Poezia Rusalii de Ion Pillat

RUSALII


Tîrg de munte risipit printre livezi,
Cu cerdacuri văruite de-unde vezi
Piatra Craiului albastră de departe :
Iată tot Ierusalimul tău din carte...



Și, călare pe-o asină cu mers lin,
Isus vine și apostolii lui vin
Pe drumeagul care duce spre mușcele
Pe sub bolta unui schit cu rîndunele.



Țărani albi, sosiți de ziuă pentru hram,
Rup din sălcii înverzite cîte-un ram,
Domnul nostru să-l sfințească. - Pe asină,
Pe cînd el blagoslovește în lumină,



Și stă-n umbră un egumen rău la gînd -
O țărancă îi așterne la pămînt,
Cu smerenie marama-nzăpezită,
Sufletul să-i calce fiul, sub copită.

Poezia Rusalii de Ion Pillat

RUSALII


Tîrg de munte risipit printre livezi,
Cu cerdacuri văruite de-unde vezi
Piatra Craiului albastră de departe :
Iată tot Ierusalimul tău din carte...



Și, călare pe-o asină cu mers lin,
Isus vine și apostolii lui vin
Pe drumeagul care duce spre mușcele
Pe sub bolta unui schit cu rîndunele.



Țărani albi, sosiți de ziuă pentru hram,
Rup din sălcii înverzite cîte-un ram,
Domnul nostru să-l sfințească. - Pe asină,
Pe cînd el blagoslovește în lumină,



Și stă-n umbră un egumen rău la gînd -
O țărancă îi așterne la pămînt,
Cu smerenie marama-nzăpezită,
Sufletul să-i calce fiul, sub copită.

Poezia Despărțirea de Ion Pillat

DESPĂRȚIREA




Luase de pe masă și oalele și blidul,
Maria-ngrijorată că nu mînca Isus,
Și la lumina serii se zugrăvea pe zidul
Cel alb, în negru, crucea ferestrei din apus.



Încununat sta fiul de cea din urmă rază
A soarelui, și fruntea îi sîngera ca-n spini,
Tăcea... tăcea și maica lui, care nu cutează
- Țărancă - să-l întrebe și-i varsă numai vin.



Vin rubiniu cu sînge curat umplu paharul...
Și pită aurită îi scoate din cuptor -
Dar fiul, trist zîmbidu-i, știindu-le amarul,
Cu mîna le dă-n lături și spune : - ,,Mîine-n zori,



Măicuță, să ceri popii asina cea mai slabă -
La tatăl meu din ceruri mă duc, tu să mă lași”.
Și maica - o țărancă - oftînd din greu, se-ntreaabă
De ce și-a dat copilul cu domnii la oraș.

Poezia Despărțirea de Ion Pillat

DESPĂRȚIREA




Luase de pe masă și oalele și blidul,
Maria-ngrijorată că nu mînca Isus,
Și la lumina serii se zugrăvea pe zidul
Cel alb, în negru, crucea ferestrei din apus.



Încununat sta fiul de cea din urmă rază
A soarelui, și fruntea îi sîngera ca-n spini,
Tăcea... tăcea și maica lui, care nu cutează
- Țărancă - să-l întrebe și-i varsă numai vin.



Vin rubiniu cu sînge curat umplu paharul...
Și pită aurită îi scoate din cuptor -
Dar fiul, trist zîmbidu-i, știindu-le amarul,
Cu mîna le dă-n lături și spune : - ,,Mîine-n zori,



Măicuță, să ceri popii asina cea mai slabă -
La tatăl meu din ceruri mă duc, tu să mă lași”.
Și maica - o țărancă - oftînd din greu, se-ntreaabă
De ce și-a dat copilul cu domnii la oraș.