Poezia Ioan se Sfîșie-n Pustie de Lucian Blaga

IOAN SE SFÎȘIE-N PUSTIE



Unde ești Elohim ?
Lumea din mînile tale-a zburat
ca porumbul lui Noe.
Tu poate și astăzi o mai aștepți.
Unde ești Elohim Ș
Umblăm turburați și fără de voie,
printre stihiile nopții te iscodin,
sărutăm în pulbere steaua de subt călcîie
și-ntrebăm de tine - Elohim !




Vîntul fără de somn îl oprim
și te-ncercăm cu nările
Elohim !
Animale străine printre spații oprim
și le-ntrebăm de tine, Elohim !
pînă în cele din urmă margini privim,
noi sfinții, noi apele,
noi tîlharii, noi pietrele,
drumul întoarcerii nu-l mai știm,
Elohim, Elohim !

Poezia Ioan se Sfîșie-n Pustie de Lucian Blaga

IOAN SE SFÎȘIE-N PUSTIE



Unde ești Elohim ?
Lumea din mînile tale-a zburat
ca porumbul lui Noe.
Tu poate și astăzi o mai aștepți.
Unde ești Elohim Ș
Umblăm turburați și fără de voie,
printre stihiile nopții te iscodin,
sărutăm în pulbere steaua de subt călcîie
și-ntrebăm de tine - Elohim !




Vîntul fără de somn îl oprim
și te-ncercăm cu nările
Elohim !
Animale străine printre spații oprim
și le-ntrebăm de tine, Elohim !
pînă în cele din urmă margini privim,
noi sfinții, noi apele,
noi tîlharii, noi pietrele,
drumul întoarcerii nu-l mai știm,
Elohim, Elohim !

Poezia Veac de Lucian Blaga

VEAC



Umblă mașinile subpămîntești. În nevăzut peste turnuri
întercontinentale zvonuri electrice.
De pe case antenele pipăie spații
cu alte graiuri și alte vești.



Semnale se-ncrucișează albastre prin străzi.
În teatre strigă luminile, se exaltă libertățile insului.
Se profețesc prăbușirile, sfîrșesc în sînge cuvintele.
Undeva se trage la sorți cămașa învinsului.



Arhanghelii sosiți să pedepsească orașul
s-au rătăcit baruri cu penele arse.
Danțatoarea albă le trece prin sînge, rîzînd s-a oprit
pe-un vîrf de picior ca pe-o sticlă întoarsă.



Dar sus, la o mie de metri-nălțime, spre răsărit
stelele își spun povești prin cetini de brazi
și-n miez de noapte rîtul mistreților
deschide izvoarele.

Poezia Veac de Lucian Blaga

VEAC



Umblă mașinile subpămîntești. În nevăzut peste turnuri
întercontinentale zvonuri electrice.
De pe case antenele pipăie spații
cu alte graiuri și alte vești.



Semnale se-ncrucișează albastre prin străzi.
În teatre strigă luminile, se exaltă libertățile insului.
Se profețesc prăbușirile, sfîrșesc în sînge cuvintele.
Undeva se trage la sorți cămașa învinsului.



Arhanghelii sosiți să pedepsească orașul
s-au rătăcit baruri cu penele arse.
Danțatoarea albă le trece prin sînge, rîzînd s-a oprit
pe-un vîrf de picior ca pe-o sticlă întoarsă.



Dar sus, la o mie de metri-nălțime, spre răsărit
stelele își spun povești prin cetini de brazi
și-n miez de noapte rîtul mistreților
deschide izvoarele.