Poezia Dorul de Lucian Blaga

DORUL



Setos îți beau mireasma și-ți cuprind obrajii
cu palmele-amîndouă cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi, cum stăm.
Și totuși de tainic tu mi-o spui și dornic, parc-aș fi
pribeag pe-un alt pămînt.




Femeie,
ce mare porți în inimă și cine ești ?
Mai cîntă-mi înc-odată dorul tău,
să te ascul
și clipele să-mi pară niște muguri plini,
din care înfloresc aievea - veșnicii.

Poezia Dorul de Lucian Blaga

DORUL



Setos îți beau mireasma și-ți cuprind obrajii
cu palmele-amîndouă cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi, cum stăm.
Și totuși de tainic tu mi-o spui și dornic, parc-aș fi
pribeag pe-un alt pămînt.




Femeie,
ce mare porți în inimă și cine ești ?
Mai cîntă-mi înc-odată dorul tău,
să te ascul
și clipele să-mi pară niște muguri plini,
din care înfloresc aievea - veșnicii.

Poezia Primăvară (2) de Lucian Blaga

PRIMĂVARĂ



Visător cu degetele-i lungi pătrunde vîntul
printre ramuri și pe fire de paianjen
cîntă bietul ca pe-o harfă.




Albi pe fruntea te-și deschid subțirile pleoape
trandafirii,
fragezi ca fiorii unor tăinuite presimțiri,
tremurînd de neastîmpărul ce-ți joacă
viu și cald în vine.



Lacomi și flămînzi îmi strigă ochii,
veșnic nesătui ei strigă
după ochii tăi - scăpărătorii -
cari de luminoși, ce-ți sunt copilo,
nu văd niciodată umbre.

Poezia Primăvară (2) de Lucian Blaga

PRIMĂVARĂ



Visător cu degetele-i lungi pătrunde vîntul
printre ramuri și pe fire de paianjen
cîntă bietul ca pe-o harfă.




Albi pe fruntea te-și deschid subțirile pleoape
trandafirii,
fragezi ca fiorii unor tăinuite presimțiri,
tremurînd de neastîmpărul ce-ți joacă
viu și cald în vine.



Lacomi și flămînzi îmi strigă ochii,
veșnic nesătui ei strigă
după ochii tăi - scăpărătorii -
cari de luminoși, ce-ți sunt copilo,
nu văd niciodată umbre.