Poezia Lumina de Lucian Blaga

LUMINA


Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept cînd te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintîi,
din lumina aceea-nsetată adînc de vieață ?


Nimicul zăcea-n agonie,
cînd singur plutea-n întuneric și dat-a
un semn Nepătrunsul :
,,Să fie lumină !”


O mare
și-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipă :
o sete era de păcate, de doruri, de-avînturi, de patimi,


o sete de lume și soare.
Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci - cine știe ?


Lumina, ce-o simt năvălindu-mi
în piept cînd te văd - minunato,
e poate că ultimul strop
din lumina creată în ziua dintîi.

Poezia Lumina de Lucian Blaga

LUMINA


Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept cînd te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintîi,
din lumina aceea-nsetată adînc de vieață ?


Nimicul zăcea-n agonie,
cînd singur plutea-n întuneric și dat-a
un semn Nepătrunsul :
,,Să fie lumină !”


O mare
și-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipă :
o sete era de păcate, de doruri, de-avînturi, de patimi,


o sete de lume și soare.
Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci - cine știe ?


Lumina, ce-o simt năvălindu-mi
în piept cînd te văd - minunato,
e poate că ultimul strop
din lumina creată în ziua dintîi.

Poezia Eu Nu Strivesc Corola de Minuni A Lumii de Lucian Blaga

EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII



Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
și nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntîlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adîncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
și-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micșorează, ci tremurătoare
mărește și mai tare taina nopții,
așa îmbogățesc și eu întunecata zare
cu largi fiori de sfînt mister
și tot ce-i ne-nțeles
se schimbă-n ne-nțelesuri și mai mari
sub ochii mei -
căci eu iubesc
și flori și ochi și buze și morminte.

Poezia Eu Nu Strivesc Corola de Minuni A Lumii de Lucian Blaga

EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII



Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
și nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntîlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adîncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
și-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micșorează, ci tremurătoare
mărește și mai tare taina nopții,
așa îmbogățesc și eu întunecata zare
cu largi fiori de sfînt mister
și tot ce-i ne-nțeles
se schimbă-n ne-nțelesuri și mai mari
sub ochii mei -
căci eu iubesc
și flori și ochi și buze și morminte.