Poezia Înălțarea de Ion Pillat

ÎNĂLȚAREA



Pe miriști, cer de toamnă a năvălit în vară.
Lumina lasă aur pe coarnele de plug,
Pe boii suri ca praful, pe fierul de pe jug,
Pe brazdele de umbră, din care, albă, zboară



O barză plutitoare, purtînd amurg în cioc
Cătunelor pitite sub dealuri de sineală...
Plugarul stă cu talpa înfiptă-n îndoială :
Comoară e ? Căci vede o limbă ca de foc



Sporindu-și jărăgaiul pe țarini și, albastră,
Suind precum se suie din hornuri, iarna, fum.
Cădelnițară crinii cățuie de parfum
Și s-a deschis în ceruri, prin nori de-argint, fereastră



Și, zugrăviți ca-n lemnul din vechi troițe, iată,
Pe duhul sfînt, pe tatăl, pe fiul - cîte trei,
Și iată pe Maria urcîndu-se la ei
Pe scara unei raze ca dînsa de curată.




Țăranu-și face cruce cu dreapta și se-nchină
Smerit cum se cuvine icoanelor. Apoi
Pornește brazdă dreaptă c-un plug cu patru boi,
Pe cînd ușor se pierde Maria în lumină.

Poezia Înălțarea de Ion Pillat

ÎNĂLȚAREA



Pe miriști, cer de toamnă a năvălit în vară.
Lumina lasă aur pe coarnele de plug,
Pe boii suri ca praful, pe fierul de pe jug,
Pe brazdele de umbră, din care, albă, zboară



O barză plutitoare, purtînd amurg în cioc
Cătunelor pitite sub dealuri de sineală...
Plugarul stă cu talpa înfiptă-n îndoială :
Comoară e ? Căci vede o limbă ca de foc



Sporindu-și jărăgaiul pe țarini și, albastră,
Suind precum se suie din hornuri, iarna, fum.
Cădelnițară crinii cățuie de parfum
Și s-a deschis în ceruri, prin nori de-argint, fereastră



Și, zugrăviți ca-n lemnul din vechi troițe, iată,
Pe duhul sfînt, pe tatăl, pe fiul - cîte trei,
Și iată pe Maria urcîndu-se la ei
Pe scara unei raze ca dînsa de curată.




Țăranu-și face cruce cu dreapta și se-nchină
Smerit cum se cuvine icoanelor. Apoi
Pornește brazdă dreaptă c-un plug cu patru boi,
Pe cînd ușor se pierde Maria în lumină.

Poezia Adormirea de Ion Pillat

ADORMIREA



Cum cădea în sat amurgul peste-ogrăzi și peste șure,
A ieșit cu luna plină heruvimul din pădure.


S-au speriat copii cu vite și-au țipat de spaima lui...
Liniștit o luă pe coastă, pe sub plopii drumului.


Au foșnit ca de furtună, fără vînt în frunză, plopii.
Luna tremură devale roate mari în iazul popii.


S-a oprit la casa veche unde drumu-și face cruce,
Creștinește la răspîntie și-ntîrzie pîn' se duce.


A bătut în lemnul porții de stejar, de două ori :
Singură se trase poarta și primi pe călător.


Cîinele urlă o dată lung, apoi doar mîrîi -
Heruvimul pentr-atîta însă pasul nu-și grăbi.


Maica Domnului, ca-n vremuri, sta cu lucru la fereastră.
O trezi în raza lunii, lin, aripa lui albastră.


Strînse iia începută, toate grijile le strînse,
Strînse zilele trăite, cu șirag de lacrimi plînse.


La icoane ea aprinse cuvios o lumînare,
Pînă-n temelii de suflet o cuprinse pace mare.


Se-nchină lui Sîn Nicoară, lui Sîn Ion, ei cel mai drag,
Se găti ca pentru noapte cu cămașa cea mai albă,


Netezi cearceaful bine, să nu facă nici o cută
Pînza inului curată ca și viața ei trecută,


Se culcă sfioasă-n patu-i strîmt, ca pe o năsălie,
Și-adormi rugînd pe Domnul lîngă fiul ei să fie.

Poezia Adormirea de Ion Pillat

ADORMIREA



Cum cădea în sat amurgul peste-ogrăzi și peste șure,
A ieșit cu luna plină heruvimul din pădure.


S-au speriat copii cu vite și-au țipat de spaima lui...
Liniștit o luă pe coastă, pe sub plopii drumului.


Au foșnit ca de furtună, fără vînt în frunză, plopii.
Luna tremură devale roate mari în iazul popii.


S-a oprit la casa veche unde drumu-și face cruce,
Creștinește la răspîntie și-ntîrzie pîn' se duce.


A bătut în lemnul porții de stejar, de două ori :
Singură se trase poarta și primi pe călător.


Cîinele urlă o dată lung, apoi doar mîrîi -
Heruvimul pentr-atîta însă pasul nu-și grăbi.


Maica Domnului, ca-n vremuri, sta cu lucru la fereastră.
O trezi în raza lunii, lin, aripa lui albastră.


Strînse iia începută, toate grijile le strînse,
Strînse zilele trăite, cu șirag de lacrimi plînse.


La icoane ea aprinse cuvios o lumînare,
Pînă-n temelii de suflet o cuprinse pace mare.


Se-nchină lui Sîn Nicoară, lui Sîn Ion, ei cel mai drag,
Se găti ca pentru noapte cu cămașa cea mai albă,


Netezi cearceaful bine, să nu facă nici o cută
Pînza inului curată ca și viața ei trecută,


Se culcă sfioasă-n patu-i strîmt, ca pe o năsălie,
Și-adormi rugînd pe Domnul lîngă fiul ei să fie.