Poezia Un Om S-apleacă Peste Margine de Lucian Blaga

UN OM S-APLEACĂ PESTE MARGINE




M-aplec peste margine :
nu știu - e-a mării
ori e bietului gînd ?




Sufletul îmi cade în adînc,
alunecînd ca un inel
dintr-un deget slăbit de boală.
Vino sfîrșit așterne cenușă pe lucruri.
Nici o cărare nu mai e lungă,
nici o chemare nu mă alungă.
Vino sfîrșit.




Pe coate încă odată
mă mai ridic o șchioapă de la pămînt
și ascult.
Apă bate-ntr-un țărm.
Altceva nimic, nimic,
nimic.

Poezia Un Om S-apleacă Peste Margine de Lucian Blaga

UN OM S-APLEACĂ PESTE MARGINE




M-aplec peste margine :
nu știu - e-a mării
ori e bietului gînd ?




Sufletul îmi cade în adînc,
alunecînd ca un inel
dintr-un deget slăbit de boală.
Vino sfîrșit așterne cenușă pe lucruri.
Nici o cărare nu mai e lungă,
nici o chemare nu mă alungă.
Vino sfîrșit.




Pe coate încă odată
mă mai ridic o șchioapă de la pămînt
și ascult.
Apă bate-ntr-un țărm.
Altceva nimic, nimic,
nimic.

Poezia În Amintirea Țăranului Zugrav de Lucian Blaga

ÎN AMINTIREA ȚĂRANULUI ZUGRAV



Azi trăiești în legenda ta
cum ai trăit în cîmpuri și în sat.
Mi-aduc așa de bine aminte
de mîinile tale grele ca tăvălugul
cu care pecetluiai sămînța-n arătură.
Mi-aduc aminte de ochii tăi verzi ca mura necoaptă
și de meșteșugul blînd cu care zugrăveai
sfinți atît de fragezi
parcă veneau deadreptul din lună.




Erai prieten cu toate minunile.
O fată ți-a venit în ogradă să-ți zică :
Spune-mi, spune-mi, cum s-a născut
pruncul Isus fără tată ?
Într-o icoană-nchipuită de tine
i-ai arătat în aur și-n albastru ceresc :
Astfel stat-a Maria-n genunchi,
cu ciocul întins peste ea
o pasăre, plutind, a scuturat o floare.
Ce-a mai venit se poate-nsenăna numai c-un vis.
Din pulberea de floare
cernută peste tînătul ei trup
fecioara Maria
a legat rod ca un pom.
Nu semăna cu-această abia șoptită poveste inima ta ?




Erai numai om, și totuși cînd ai murit,
s-a adunat mult norod în pragul tău,
crezînd că fără veste te vei ridica la cer
și vei înălța cu tine
satul și pămîntul.

Poezia În Amintirea Țăranului Zugrav de Lucian Blaga

ÎN AMINTIREA ȚĂRANULUI ZUGRAV



Azi trăiești în legenda ta
cum ai trăit în cîmpuri și în sat.
Mi-aduc așa de bine aminte
de mîinile tale grele ca tăvălugul
cu care pecetluiai sămînța-n arătură.
Mi-aduc aminte de ochii tăi verzi ca mura necoaptă
și de meșteșugul blînd cu care zugrăveai
sfinți atît de fragezi
parcă veneau deadreptul din lună.




Erai prieten cu toate minunile.
O fată ți-a venit în ogradă să-ți zică :
Spune-mi, spune-mi, cum s-a născut
pruncul Isus fără tată ?
Într-o icoană-nchipuită de tine
i-ai arătat în aur și-n albastru ceresc :
Astfel stat-a Maria-n genunchi,
cu ciocul întins peste ea
o pasăre, plutind, a scuturat o floare.
Ce-a mai venit se poate-nsenăna numai c-un vis.
Din pulberea de floare
cernută peste tînătul ei trup
fecioara Maria
a legat rod ca un pom.
Nu semăna cu-această abia șoptită poveste inima ta ?




Erai numai om, și totuși cînd ai murit,
s-a adunat mult norod în pragul tău,
crezînd că fără veste te vei ridica la cer
și vei înălța cu tine
satul și pămîntul.