Poezia Cozia de Ion Pillat

COZIA



Foșnește Oltul - pluta a trecut,
Dar cerul spart în cioburi vine iar
Să cheme peste ape, din trecut,
O mînăstire toată de cleștar.



Cu murmure și val, și veac se scurg...
De ce și astăzi Cozia a rămas ?
Trecutul stă pe unde, în amurg,
Cu umbra lui ca limba unui ceas.



Foșnește Oltul... Stele au sclipit -
Cu mîna și cu mintea nu le-ajung.
Prin ce desiș de codru încîlcit
Se-ncearcă aripi și se zbat prelung ?




Un dangăt de aramă a zburat...
Se duce peste văi și peste munți.
Aproape vezi albastrul tremurat
Durînd din sunet și din suflet punți.



Aproape simți cu ochii mari deschiși
Cum unul cîte unul s-au desprins
Din noaptea ce se prinde-n rămuriș,
Hulubii Domnului pe cerul nins.




Cireșul de pe drum a înflorit -
E alb de lună multă ca de flori.
Ori poate peste pomul liniștit
Stă stolul alb al serafimilor.

Poezia Cozia de Ion Pillat

COZIA



Foșnește Oltul - pluta a trecut,
Dar cerul spart în cioburi vine iar
Să cheme peste ape, din trecut,
O mînăstire toată de cleștar.



Cu murmure și val, și veac se scurg...
De ce și astăzi Cozia a rămas ?
Trecutul stă pe unde, în amurg,
Cu umbra lui ca limba unui ceas.



Foșnește Oltul... Stele au sclipit -
Cu mîna și cu mintea nu le-ajung.
Prin ce desiș de codru încîlcit
Se-ncearcă aripi și se zbat prelung ?




Un dangăt de aramă a zburat...
Se duce peste văi și peste munți.
Aproape vezi albastrul tremurat
Durînd din sunet și din suflet punți.



Aproape simți cu ochii mari deschiși
Cum unul cîte unul s-au desprins
Din noaptea ce se prinde-n rămuriș,
Hulubii Domnului pe cerul nins.




Cireșul de pe drum a înflorit -
E alb de lună multă ca de flori.
Ori poate peste pomul liniștit
Stă stolul alb al serafimilor.

Poezia Toaca de Ion Pillat

TOACA


Pe curtea mînăstirii îmi deschid,
Ca peste visul sufletului, geamul.
Tăcerea e de piatră : un molid
Și-a-ncremenit în luna plină ramul.



Biserica de bîrne s-a-nchinat
La steaua cea dintîi, ca la icoană.
Un înger ca un nor îndepărtat,
Proptit de munți se roagă alb în strană.




Ce-i om s-a stins - ce-i sunet a murit...
Trăiește numai schitul și copacul.
Tăcerea cerului a ținut
Cu stele grele de oțel capacul...




 Dar clar o picătură a căzut,
Spărgînd oglinda timpului în două -
Și-ascult în piept și-aud în schitul mut
Mărgăritarele cum plouă.


E toaca ta ! A început să bată
Sub cer, prelung, cu inima deodată.

Poezia Toaca de Ion Pillat

TOACA


Pe curtea mînăstirii îmi deschid,
Ca peste visul sufletului, geamul.
Tăcerea e de piatră : un molid
Și-a-ncremenit în luna plină ramul.



Biserica de bîrne s-a-nchinat
La steaua cea dintîi, ca la icoană.
Un înger ca un nor îndepărtat,
Proptit de munți se roagă alb în strană.




Ce-i om s-a stins - ce-i sunet a murit...
Trăiește numai schitul și copacul.
Tăcerea cerului a ținut
Cu stele grele de oțel capacul...




 Dar clar o picătură a căzut,
Spărgînd oglinda timpului în două -
Și-ascult în piept și-aud în schitul mut
Mărgăritarele cum plouă.


E toaca ta ! A început să bată
Sub cer, prelung, cu inima deodată.