Poezia Mi-aștept Amurgul de Lucian Blaga





MI-AȘTEPT AMURGUL



În bolta înstelată-mi scald privirea -
și știu că și eu pot
în suflet stele multe, multe
și căi lactee,
minunile-ntunericului.
Dar nu le văd,
am prea mult soare-n mine
de-aceea nu le văd.
Aștept să îmi apună ziua
și zarea mea pleoapa să-și închidă,
mi-aștept amurgul, noaptea și durerea,
să mi se-ntunece tot cerul
și să răsară-n mine stelele,
stelele mele,
pe care încă niciodată
nu le-am văzut.











+

Poezia Mi-aștept Amurgul de Lucian Blaga





MI-AȘTEPT AMURGUL



În bolta înstelată-mi scald privirea -
și știu că și eu pot
în suflet stele multe, multe
și căi lactee,
minunile-ntunericului.
Dar nu le văd,
am prea mult soare-n mine
de-aceea nu le văd.
Aștept să îmi apună ziua
și zarea mea pleoapa să-și închidă,
mi-aștept amurgul, noaptea și durerea,
să mi se-ntunece tot cerul
și să răsară-n mine stelele,
stelele mele,
pe care încă niciodată
nu le-am văzut.











+

Poezia Lacrimile de Lucian Blaga



LACRIMILE


Cînd izgonit din cuibul veșniciei
Întîiul om
trecea uimit și-ngîndurat prin codri ori pe cîmpuri,
îl chinuiau mustrîndu-l
lumina, zarea, norii - și din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul -
și omul cel dintîi, pribeagul, nu știa să plîngă.
Odată istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întîiul om
căzu cu fața-n pulberea pămîntului :
,,Stăpîne, ia-mi vederea,
ori dacă-ți stă-n putință înpăienjenește-mi ochii
c-un giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zîmbetele Evei și nici nori.
căci vezi - lumina lor mă doare”.



Și-atuncia Milostivului într-o clipă de-ndurare
îi dete - lacrimile.












Poezia Lacrimile de Lucian Blaga



LACRIMILE


Cînd izgonit din cuibul veșniciei
Întîiul om
trecea uimit și-ngîndurat prin codri ori pe cîmpuri,
îl chinuiau mustrîndu-l
lumina, zarea, norii - și din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul -
și omul cel dintîi, pribeagul, nu știa să plîngă.
Odată istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întîiul om
căzu cu fața-n pulberea pămîntului :
,,Stăpîne, ia-mi vederea,
ori dacă-ți stă-n putință înpăienjenește-mi ochii
c-un giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zîmbetele Evei și nici nori.
căci vezi - lumina lor mă doare”.



Și-atuncia Milostivului într-o clipă de-ndurare
îi dete - lacrimile.












Postare

  ANPC Termeni și Condiții