Poezia Retroversiune de Marin Sorescu

RETROVERSIUNE



Susținem examenul
La limba moartă,
Și trebuia să mă traduc
Din om în maimuță.



Am luat-o pe departe,
Traducînd mai întîi un text
Dintr-o pădure.



Retroversiunea devenea însă
Tot mai dificilă,
Cu cît mă apropiam de mine.
Cu puțin efor
Am găsit totuși echivalențe mulțumitoare
Pentru unghii și părul de pe picioare.



Pe la genunchi
Am început să mă bîlbîi.
În dreptul inimii mi-a tremurat mîna
Și-am făcut o pată de soare.



Am mai încercat eu s-o dreg
Cu părul de pe piept.
Dar m-am poticnit definitiv
La suflet.

Poezia Retroversiune de Marin Sorescu

RETROVERSIUNE



Susținem examenul
La limba moartă,
Și trebuia să mă traduc
Din om în maimuță.



Am luat-o pe departe,
Traducînd mai întîi un text
Dintr-o pădure.



Retroversiunea devenea însă
Tot mai dificilă,
Cu cît mă apropiam de mine.
Cu puțin efor
Am găsit totuși echivalențe mulțumitoare
Pentru unghii și părul de pe picioare.



Pe la genunchi
Am început să mă bîlbîi.
În dreptul inimii mi-a tremurat mîna
Și-am făcut o pată de soare.



Am mai încercat eu s-o dreg
Cu părul de pe piept.
Dar m-am poticnit definitiv
La suflet.

Poezia Tablouri de Marin Sorescu

TABLOURI



Toate muzeele se tem de mine,
Findcă de cîte ori stau o zi-ntreagă
În fața unui tablou,
A doua zi se anunță
Dispariția tabloului.



În fiecare noapte sînt prins furînd
Într-o altă parte a lumii,
Dar mie nici nu-mi pasă
De gloanțele ce-mi șuieră pe la ureche,
Și de cîinii lup care-mi cunosc acum
Mirosul urmelor
Mai bine decît îndrăgostiții
Parfumul iubitei.




Vorbesc tare cu pînzele ce-mi primejduiesc viața,
Le-agăț de nori și de copaci
Și mă dau înapoi să am perspectivă.
Cu maeștrii ,,italieni” poți să legi ușor o conversație.
Ce gălăgie de culori !
Și din cauza asta
Cu ei sînt foarte repede prins,
Văzut și auzit de la distanță,
Parcă aș duce-n brațe papagali.




Cel mai greu se fură Rembrandt :
Întinzi mîna și dai de-ntuneric -
Te apucă groaza. Oamenii lui nu au trupuri,
Ci numai ochi închiși în beciuri întunecoase.




Pînzele lui Van Gogh sînt nebune,
Se-nvîrtesc și se dau peste cap,
Și trebuie să ții bine de ele
Cu amîndouă mîinile,
Că sînt supte de-o forță din lună.




Nu știu de ce Bruegel mă face să plîng,
El nu era mai bătrîn decît mine,
Dar i s-a spus bătrînul,
Fiindcă pe toate le știa cînd a murit.



Și eu caut să-nvăț de la el,
Dar nu pot să-mi țin lacrimile,
Care-mi curg pe ramele lui de aur
Cînd fug cu anotimpurile la subsuoară.



Cum vă spuneam, în fiecare noapte
Fur cîte un tablou
Cu o dexteritate de invidiat,
Drumul fiind însă foarte lung.



Sînt prins pînă la urmă
Și ajung acasă noaptea tîrziu,
Obosit și sfîșiat de cîini,
Ținînd în mînă o reproducere ieftină.

Poezia Tablouri de Marin Sorescu

TABLOURI



Toate muzeele se tem de mine,
Findcă de cîte ori stau o zi-ntreagă
În fața unui tablou,
A doua zi se anunță
Dispariția tabloului.



În fiecare noapte sînt prins furînd
Într-o altă parte a lumii,
Dar mie nici nu-mi pasă
De gloanțele ce-mi șuieră pe la ureche,
Și de cîinii lup care-mi cunosc acum
Mirosul urmelor
Mai bine decît îndrăgostiții
Parfumul iubitei.




Vorbesc tare cu pînzele ce-mi primejduiesc viața,
Le-agăț de nori și de copaci
Și mă dau înapoi să am perspectivă.
Cu maeștrii ,,italieni” poți să legi ușor o conversație.
Ce gălăgie de culori !
Și din cauza asta
Cu ei sînt foarte repede prins,
Văzut și auzit de la distanță,
Parcă aș duce-n brațe papagali.




Cel mai greu se fură Rembrandt :
Întinzi mîna și dai de-ntuneric -
Te apucă groaza. Oamenii lui nu au trupuri,
Ci numai ochi închiși în beciuri întunecoase.




Pînzele lui Van Gogh sînt nebune,
Se-nvîrtesc și se dau peste cap,
Și trebuie să ții bine de ele
Cu amîndouă mîinile,
Că sînt supte de-o forță din lună.




Nu știu de ce Bruegel mă face să plîng,
El nu era mai bătrîn decît mine,
Dar i s-a spus bătrînul,
Fiindcă pe toate le știa cînd a murit.



Și eu caut să-nvăț de la el,
Dar nu pot să-mi țin lacrimile,
Care-mi curg pe ramele lui de aur
Cînd fug cu anotimpurile la subsuoară.



Cum vă spuneam, în fiecare noapte
Fur cîte un tablou
Cu o dexteritate de invidiat,
Drumul fiind însă foarte lung.



Sînt prins pînă la urmă
Și ajung acasă noaptea tîrziu,
Obosit și sfîșiat de cîini,
Ținînd în mînă o reproducere ieftină.