joi, 19 martie 2015

Supă Se Zarzavat 2




SUPĂ DE ZARZAVAT 2



Cantitățile necesare : 500 ml apă, 200 g zarzavaturi amestecate
( o treime morcovi, o treime țelină, pătrunjel, un ardei gras,
o roșie frunze de pătrunjel ), două lingurițe de zeamă de lămîie,
după gust, o linguriță de zahăr, sare .
Zarzavaturile spălate, curățate, se pun la fiert în apă rece.
Se fierb 1-1/2oră, se strecoară, se pasează toate zarzavaturile,
se pun din nou la fiert, se adaugă sarea, uleiul sau untul,
se mai fierbe 2-3 minute în clocot.
Cînd este servită, se adaugă zeamă de lămîie.
Se dă sugarului după vîrsta de 4-5 luni.














Supa de Zarzavat 1




SUPA DE ZARZAVAT 1



( Prima supă pentru sugarul de 4-5 luni ).
Cantitățile necesare : 500 ml apă, 200 g zarzavaturi curățate, amestecate :
morcovi, pătrunjel, țelină, frunze fragede de pătrunjel.
Morcovul va reprezenta cantitatea cea mai mare, circa jumătate din totalul zarzavaturilor.
Zarzavaturile curățate, tăiate mărunt, se fierb o oră sau o oră jumătate,
în apă rece într-un vas acoperit.
Oala în care se pregătește supa sugarului e bine să fie destinată numai pentru acest scop.
Oalele de fiert sub presiune ( se găsesc în prezent în comerț diverse tipuri )
micșorează la jumătate timpul de fierbere și păstrează mai bine propietățile și gustul supei.
Dacă se folosește oala de fiert sub presiune, se va pune o cantitate de apă egală cu cea
necesară pentru supă, deoarece nu se pierde apă prin fierbere.
Cînd zarzavaturile sunt bine înmuiate ( se zdrobesc ușor cu furculița ), supa se strecoară.
Bulionul obținut, adică zeama de supă se pune din nou la fiert, se adaugă ”în ploaie!
( se presară cîte puțin ) 1-2 lingurițe de griș.
Se fierbe încă 10-15 minute.
La sugari mici, care nu primesc piureul separat, o parte din zarzavatul fiert se poate pasa
 în supă.
Se începe cu morcovul, 2-3 lingurițe, trecut printr-o sită deasă sau strecurătoare de ceai.
Se adaugă la supă odată cu ultima fierbere.
Pe măsură ce copilul se obișnuiește cu gustul supei și cu consistența mai crescută
a preparatului, se poate adăuga și celelalte zarzavaturi.
Grișul poate fi înlocuit cu un alt făinos : pesmet, făină de cereale, făină de orez.
Uleiul de porumb sau untul se adaugă în supe de la început, dar foarte puțin :
cîteva picături de ulei sau o bucățică de unt cît un bob de mazăre.
Se crește treptat, pînă la o linguriță de ulei de porumb sau de unt.
Se adaugă la ultima fierbere, după care se mai clocotește 2-3 minute.
La sfîrșit, se adaugă sarea, 1 g ( un vîrf de cuțit ).
Supa de zarzavat astfel preparată se dă sugarului începînd cu luna a 4-a,
inițial în cantitate de 50-70 ml, drept complectare la o masă de sîn sau
de preparat de lapte.
Este de preferat să alegem ora 14.
Se dă înaintea preparatului de lapte,
pentru că sugarii primesc ”greu” la început supa de zarzavat, al cărui gust este cu
totul deosebit față de cel al laptelui.
Este bine ca sugarul să fie înfometat la această masă.
Ca o măsură tranzitorie, supa poate fi îndulcită cu zahăr : o linguriță la 100 ml supă.
Cantitatea de zahăr se scade treptat, pe măsură ce copilul se obișnuiește cu gustul supei.
Se poate adăuga și puțin lapte, aproximativ o treime față de cantitatea de supă,
care de asemenea va fi scos treptat.
Copilul trebuie să se obișnuiască cu gustul natural al alimentului dar această
obișnuință trebuie să se facă treptat.
Este bine ca supa să fie dată, de la început cu lingurița.




Salata de Fructe





SALATA DE FRUCTE



Cantitățile necesare : 1 morcov sau una-două carote,
un măr, o pară, piersici sau alte fructe de sezon,
1-2 bucăți de ananas din compot, 1-2 lingurițe de
sirop de de dulceață sau alt sirop de fructe.
Fructele, spălate și curățate de coajă, se dau pe
răzătoarea de sticlă.
Pentru sugarul mai mare, mărul poate fi tăiat în
felii foarte subțiri, de asemenea piersicile și perele
iar ananasul tăiat în felii foarte mici sau zdrobit.
Se amestecă totul într-o ceașcă.
Mărul trebuie să reprezinte cam jumătate din compoziție,
cealaltă jumătate fiind formată de restu de fructe.
Se adaugă siropul de zahăr sau alt sirop de fructe.
Salata de fructe se lasă să stea 10-15 minute
înainte de a fi servită, pentru ca aromele
fructelor să se combine.
Să dă la sugar peste vîrsta de 8 luni.





Piureul de Banane cu Brînză de Vaci





PIUREL DE BANANE CU BRÎNZĂ DE VACI



Aceleași mod de prepare ca pentru piureul de banane.
La sfîrșit se adauga 2-3 lingurițe de brînză de vaci, pasată.
Se freacă pînă cînd compoziția devine omogenă.
Se poate îndulci cu zahăr sau miere.