Poezia Fiica Pămîntului Joacă de Lucian Blaga

FIICA PĂMÎNTULUI JOACĂ




Spre diminețile tale rîd,
soare vechi, soare nou.
Paseri aprinse se zbat prin văzduh.
Cine mă cheamă, cine m-alungă ?
A-la-la ! E-la-la !



Subt gliile vezi o biserică este.
Acum o mie de ani
s-a scufundat în pămînt.
Șapte popi țin și azi
liturghie în ea pentru dracu.
E-la-la ! Pentru dracu.



Muritori uriași, muritori pitici,
țărîna de pe călcîie mi-o scutur
de crucile-nfipte pe casele voastre.
Clopotele să se tragă-ntr-o dungă.
Nimeni să nu mă ajungă.
A-la-la ! E-la-la !



De-acuma joc. Fiica pămîntului
sînii și-i îngrădește cu spini.
Se prăpădesc de vedenie
popii luminii,
popii adîncului.

Poezia Amintire de Lucian Blaga

AMINTIRE





Unde esși astăzi, nu știu.
Vulturi treceau prin Dumnezeu deasupra noastră.
Alunec în amintire, e-așa de mult de-atunci.
Pe culmile vechi unde soarele iese din pămînt
privirile tale erau albastre și-nalte de tot.
Zvon legendar se ridica din brazi.
Ochiul atot înțelegător era iezerul sfînt.
În mine se mai vorbește și astăzi despre tine.
Din gene, ape moarte mi se plreling.
Ar trebui să taiu iarba,
ar trebui să taiu iarba pe unde-ai trecut.
Cu coasa tăgăduirei pe umăr
în cea din urmă tristețe mă-ncing.

Poezia De Mînă Cu Marele Orb de Lucian Blaga

DE MÎNĂ CE MARELE ORB


( Variantă )


Îl duc de mînă prin păduri.
Prin țară lăsăm în urma noastră ghicitori.
Din cînd în cînd ne odihnim în drum.
Din vînăta și mocirloasa iarbă
melci jilavi i se urcă-n barbă.




Zic : Tată, mersul sorilor e bun.
El tace - pentru că-i e frică de cuvinte.
El tace - fiindcă orice vorbă la el se schimbă-n faptă.




Subt bolta aspră de stejar
țînțari îi fac o aureolă peste cap.
Și iar plecăm.
De ce a tresărit ?
Tată orb, fii liniștit, în jur nu e nimic.
Dar sus o stea
de cerul ei c-o lacrimă de aur se desparte.




Subt frunze nalte mergem mai departe, tot mai departe.
Dihănii negre
ne adulmecă din urmă
și blînde mînca țărna
unde am călcat și unde-am stat.

Poezia Taina Inițiatului de Lucian Blaga

TAINA INIȚIATULUI



Ziua din urmă. Omule, e-adevărat :
din tot ce-a fost
nimic nu s-a schimbat,
rotește sus același cer,
se-ntinde jos același pămînt.
Dar un cîntec s-a iscat în larg,
mare și tainic în larg.
S-ar zice că sicriile s-au desfăcut în adînc
și din ele au zburat
nenumărate ciocîrlii spre cer.
Omule, ziua de-apoi
e ca orice altă zi.
Îndoaie-ți genunchii,
frînge-ți mînile,
deschide ochii și miră-te.
Omule, ți-aș spune mai mult,
dar e-n zadar, -
și-afară de-aceea stele răsar
și-mi fac semn să tac
și-mi fac semn să tac.