Poezia Fiica Pămîntului Joacă de Lucian Blaga

FIICA PĂMÎNTULUI JOACĂ




Spre diminețile tale rîd,
soare vechi, soare nou.
Paseri aprinse se zbat prin văzduh.
Cine mă cheamă, cine m-alungă ?
A-la-la ! E-la-la !



Subt gliile vezi o biserică este.
Acum o mie de ani
s-a scufundat în pămînt.
Șapte popi țin și azi
liturghie în ea pentru dracu.
E-la-la ! Pentru dracu.



Muritori uriași, muritori pitici,
țărîna de pe călcîie mi-o scutur
de crucile-nfipte pe casele voastre.
Clopotele să se tragă-ntr-o dungă.
Nimeni să nu mă ajungă.
A-la-la ! E-la-la !



De-acuma joc. Fiica pămîntului
sînii și-i îngrădește cu spini.
Se prăpădesc de vedenie
popii luminii,
popii adîncului.

Poezia Fiica Pămîntului Joacă de Lucian Blaga

FIICA PĂMÎNTULUI JOACĂ




Spre diminețile tale rîd,
soare vechi, soare nou.
Paseri aprinse se zbat prin văzduh.
Cine mă cheamă, cine m-alungă ?
A-la-la ! E-la-la !



Subt gliile vezi o biserică este.
Acum o mie de ani
s-a scufundat în pămînt.
Șapte popi țin și azi
liturghie în ea pentru dracu.
E-la-la ! Pentru dracu.



Muritori uriași, muritori pitici,
țărîna de pe călcîie mi-o scutur
de crucile-nfipte pe casele voastre.
Clopotele să se tragă-ntr-o dungă.
Nimeni să nu mă ajungă.
A-la-la ! E-la-la !



De-acuma joc. Fiica pămîntului
sînii și-i îngrădește cu spini.
Se prăpădesc de vedenie
popii luminii,
popii adîncului.

Poezia Amintire de Lucian Blaga

AMINTIRE





Unde esși astăzi, nu știu.
Vulturi treceau prin Dumnezeu deasupra noastră.
Alunec în amintire, e-așa de mult de-atunci.
Pe culmile vechi unde soarele iese din pămînt
privirile tale erau albastre și-nalte de tot.
Zvon legendar se ridica din brazi.
Ochiul atot înțelegător era iezerul sfînt.
În mine se mai vorbește și astăzi despre tine.
Din gene, ape moarte mi se plreling.
Ar trebui să taiu iarba,
ar trebui să taiu iarba pe unde-ai trecut.
Cu coasa tăgăduirei pe umăr
în cea din urmă tristețe mă-ncing.

Poezia Amintire de Lucian Blaga

AMINTIRE





Unde esși astăzi, nu știu.
Vulturi treceau prin Dumnezeu deasupra noastră.
Alunec în amintire, e-așa de mult de-atunci.
Pe culmile vechi unde soarele iese din pămînt
privirile tale erau albastre și-nalte de tot.
Zvon legendar se ridica din brazi.
Ochiul atot înțelegător era iezerul sfînt.
În mine se mai vorbește și astăzi despre tine.
Din gene, ape moarte mi se plreling.
Ar trebui să taiu iarba,
ar trebui să taiu iarba pe unde-ai trecut.
Cu coasa tăgăduirei pe umăr
în cea din urmă tristețe mă-ncing.