Poezia Bunătate Toamna de Lucian Blaga

BUNĂTATE TOAMNA




Pomi suferind de gălbinare ne ies în drum.
O minune e cîteodată boala.
Pătrunse de duh
fețele-și lungesc ceara,
dar nimeni nu mai caută vindecare.




Toamna surîzi îngăduitor pe toate cărările.
Toamna toți oamenii încap laolaltă.
Iar noi cei altădat' atît de răi
azi suntem buni, par'că am trece fără viață
prin aurore subpămîntești.




Porțile pămîntului s-au deschis.
Dați-vă mînile pentru sfîrșit :
îngeri au cîntat toată noaptea,
prin păduri au cîntat toată noaptea
că bunătatea e moarte.

Poezia Bunătate Toamna de Lucian Blaga

BUNĂTATE TOAMNA




Pomi suferind de gălbinare ne ies în drum.
O minune e cîteodată boala.
Pătrunse de duh
fețele-și lungesc ceara,
dar nimeni nu mai caută vindecare.




Toamna surîzi îngăduitor pe toate cărările.
Toamna toți oamenii încap laolaltă.
Iar noi cei altădat' atît de răi
azi suntem buni, par'că am trece fără viață
prin aurore subpămîntești.




Porțile pămîntului s-au deschis.
Dați-vă mînile pentru sfîrșit :
îngeri au cîntat toată noaptea,
prin păduri au cîntat toată noaptea
că bunătatea e moarte.

Poezia Heraclit Lîngă Lac de Lucian Blaga

HERACLIT LÎNGĂ LAC



Lîngă ape verzi s-adună cărările.
Sunt liniștit pe-aici, grele și părăsite de om.
Taci cîne, care-ncerci vîntul cu nările, taci.
Nu alunga amintirile ce vin
plîngînd să-și îngroape fețele-n cenușa lor.




Sprijinit de butuci îmi ghicesc soarta
din palma unei frunze tomnatice.
Vreme, cînd vrei să iei drumul cel mai scurt,
pe unde apuci ?




Pașii mei răsună în umbră,
parc-ar fi niște roade putrede
ce cad dintr-un pom nevăzut.
O, cum a răgușit de bătrînețe glasul izvorului !


Orice ridicare a mînii
nu e decît o îndoială mai mult.


Durerile se cer
spre taina joasă a țărînii.


Spini azvîrl de pe țărm în lac,
cu ei în cercuri mă desfac.

Poezia Heraclit Lîngă Lac de Lucian Blaga

HERACLIT LÎNGĂ LAC



Lîngă ape verzi s-adună cărările.
Sunt liniștit pe-aici, grele și părăsite de om.
Taci cîne, care-ncerci vîntul cu nările, taci.
Nu alunga amintirile ce vin
plîngînd să-și îngroape fețele-n cenușa lor.




Sprijinit de butuci îmi ghicesc soarta
din palma unei frunze tomnatice.
Vreme, cînd vrei să iei drumul cel mai scurt,
pe unde apuci ?




Pașii mei răsună în umbră,
parc-ar fi niște roade putrede
ce cad dintr-un pom nevăzut.
O, cum a răgușit de bătrînețe glasul izvorului !


Orice ridicare a mînii
nu e decît o îndoială mai mult.


Durerile se cer
spre taina joasă a țărînii.


Spini azvîrl de pe țărm în lac,
cu ei în cercuri mă desfac.