Poezia Bejenia de Ion Pillat

BEJENIA



N-auzi pe vale scîrțîit de cară ?
Nu vezi în zare peste sate fumul ?
Intrară, bade, turcii iar în țară,
La munte fug rumânii cu duiumul.



Pîrjol și foc aduc cu ei păgînii,
Omoară mamele și taie pruncii...
Dar la răscruci, de lași poteca luncii
Și-o iei pieptiș drept la poiana stînii,



Sub norul care piere ca o plută,
Prin fagii ce-și opresc aci hotarul,
La șipotul cu apă nencepută
Au poposit. - Despriponit, măgarul,



Blegind urechea blîndă, se apleacă
Spre maica alăptîndu-și pruncul sfînt -
Dar, necăjit, cu gîndul la pămînt,
Iosif Întinde mămăligă seacă.



Ce greu, ce lung e drumul de bejenie !
Vrea Domnul să le mîntuie aleanul :
Le-a hotărît ca o blagoslovenie
Nu țara din Eghipet, ci Ardealul.

Poezia Bejenia de Ion Pillat

BEJENIA



N-auzi pe vale scîrțîit de cară ?
Nu vezi în zare peste sate fumul ?
Intrară, bade, turcii iar în țară,
La munte fug rumânii cu duiumul.



Pîrjol și foc aduc cu ei păgînii,
Omoară mamele și taie pruncii...
Dar la răscruci, de lași poteca luncii
Și-o iei pieptiș drept la poiana stînii,



Sub norul care piere ca o plută,
Prin fagii ce-și opresc aci hotarul,
La șipotul cu apă nencepută
Au poposit. - Despriponit, măgarul,



Blegind urechea blîndă, se apleacă
Spre maica alăptîndu-și pruncul sfînt -
Dar, necăjit, cu gîndul la pămînt,
Iosif Întinde mămăligă seacă.



Ce greu, ce lung e drumul de bejenie !
Vrea Domnul să le mîntuie aleanul :
Le-a hotărît ca o blagoslovenie
Nu țara din Eghipet, ci Ardealul.

Poezia Maica Și Pruncul de Ion Pillat

MAICA ȘI PRUNCUL


În odaia scundă moare focu-o vatră,
Colo pe firidă pîlpîie opaiț.
Pe un drum de țară, cîni zadarnic latră...
Nici un sfînt la noapte n-o să stea pe laviți.



Singură cu pruncul, singură cu focul,
Ce-și desface umbră coada de păun,
Maica se gîndește, cumpănind norocul
Pruncului ce-ntinde mîna la ceaun.



Ochii lui albaștri cum e inu-n floare,
Maica îi sărută, mîngîie, bălai,
Părul ca mătasea de porumb, și-o doare
Sufletul deadată năpădit de scai...



Lacrimi șterg în gene brațele cămeșii :
A venit țiganca de i-a dat cu ghiocu -
Și pe drum de munte au plecat lăieșii...
Dar Isus zîmbește blînd, urmîndu-și jocul.

Poezia Maica Și Pruncul de Ion Pillat

MAICA ȘI PRUNCUL


În odaia scundă moare focu-o vatră,
Colo pe firidă pîlpîie opaiț.
Pe un drum de țară, cîni zadarnic latră...
Nici un sfînt la noapte n-o să stea pe laviți.



Singură cu pruncul, singură cu focul,
Ce-și desface umbră coada de păun,
Maica se gîndește, cumpănind norocul
Pruncului ce-ntinde mîna la ceaun.



Ochii lui albaștri cum e inu-n floare,
Maica îi sărută, mîngîie, bălai,
Părul ca mătasea de porumb, și-o doare
Sufletul deadată năpădit de scai...



Lacrimi șterg în gene brațele cămeșii :
A venit țiganca de i-a dat cu ghiocu -
Și pe drum de munte au plecat lăieșii...
Dar Isus zîmbește blînd, urmîndu-și jocul.