Poezia Pleiadă de Lucian Blaga

PLEIADĂ



Cat în sus, în noapte sus,
stelele-s pleiadă număr.
Sunt o clipă, alta nu-s -
semne cerului pe-un umăr.
Vînt le iscă, vînt le duce,
cineva le pune-n cruce.
Vînt le-aprinde, vînt le stînge,
mi le-aruncă-n gînd și-n sînge.





Joc de focuri, joc de inimi -
ostenescu-mă să număr
înc-odată aștri minimi.
Focuri mari și focuri line -
cîte văd, atîtea inimi
bat în spații pentru mine.
Ard în văi și pe coline
inimi mari și inimi line.

Poezia Schimbarea Zodiei de Lucian Blaga

SCHIMBAREA ZODIEI



Așa-mi spuneam încă ieri, mereu :
amintirea e numai - a unui ceas
care-a fost -
orice vis pentru mîne.
Lîngă tine nici o lumină, nici o stea, nici un zeu
nu rămîne.



Uită Arcadia ! Ceasul ce nu vrea să bată, nerotunjitul,
nemplinitul, să-l uiți.
Cu ceața ta spicele n-au legămînt,
la curtea ta nu se umplu ulcioarele,
pînă la tine de-abia străbate cuvînt
din patria
unde domn este soarele.
Basmul e totdeauna la alții,
minunea aiurea și astrul în larguri.
În preajma ta - nu !
În imperiul negurii - Tu
cufundă-te
și-adună-te-n praguri.
Sub zarea joasă și fără pățanii
cu jalea pe umeri perindă-se anii.



Așa-mi spuneam încă ieri, mereu,
călcînd în țărînă peste o floare,
sau peste umbra surprinsă
a vreunui zeu,
ce calea-mi aține, dar nu rămîne.



Încă ieri, numai ieri, doar ieri
mă apăram cu frică
de zodia nouă ce se ridică.
Și azi, dintr-odată, neașteptat, acest răsărit.
Ce cîntec nemăsurat !
Ca unui orb vindecat
lumea-n lumină mi s-a lărgit.
Puterile mișcă-n zenit.
Deschid porțile : Timp neumblat,
bine-ai venit,
bine-ai venit !

Poezia Fetița Mea Își Vede Țara de Lucian Blaga

FETIȚA MEA ÎȘI VEDE ȚARA



Frunzuliță ram de laur,
Ană umbra mea de aur -


drum pe jos și drum pe sus
din apusuri te-am adus.


Sub pleoape, rosturi - țară -
le culegi întîia oară.


Și te uiți, și vezi, și vezi
anul tînăr prin livezi.


Celor pomi și-acestor mume
le surîzi, le dărui nume.


Vrei să pipăi snopii, sapa,
te uimește graiul, apa.


Frunza-i alta-n lume nouă.
Fluturi, om, poveste, rouă,


zarea albă-n cerc fierbinte,
șerpii prin amurguri sfinte -


tu te miri cum toate, toate
altfel sunt. Ah cum se poate ?


Numai luna, rea ori bună,
ți se pare-aceeași lună.

Poezia Autoportret de Lucian Blaga

AUTOPORTRET




Lucian Blaga e mut ca o lebădă.
În patria sa
zăpada făpturii ține loc de cuvînt.
Sufletul lui e în căutare
în mută, seculară căutare
de totdeauna,
și pînă la cele din urmă hotare.




El caută apa din care bea curcubeul.
El caută apa,
din care curcubeul
își bea frumusețea și neființa.