Poezia Monahul la Capre de Ion Pillat

MONAHUL LA CAPRE



A fluierat un tren departe,-n vale -
De-aci la el ce ce multe veacuri sînt !
Sub munte, unde schitul se prăvale,
O toacă sună și-a tăcut în vînt.



Atîta tot - pe cerul nalt ereții
Cunună torc din zbor nemișcat
Poienii ce atîrnă pe pereții
De stînci tăiate-n piscul detunat.



Monahul roș la capre stă de pază,
Sălbăticit, slăbit de-așa pustiu -
Singurătatea singură-l veghează,
Dihăniile din codru de-l mai știu...



Și-acum cînd umbre pe furiș, în taină,
Lungesc pe jos copac lîngă copac,
Vin caprele, se freacă de-a lui haină
Ca de-un gorun cu coajă de șiac.



Prin sfeșnice domnești de flori de nalbă
Zărește satul, casa cu livezi,
Și fata albă ca o iadă albă,
Și ochii-i verzi ca firul ierbii verzi...



Și mîna aspră mîngîie alene
Blănița iedei și se pierde-n ea -
Și parcă muierește ard sub gene
Priviri viclene ca ispita grea.



Dar țapul negru și bărbos, deoparte,
Chiorîș aprinde galben ochi de drac -
Pe cînd mesteacăni albi, ca într-o carte
De basme, din penumbră se desfac,



Răsar - arhangheli mari - prin amurgire
Cu aripă și sabie de foc,
Pe cînd monahul cel ieșit din fire
Ca la icoană bîjbîie pe loc.

Poezia Monahul la Capre de Ion Pillat

MONAHUL LA CAPRE



A fluierat un tren departe,-n vale -
De-aci la el ce ce multe veacuri sînt !
Sub munte, unde schitul se prăvale,
O toacă sună și-a tăcut în vînt.



Atîta tot - pe cerul nalt ereții
Cunună torc din zbor nemișcat
Poienii ce atîrnă pe pereții
De stînci tăiate-n piscul detunat.



Monahul roș la capre stă de pază,
Sălbăticit, slăbit de-așa pustiu -
Singurătatea singură-l veghează,
Dihăniile din codru de-l mai știu...



Și-acum cînd umbre pe furiș, în taină,
Lungesc pe jos copac lîngă copac,
Vin caprele, se freacă de-a lui haină
Ca de-un gorun cu coajă de șiac.



Prin sfeșnice domnești de flori de nalbă
Zărește satul, casa cu livezi,
Și fata albă ca o iadă albă,
Și ochii-i verzi ca firul ierbii verzi...



Și mîna aspră mîngîie alene
Blănița iedei și se pierde-n ea -
Și parcă muierește ard sub gene
Priviri viclene ca ispita grea.



Dar țapul negru și bărbos, deoparte,
Chiorîș aprinde galben ochi de drac -
Pe cînd mesteacăni albi, ca într-o carte
De basme, din penumbră se desfac,



Răsar - arhangheli mari - prin amurgire
Cu aripă și sabie de foc,
Pe cînd monahul cel ieșit din fire
Ca la icoană bîjbîie pe loc.

Poezia Cozia de Ion Pillat

COZIA



Foșnește Oltul - pluta a trecut,
Dar cerul spart în cioburi vine iar
Să cheme peste ape, din trecut,
O mînăstire toată de cleștar.



Cu murmure și val, și veac se scurg...
De ce și astăzi Cozia a rămas ?
Trecutul stă pe unde, în amurg,
Cu umbra lui ca limba unui ceas.



Foșnește Oltul... Stele au sclipit -
Cu mîna și cu mintea nu le-ajung.
Prin ce desiș de codru încîlcit
Se-ncearcă aripi și se zbat prelung ?




Un dangăt de aramă a zburat...
Se duce peste văi și peste munți.
Aproape vezi albastrul tremurat
Durînd din sunet și din suflet punți.



Aproape simți cu ochii mari deschiși
Cum unul cîte unul s-au desprins
Din noaptea ce se prinde-n rămuriș,
Hulubii Domnului pe cerul nins.




Cireșul de pe drum a înflorit -
E alb de lună multă ca de flori.
Ori poate peste pomul liniștit
Stă stolul alb al serafimilor.

Poezia Cozia de Ion Pillat

COZIA



Foșnește Oltul - pluta a trecut,
Dar cerul spart în cioburi vine iar
Să cheme peste ape, din trecut,
O mînăstire toată de cleștar.



Cu murmure și val, și veac se scurg...
De ce și astăzi Cozia a rămas ?
Trecutul stă pe unde, în amurg,
Cu umbra lui ca limba unui ceas.



Foșnește Oltul... Stele au sclipit -
Cu mîna și cu mintea nu le-ajung.
Prin ce desiș de codru încîlcit
Se-ncearcă aripi și se zbat prelung ?




Un dangăt de aramă a zburat...
Se duce peste văi și peste munți.
Aproape vezi albastrul tremurat
Durînd din sunet și din suflet punți.



Aproape simți cu ochii mari deschiși
Cum unul cîte unul s-au desprins
Din noaptea ce se prinde-n rămuriș,
Hulubii Domnului pe cerul nins.




Cireșul de pe drum a înflorit -
E alb de lună multă ca de flori.
Ori poate peste pomul liniștit
Stă stolul alb al serafimilor.