Poezia Bocetul de Ion Pillat

BOCETUL


Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Haide, maică, să vorbim
La poartă de țintirim,
Căci de-acum nu mai vorbim !
Tu ești, ori e vîntu-n spini ?
Bate vînt de miaxănoapte,
Dragul mamei, zi-mi în șoapte.
Bate vînt de miazăzi,
Zi-i, măicuță, pîn-e zi.
Zi-i ca-n vremuri, zi-i mereu,
Fiul meu, copilul meu !



Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Ce drum negru ți-ai ales,
Nici pe deal, și nici pe șes,
Căci, vezi, maică, te-au trimes,
Fără șea și fără cal,
Pe sub șes și pe sub deal !
Pe șuierul vîntului,
În fundul pămîntului,
Și sub paza Sfîntului -
Somnul greu să-l dormi mereu,
Fiul meu, copilul meu !




Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Moartea, moartea rea mai este,
Vine hoața iepurește,
Pune mîna jos pe masă
Și ne face larg prin casă,
Pune mîna sus pe grindă
Și ne face larg prin tindă,
Pune mîna și pe scară
Și ne face larg pe-afară -
Goale sînt poienele,
Împînzite genele,
Sub pămînt e somnul greu,
Fiul meu, copilul meu !



Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Nici o moarte nu-i amară
Ca moartea de primăvară,
Pe-nfrunzitul codrului,
Pe cîntatul cucului,
Pe ieșitul plugului
Cînd vin berze albe-n țară
Cu senin de primăvară
Și cînd rîndunele zboară !...
Scoală-te din somnul greu.
Fiul meu, copilul meu !




Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Roagă-te la săpători,
Groapa să ți-o facă-n flori,
Ușa groapei de mătasă,
Ca să vii și pe acasă,
Căci te duci pe altă lume
Unde-i satul fără nume,
Unde nu cunoști pe nime !
Dragul mamei să vezi bine,
Căci ți-e drumul lung și greu,
Ca și somnul tău de greu,
Fiul meu, copilul meu !

Poezia Bocetul de Ion Pillat

BOCETUL


Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Haide, maică, să vorbim
La poartă de țintirim,
Căci de-acum nu mai vorbim !
Tu ești, ori e vîntu-n spini ?
Bate vînt de miaxănoapte,
Dragul mamei, zi-mi în șoapte.
Bate vînt de miazăzi,
Zi-i, măicuță, pîn-e zi.
Zi-i ca-n vremuri, zi-i mereu,
Fiul meu, copilul meu !



Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Ce drum negru ți-ai ales,
Nici pe deal, și nici pe șes,
Căci, vezi, maică, te-au trimes,
Fără șea și fără cal,
Pe sub șes și pe sub deal !
Pe șuierul vîntului,
În fundul pămîntului,
Și sub paza Sfîntului -
Somnul greu să-l dormi mereu,
Fiul meu, copilul meu !




Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Moartea, moartea rea mai este,
Vine hoața iepurește,
Pune mîna jos pe masă
Și ne face larg prin casă,
Pune mîna sus pe grindă
Și ne face larg prin tindă,
Pune mîna și pe scară
Și ne face larg pe-afară -
Goale sînt poienele,
Împînzite genele,
Sub pămînt e somnul greu,
Fiul meu, copilul meu !



Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Nici o moarte nu-i amară
Ca moartea de primăvară,
Pe-nfrunzitul codrului,
Pe cîntatul cucului,
Pe ieșitul plugului
Cînd vin berze albe-n țară
Cu senin de primăvară
Și cînd rîndunele zboară !...
Scoală-te din somnul greu.
Fiul meu, copilul meu !




Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Roagă-te la săpători,
Groapa să ți-o facă-n flori,
Ușa groapei de mătasă,
Ca să vii și pe acasă,
Căci te duci pe altă lume
Unde-i satul fără nume,
Unde nu cunoști pe nime !
Dragul mamei să vezi bine,
Căci ți-e drumul lung și greu,
Ca și somnul tău de greu,
Fiul meu, copilul meu !

Poezia Jalea de Ion Pillat

JALEA




Stă pe prispă maica sfîntă,
Singură la casa ei,
Singură cu grija ei...
Gînduri sure o-nvestmîntă.
Trece-n zbor o rîndunică,
Cruce neagră pe sub tei.



- ,,Rîndunică, soră mică,
Rătăcită prin grădină,
Unde-i fiul meu iubit ?„
- ,,Maică, neagră se ridică,
Subțirică-n luna plină,
Cruce grea de lemn cioplit,



Și pe cruce, prins în cuie,
Fără grai, fără suflare,
Stă Isus cu doi tîlhari”...
Maicii Sfinte bine nu-i e,
Se-mpietrește chinul mare
Pe obrazul ei de var.



- ,,Rîndunică, stai o clipă,
Lasă norii, sus ca neaua,
Fruntea mea și fruntea lui,
Mîngîie-le din aripă”...
Dar se duce rînduneaua
În adîncul cerului.
Maică stă cu jalea-n casă.
Bate biata la mătănii
Sfinților și mari, și mici,
Cînd o frunză i se lasă,
Vie, peste floarea mînii,
Dintr-o tufă de aglici.



- ,,Soră mică, broască verde,
Ce-avui drag, azi mi se pierde.
Lasă-mă necazului,
Du-te iar în iarba verde,
Du-te, soră, de îți vede
De brotacii iazului !”



- ,,Biată maică-ndurerată,
Tot cu lacrime pe gene,
Fiul tău nu-l mai jeli.
Nouă fii avui odată,
Huzureau toți prin poiene,
Roată mare cînd veni.




Roată grea, hodorogită,
Ferecată, forfecată,
Rupse trupul lor pe drum.
Și din nouă, numai unul
Mi-l lăsă - șchiopîndu-l - drumul,
Unul îmi trăiește-acum.




Vino, Tomo, Tominoace,
Vin' la mama, să te-nfașe,
Vin', frumosul meu, încoace !”...
Și din ierbi, din busuioace,
Iese un broscoi urît -
Dar zărindu-i felul hîd,




Ochilor holbați de broască,
Maica le zîmbi, și, iacă,
A-nflorit în rîs o cracă
De măr alb cu promoroacă -
Doar la umbra spinului
Plînge floarea inului.

Poezia Jalea de Ion Pillat

JALEA




Stă pe prispă maica sfîntă,
Singură la casa ei,
Singură cu grija ei...
Gînduri sure o-nvestmîntă.
Trece-n zbor o rîndunică,
Cruce neagră pe sub tei.



- ,,Rîndunică, soră mică,
Rătăcită prin grădină,
Unde-i fiul meu iubit ?„
- ,,Maică, neagră se ridică,
Subțirică-n luna plină,
Cruce grea de lemn cioplit,



Și pe cruce, prins în cuie,
Fără grai, fără suflare,
Stă Isus cu doi tîlhari”...
Maicii Sfinte bine nu-i e,
Se-mpietrește chinul mare
Pe obrazul ei de var.



- ,,Rîndunică, stai o clipă,
Lasă norii, sus ca neaua,
Fruntea mea și fruntea lui,
Mîngîie-le din aripă”...
Dar se duce rînduneaua
În adîncul cerului.
Maică stă cu jalea-n casă.
Bate biata la mătănii
Sfinților și mari, și mici,
Cînd o frunză i se lasă,
Vie, peste floarea mînii,
Dintr-o tufă de aglici.



- ,,Soră mică, broască verde,
Ce-avui drag, azi mi se pierde.
Lasă-mă necazului,
Du-te iar în iarba verde,
Du-te, soră, de îți vede
De brotacii iazului !”



- ,,Biată maică-ndurerată,
Tot cu lacrime pe gene,
Fiul tău nu-l mai jeli.
Nouă fii avui odată,
Huzureau toți prin poiene,
Roată mare cînd veni.




Roată grea, hodorogită,
Ferecată, forfecată,
Rupse trupul lor pe drum.
Și din nouă, numai unul
Mi-l lăsă - șchiopîndu-l - drumul,
Unul îmi trăiește-acum.




Vino, Tomo, Tominoace,
Vin' la mama, să te-nfașe,
Vin', frumosul meu, încoace !”...
Și din ierbi, din busuioace,
Iese un broscoi urît -
Dar zărindu-i felul hîd,




Ochilor holbați de broască,
Maica le zîmbi, și, iacă,
A-nflorit în rîs o cracă
De măr alb cu promoroacă -
Doar la umbra spinului
Plînge floarea inului.