Poezia Destine de Tudor Arghezi

DESTINE


Nu știu cum se-mpreună stihiile cu sorții,
Că blestemul dreptății are puterea morții.
De nu te ocrotește norocul în delir,
Nu scapi să te ajungă nici mort în cimitir,
Oriunde te-ai ascunde, te caută cuvîntul
De jale terfelită, și-l duce-n lume vîntul.
Că ai trăit din moarte, din ură și minciună
Nu te cruci că ura se-ncinge și răzbună.
Ai alungat săracul venit flămînd la ușe
Să-ți ceară o lipie tîrîtă prin cenușe.
Stă-ți sufletul pe-o cracă deasupra gropii tale
Și croncăne-n pustiu suișurilor goale.
Ți-au pus la cap o cruce gătită cu-o cunună
De ghimpi uscați și putrezi și-un znop de mătrăgună,
Și-n creștetu-i o zdreanță și-un ciob de oală spartă,
Murdara pomenire nu uită nici nu iartă.
Păzește-te de rele, că-ntr-un bordei din zare
O văduvă blestemă, șoptind, la lumînare.
Ea știe și să lege în veac și să dezlege,
Fără să ție seamă de pravilă și lege.
Molitvele citite de preoți la morminte
Nici slova pe hîrtie nu le mai ține minte.
Se duc cu tine-odată cînd te-au lăsat puterile
Și neamurile strîmbe cu hoții și muierile.

Poezia Imn Religios de vasile Alecsandri

IMN RELIGIOS

Etern, Atotputernic, o ! Creator sublime,
Tu ce dai lumei viașă și omului cuvînt,
În tine crede, speră întreaga românime...
Glorie ție-n ceruri, glorie pe pămînt !


Sub ochii tăi în lume lungi valuri de-omenire
Pe marea veciniciei dispar ca nori în vînt,
Și-n clipa lor de viață trecînd strigă-n uimire :
Glorie ție-n ceruri, glorie pe pămînt !


Tu din dămînța mică înalți stejarul mare,
Tu junelor popoare dai un măreț avînt,
Tu-n inimile noastre ai sacre, vii altare.
Glorie ție-n ceruri, glorie pe pămînt !


În tine-i viitorul, trecutul și prezentul !
Tu duci la nemurire prin tainicul mormînt
Și numele-ți cu stele lumină firmamentul.
Glorie ție-n ceruri, glorie pe pămînt !


Etern, Atotputernic, o ! Creator sublime,
Tu care ții la dreapta pe Ștefan, erou sfînt,
Fă-n lume să străluce iubita-i românime...
Glorie ție-n ceruri, glorie pe pămînt !

Poezia Sus În Curtea Cea Domnească de Mihai Eminescu

SUS ÎN CURTEA CEA DOMNEASCĂ


Sus în curtea cea domnească,
La domnia din Bîrlad,
Șade tînăr Domnul Vlad -
Sub căciula-i țărănească
Pe-a lui umeri plete cad.


Astfel șade trist și rece
La ospățul luminat
Din domnescu lui palat,
Cu priviri crunte și rece,
Cu-ochiul negru înfundat.



Fața palidă și tristă,
Manta-i neagră pe-umeri tari,
Fața spînă, ochii mari -
Astfel trece în revistă
Pe boierii lui cei mari.



Ici bătrîni ca iarna albă,
Munți cu fruntea de arginți,
Șoptesc dulce și cuminți -
Colo tinerețea dalbă
Cu rîs mult și fără minți.



Femei palide, frumoase,
Fețe blînde, ochi de foc,
Și-a lor raze luminoase
Printre ele-ți cată loc.



Sala-i mare, strălucită,
Masa-i albă, oaspeți mulți,
Vorbe dulci să tot asculți,
Chiar lumina-i îndrăgită
De ochi lucii, de ochi mulți...

Poezia Sfîrșit de Toamnă de Vasile Alecsandri

SFÎRȘIT DE TOAMNĂ

                           
      
Oaspeții caselor noastre, cocostârci și rândunele,
Părăsit-au a lor cuiburi ș-au fugit de zile rele ;
Cârdurile de cucoare, înșirându-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor


                                    
Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită,
Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită ;
Frunzele-i cad, zbor în aer, și de crengi se deslipesc,
Ca  frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.


                                    
Din tuspatru părti a lumei se ridică-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un cârd de corbi ierarhici prin văzduh croncănitori.



Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăț călare !
Vântul șuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.
Boii rag, caii rănchează, cânii latră la un loc,

Omul, trist, cade pe gânduri și s-apropie de foc.



Mircești 1867