Poezia Jalea de Ion Pillat

JALEA




Stă pe prispă maica sfîntă,
Singură la casa ei,
Singură cu grija ei...
Gînduri sure o-nvestmîntă.
Trece-n zbor o rîndunică,
Cruce neagră pe sub tei.



- ,,Rîndunică, soră mică,
Rătăcită prin grădină,
Unde-i fiul meu iubit ?„
- ,,Maică, neagră se ridică,
Subțirică-n luna plină,
Cruce grea de lemn cioplit,



Și pe cruce, prins în cuie,
Fără grai, fără suflare,
Stă Isus cu doi tîlhari”...
Maicii Sfinte bine nu-i e,
Se-mpietrește chinul mare
Pe obrazul ei de var.



- ,,Rîndunică, stai o clipă,
Lasă norii, sus ca neaua,
Fruntea mea și fruntea lui,
Mîngîie-le din aripă”...
Dar se duce rînduneaua
În adîncul cerului.
Maică stă cu jalea-n casă.
Bate biata la mătănii
Sfinților și mari, și mici,
Cînd o frunză i se lasă,
Vie, peste floarea mînii,
Dintr-o tufă de aglici.



- ,,Soră mică, broască verde,
Ce-avui drag, azi mi se pierde.
Lasă-mă necazului,
Du-te iar în iarba verde,
Du-te, soră, de îți vede
De brotacii iazului !”



- ,,Biată maică-ndurerată,
Tot cu lacrime pe gene,
Fiul tău nu-l mai jeli.
Nouă fii avui odată,
Huzureau toți prin poiene,
Roată mare cînd veni.




Roată grea, hodorogită,
Ferecată, forfecată,
Rupse trupul lor pe drum.
Și din nouă, numai unul
Mi-l lăsă - șchiopîndu-l - drumul,
Unul îmi trăiește-acum.




Vino, Tomo, Tominoace,
Vin' la mama, să te-nfașe,
Vin', frumosul meu, încoace !”...
Și din ierbi, din busuioace,
Iese un broscoi urît -
Dar zărindu-i felul hîd,




Ochilor holbați de broască,
Maica le zîmbi, și, iacă,
A-nflorit în rîs o cracă
De măr alb cu promoroacă -
Doar la umbra spinului
Plînge floarea inului.