Poezia Povestea Maicii Domnului de Ion Pillat

POVESTEA MAICII DOMNULUI



RUGĂ CA SĂ ÎNCEP



Vreau, Maică Preacurată,
Povestea ta să fie
În grai cinstit lucrată,
Ca lîna dintr-o iie.



Și ca să-ți țes chilimul
Mă ține tu de mîni.
Mă-nvețe heruvimul
Colinda din bătrîni.



Fă-mi graiul bun ca oul
Încondeiat de Paște,
Blagoslovit ca boul
Cînd Domnul meu se naște.



Strălucitor cuvîntul
Mi-l fă cum e la noi
Lumina pe pămîntul
Cu plopi și dealuri moi.



Înalță-mi vorba bine :
Troiță la răscruce -
Drumețul să se-nchine
De vine ori se duce ;




O limpezește-n rîul
Ce rîde sub arini,
O-ncinge strîns cu brîul
Durerii de creștin.




Dă-mi, mie, păcătosul,
Un suflet de beteală,
Să-ți dea și el prinosul
Lui sfînt zugrăveală -




Să fiu ca iconarul,
De nimeni cunoscut.
Nu-mi trebuie slavă. Harul
Ți-l cer : Am început.

Poezia Biserica de Altădată de Ion Pillat

BISERICA DE ALTĂDATĂ



Biserică de altădată, ce ctitor mi te-a scos în cale
Cu zarzări din curtea veche și năpădită de urzici,
Sub coperiș lăsat pe-o rînă, la margine de mahalale,
Sub turnul mîngîiat în aripi de raze și de rîndunici...




Cu chipul șters în zugrăveală : Matei și Marcu, Ion și Luca,
Evangheliștii de pe vremuri, tuspatru, predică-n pustiu -
Amurgul doar și toamna, singuri, dau să pătrundă prin uluca
Grădinii Domnului, pe care azi credincioșii n-o mai știu...




Biserică de altădată, din nou primește să-ți calc pragul
Ca-n noaptea primăverii mele cu zarzării-nfloriți pe cer.
În somnul veșnic bunu-ți preot de mult și-a lepădat toiagul
Și întru Domnului, odihnește bătrînul său paracliser.



Stau singur în amurg de toamnă azi, singur eu cu patimi multe-
Și nimeni nu mai toacă seară suflet și prin mahala,
Nu-i nimeni să se roage-n tindă, și taina nimeni s-o asculte
Și la icoane să aprindă sfînt lîngă sfînt, stea lîngă stea.

Poezia Monahul la Capre de Ion Pillat

MONAHUL LA CAPRE



A fluierat un tren departe,-n vale -
De-aci la el ce ce multe veacuri sînt !
Sub munte, unde schitul se prăvale,
O toacă sună și-a tăcut în vînt.



Atîta tot - pe cerul nalt ereții
Cunună torc din zbor nemișcat
Poienii ce atîrnă pe pereții
De stînci tăiate-n piscul detunat.



Monahul roș la capre stă de pază,
Sălbăticit, slăbit de-așa pustiu -
Singurătatea singură-l veghează,
Dihăniile din codru de-l mai știu...



Și-acum cînd umbre pe furiș, în taină,
Lungesc pe jos copac lîngă copac,
Vin caprele, se freacă de-a lui haină
Ca de-un gorun cu coajă de șiac.



Prin sfeșnice domnești de flori de nalbă
Zărește satul, casa cu livezi,
Și fata albă ca o iadă albă,
Și ochii-i verzi ca firul ierbii verzi...



Și mîna aspră mîngîie alene
Blănița iedei și se pierde-n ea -
Și parcă muierește ard sub gene
Priviri viclene ca ispita grea.



Dar țapul negru și bărbos, deoparte,
Chiorîș aprinde galben ochi de drac -
Pe cînd mesteacăni albi, ca într-o carte
De basme, din penumbră se desfac,



Răsar - arhangheli mari - prin amurgire
Cu aripă și sabie de foc,
Pe cînd monahul cel ieșit din fire
Ca la icoană bîjbîie pe loc.

Poezia Cozia de Ion Pillat

COZIA



Foșnește Oltul - pluta a trecut,
Dar cerul spart în cioburi vine iar
Să cheme peste ape, din trecut,
O mînăstire toată de cleștar.



Cu murmure și val, și veac se scurg...
De ce și astăzi Cozia a rămas ?
Trecutul stă pe unde, în amurg,
Cu umbra lui ca limba unui ceas.



Foșnește Oltul... Stele au sclipit -
Cu mîna și cu mintea nu le-ajung.
Prin ce desiș de codru încîlcit
Se-ncearcă aripi și se zbat prelung ?




Un dangăt de aramă a zburat...
Se duce peste văi și peste munți.
Aproape vezi albastrul tremurat
Durînd din sunet și din suflet punți.



Aproape simți cu ochii mari deschiși
Cum unul cîte unul s-au desprins
Din noaptea ce se prinde-n rămuriș,
Hulubii Domnului pe cerul nins.




Cireșul de pe drum a înflorit -
E alb de lună multă ca de flori.
Ori poate peste pomul liniștit
Stă stolul alb al serafimilor.