
Să intre-aci bunicul dus numai pînă-n vie.



Un ronțăit de șoarec sau ceasul mă trezi ?
Ecou își fac, în taină, ca rimele poemii...
Și ceasul vechi tot bate, tic-tic, la poarta vremii,
Și șoricelul roade trecutul zi cu zi.

Poezia Cămara de Fructe de Ion Pillat

CĂMARA DE FRUCTE



Deschid cu teamă ușa cămării de-altădată
Cu cheia ruginie a raiului oprit,
Trezind în taina mare a poamelor, smerit,
Mireasma, și răcoarea, și umbra lor uitată.



Mă prinde amintirea în vînătul ei fum,
Prin care cresc pe poliți și rafturi, ca pe ruguri,
Arzînd în umbră, piersici de jar, și-albaștri struguri
Și pere de-aur roșu cu flacări de parfum.



Șovăitor ca robul, ca calcă o comoară
Din basmul cu o mie și una nopți, mă-nchin :
Văd pepeni verzi - smaragde cu miezul de rubin -
Și tămîioși galbeni ca soarele de vară.




Se-aprind fantasmagoric caise și gutui :
Trandafirii lampioane și lămpi de aur verde...
Dar părăsind cămara ca mințile îmi pierde,
Tot rodul vrăjitoarei cu lacăt îl încui.

Poezia Casa Din Deal de Ion Pillat

CASA DIN DEAL



Prin ochelari de geamuri privea cu ochi de lampă
Ca o bunică bună la nepoțelul mic.
Pe-atunci știam că-i vie ; azi nu mai știu nimic :
Apăs cu nepăsare de om pe-a ușii clampă.



Sub coperișul, care îi sta ca un bonet,
Glicina ei pe tîmple cădea ca o șuviță.
Și, mirosind a floare de tei, a lămîiță,
A cantalup, a lisă de chitară, a șerbet,



În fiece odaie dezvăluiam cu frică
Alt gînd din vechiul suflet curat și românesc...
Ce nu-mi cuprinde mintea, deși îmbătrînesc,
Pe-atunci trăia în voie în inima mea mică.



Pendulele bătrîne mai bat același ceas,
Prelung, ca o dojană, în liniștea sonoră,
Dar timpul intr-n casă trîntindu-i altă oră,
Și inima i-o sparge, tic-tac, sub al meu pas.

Poezia Căsuța Din Copac de Ion Pillat

CĂSUȚA DIN COPAC


Se leagănă și astăzi, cînd vîntul suflă-n frunză,
Sus pe stejar-nălțată, căsuța din copac.
Cu gazda mea bătrînă ce bine mă împac !
În duc bolnavu-mi suflet, de oameni să-l ascunză,



Un suflet ce să uite trecutul nu putu
Și care jalnic bate mereu la altă poartă,
Un suflet ce iubirea nehotărît își poartă
Din loc în loc, zadarnic... O, vindecă-mi-l tu !



Tu, sora cea mai bună cu aripa și ramul,
Primește-l la fereastra de cer cu ciocîrlii.
Tu, nelegată încă prin grele temelii
De țarina prăfoasă, dă-i să-și serbeze hramul :



Pădurea, și văzduhul, și vîntul, la un loc -
Și ruptă din pîrjolul apusului de soare,
Făcînd din creangă-n creangă, viu, flacăra-i să zboare :
O veveriță roșie cu coada ei de foc.