Poezia Monahul la Capre de Ion Pillat

MONAHUL LA CAPRE



A fluierat un tren departe,-n vale -
De-aci la el ce ce multe veacuri sînt !
Sub munte, unde schitul se prăvale,
O toacă sună și-a tăcut în vînt.



Atîta tot - pe cerul nalt ereții
Cunună torc din zbor nemișcat
Poienii ce atîrnă pe pereții
De stînci tăiate-n piscul detunat.



Monahul roș la capre stă de pază,
Sălbăticit, slăbit de-așa pustiu -
Singurătatea singură-l veghează,
Dihăniile din codru de-l mai știu...



Și-acum cînd umbre pe furiș, în taină,
Lungesc pe jos copac lîngă copac,
Vin caprele, se freacă de-a lui haină
Ca de-un gorun cu coajă de șiac.



Prin sfeșnice domnești de flori de nalbă
Zărește satul, casa cu livezi,
Și fata albă ca o iadă albă,
Și ochii-i verzi ca firul ierbii verzi...



Și mîna aspră mîngîie alene
Blănița iedei și se pierde-n ea -
Și parcă muierește ard sub gene
Priviri viclene ca ispita grea.



Dar țapul negru și bărbos, deoparte,
Chiorîș aprinde galben ochi de drac -
Pe cînd mesteacăni albi, ca într-o carte
De basme, din penumbră se desfac,



Răsar - arhangheli mari - prin amurgire
Cu aripă și sabie de foc,
Pe cînd monahul cel ieșit din fire
Ca la icoană bîjbîie pe loc.