Poezia Jalea de Ion Pillat

JALEA




Stă pe prispă maica sfîntă,
Singură la casa ei,
Singură cu grija ei...
Gînduri sure o-nvestmîntă.
Trece-n zbor o rîndunică,
Cruce neagră pe sub tei.



- ,,Rîndunică, soră mică,
Rătăcită prin grădină,
Unde-i fiul meu iubit ?„
- ,,Maică, neagră se ridică,
Subțirică-n luna plină,
Cruce grea de lemn cioplit,



Și pe cruce, prins în cuie,
Fără grai, fără suflare,
Stă Isus cu doi tîlhari”...
Maicii Sfinte bine nu-i e,
Se-mpietrește chinul mare
Pe obrazul ei de var.



- ,,Rîndunică, stai o clipă,
Lasă norii, sus ca neaua,
Fruntea mea și fruntea lui,
Mîngîie-le din aripă”...
Dar se duce rînduneaua
În adîncul cerului.
Maică stă cu jalea-n casă.
Bate biata la mătănii
Sfinților și mari, și mici,
Cînd o frunză i se lasă,
Vie, peste floarea mînii,
Dintr-o tufă de aglici.



- ,,Soră mică, broască verde,
Ce-avui drag, azi mi se pierde.
Lasă-mă necazului,
Du-te iar în iarba verde,
Du-te, soră, de îți vede
De brotacii iazului !”



- ,,Biată maică-ndurerată,
Tot cu lacrime pe gene,
Fiul tău nu-l mai jeli.
Nouă fii avui odată,
Huzureau toți prin poiene,
Roată mare cînd veni.




Roată grea, hodorogită,
Ferecată, forfecată,
Rupse trupul lor pe drum.
Și din nouă, numai unul
Mi-l lăsă - șchiopîndu-l - drumul,
Unul îmi trăiește-acum.




Vino, Tomo, Tominoace,
Vin' la mama, să te-nfașe,
Vin', frumosul meu, încoace !”...
Și din ierbi, din busuioace,
Iese un broscoi urît -
Dar zărindu-i felul hîd,




Ochilor holbați de broască,
Maica le zîmbi, și, iacă,
A-nflorit în rîs o cracă
De măr alb cu promoroacă -
Doar la umbra spinului
Plînge floarea inului.

Poezia Jalea de Ion Pillat

JALEA




Stă pe prispă maica sfîntă,
Singură la casa ei,
Singură cu grija ei...
Gînduri sure o-nvestmîntă.
Trece-n zbor o rîndunică,
Cruce neagră pe sub tei.



- ,,Rîndunică, soră mică,
Rătăcită prin grădină,
Unde-i fiul meu iubit ?„
- ,,Maică, neagră se ridică,
Subțirică-n luna plină,
Cruce grea de lemn cioplit,



Și pe cruce, prins în cuie,
Fără grai, fără suflare,
Stă Isus cu doi tîlhari”...
Maicii Sfinte bine nu-i e,
Se-mpietrește chinul mare
Pe obrazul ei de var.



- ,,Rîndunică, stai o clipă,
Lasă norii, sus ca neaua,
Fruntea mea și fruntea lui,
Mîngîie-le din aripă”...
Dar se duce rînduneaua
În adîncul cerului.
Maică stă cu jalea-n casă.
Bate biata la mătănii
Sfinților și mari, și mici,
Cînd o frunză i se lasă,
Vie, peste floarea mînii,
Dintr-o tufă de aglici.



- ,,Soră mică, broască verde,
Ce-avui drag, azi mi se pierde.
Lasă-mă necazului,
Du-te iar în iarba verde,
Du-te, soră, de îți vede
De brotacii iazului !”



- ,,Biată maică-ndurerată,
Tot cu lacrime pe gene,
Fiul tău nu-l mai jeli.
Nouă fii avui odată,
Huzureau toți prin poiene,
Roată mare cînd veni.




Roată grea, hodorogită,
Ferecată, forfecată,
Rupse trupul lor pe drum.
Și din nouă, numai unul
Mi-l lăsă - șchiopîndu-l - drumul,
Unul îmi trăiește-acum.




Vino, Tomo, Tominoace,
Vin' la mama, să te-nfașe,
Vin', frumosul meu, încoace !”...
Și din ierbi, din busuioace,
Iese un broscoi urît -
Dar zărindu-i felul hîd,




Ochilor holbați de broască,
Maica le zîmbi, și, iacă,
A-nflorit în rîs o cracă
De măr alb cu promoroacă -
Doar la umbra spinului
Plînge floarea inului.

Poezia Rusalii de Ion Pillat

RUSALII


Tîrg de munte risipit printre livezi,
Cu cerdacuri văruite de-unde vezi
Piatra Craiului albastră de departe :
Iată tot Ierusalimul tău din carte...



Și, călare pe-o asină cu mers lin,
Isus vine și apostolii lui vin
Pe drumeagul care duce spre mușcele
Pe sub bolta unui schit cu rîndunele.



Țărani albi, sosiți de ziuă pentru hram,
Rup din sălcii înverzite cîte-un ram,
Domnul nostru să-l sfințească. - Pe asină,
Pe cînd el blagoslovește în lumină,



Și stă-n umbră un egumen rău la gînd -
O țărancă îi așterne la pămînt,
Cu smerenie marama-nzăpezită,
Sufletul să-i calce fiul, sub copită.

Poezia Rusalii de Ion Pillat

RUSALII


Tîrg de munte risipit printre livezi,
Cu cerdacuri văruite de-unde vezi
Piatra Craiului albastră de departe :
Iată tot Ierusalimul tău din carte...



Și, călare pe-o asină cu mers lin,
Isus vine și apostolii lui vin
Pe drumeagul care duce spre mușcele
Pe sub bolta unui schit cu rîndunele.



Țărani albi, sosiți de ziuă pentru hram,
Rup din sălcii înverzite cîte-un ram,
Domnul nostru să-l sfințească. - Pe asină,
Pe cînd el blagoslovește în lumină,



Și stă-n umbră un egumen rău la gînd -
O țărancă îi așterne la pămînt,
Cu smerenie marama-nzăpezită,
Sufletul să-i calce fiul, sub copită.