Poezia Rusalii de Ion Pillat

RUSALII


Tîrg de munte risipit printre livezi,
Cu cerdacuri văruite de-unde vezi
Piatra Craiului albastră de departe :
Iată tot Ierusalimul tău din carte...



Și, călare pe-o asină cu mers lin,
Isus vine și apostolii lui vin
Pe drumeagul care duce spre mușcele
Pe sub bolta unui schit cu rîndunele.



Țărani albi, sosiți de ziuă pentru hram,
Rup din sălcii înverzite cîte-un ram,
Domnul nostru să-l sfințească. - Pe asină,
Pe cînd el blagoslovește în lumină,



Și stă-n umbră un egumen rău la gînd -
O țărancă îi așterne la pămînt,
Cu smerenie marama-nzăpezită,
Sufletul să-i calce fiul, sub copită.

Poezia Despărțirea de Ion Pillat

DESPĂRȚIREA




Luase de pe masă și oalele și blidul,
Maria-ngrijorată că nu mînca Isus,
Și la lumina serii se zugrăvea pe zidul
Cel alb, în negru, crucea ferestrei din apus.



Încununat sta fiul de cea din urmă rază
A soarelui, și fruntea îi sîngera ca-n spini,
Tăcea... tăcea și maica lui, care nu cutează
- Țărancă - să-l întrebe și-i varsă numai vin.



Vin rubiniu cu sînge curat umplu paharul...
Și pită aurită îi scoate din cuptor -
Dar fiul, trist zîmbidu-i, știindu-le amarul,
Cu mîna le dă-n lături și spune : - ,,Mîine-n zori,



Măicuță, să ceri popii asina cea mai slabă -
La tatăl meu din ceruri mă duc, tu să mă lași”.
Și maica - o țărancă - oftînd din greu, se-ntreaabă
De ce și-a dat copilul cu domnii la oraș.

Poezia Bejenia de Ion Pillat

BEJENIA



N-auzi pe vale scîrțîit de cară ?
Nu vezi în zare peste sate fumul ?
Intrară, bade, turcii iar în țară,
La munte fug rumânii cu duiumul.



Pîrjol și foc aduc cu ei păgînii,
Omoară mamele și taie pruncii...
Dar la răscruci, de lași poteca luncii
Și-o iei pieptiș drept la poiana stînii,



Sub norul care piere ca o plută,
Prin fagii ce-și opresc aci hotarul,
La șipotul cu apă nencepută
Au poposit. - Despriponit, măgarul,



Blegind urechea blîndă, se apleacă
Spre maica alăptîndu-și pruncul sfînt -
Dar, necăjit, cu gîndul la pămînt,
Iosif Întinde mămăligă seacă.



Ce greu, ce lung e drumul de bejenie !
Vrea Domnul să le mîntuie aleanul :
Le-a hotărît ca o blagoslovenie
Nu țara din Eghipet, ci Ardealul.

Poezia Maica Și Pruncul de Ion Pillat

MAICA ȘI PRUNCUL


În odaia scundă moare focu-o vatră,
Colo pe firidă pîlpîie opaiț.
Pe un drum de țară, cîni zadarnic latră...
Nici un sfînt la noapte n-o să stea pe laviți.



Singură cu pruncul, singură cu focul,
Ce-și desface umbră coada de păun,
Maica se gîndește, cumpănind norocul
Pruncului ce-ntinde mîna la ceaun.



Ochii lui albaștri cum e inu-n floare,
Maica îi sărută, mîngîie, bălai,
Părul ca mătasea de porumb, și-o doare
Sufletul deadată năpădit de scai...



Lacrimi șterg în gene brațele cămeșii :
A venit țiganca de i-a dat cu ghiocu -
Și pe drum de munte au plecat lăieșii...
Dar Isus zîmbește blînd, urmîndu-și jocul.