Limfogranulomatoza Inghinală ( Boala Nicolas-Favre )

LIMFOGRANULOMATOZA INGHINALĂ

( BOALA NICOLAS-FAVRE )


Este o boală venerică care debutează cu o leziune mică,
papuloasă, produsă de un virus filtrabil.
Debutul este la 10 - 15 zile după contact și interesează
repede limfaticele regiunii inghinale, pelviene și rectate,
dînd adenopatii, abcedări și fistule multiple.
Alte forme clinice ce pot fi întîlnite sînt : anorectite vegetante,
stricturile rectului, elefantiaza și estiomenul vulvei.
Diagosticul se pune prin reacția Frey - 0,2 ml antigen dă,
48 de ore, o papulă înconjurată de un halou ertmatos,
în caz de pozitivitate.

Tratament
- Streptomicină 1 g zilnic, timp de 5 - 10 zile.
- Local, pomadă cu sulfamide.
- Aureomicină 8 x 250 mg, timp de 6 zile.
- Tratamentul chirurgical, la nevoie - incizii.
- În cazul stricturilor incipiente, se fac dilatări rectale, dar cu
grijă, pentru a nu rupe rectul.

Tuberculoza Vaginului

TUBERCULOZA VAGINULUI


Tuberculoza vaginului este de obicei secundară unei tuberculoze
localizate la uter sau la anexe, bacilii fiind transportați o dată
cu secrețiile care coboară în vagin.
Totuși, sînt cazuri de tuberculoză a vaginului în lipsa unei
tuberculoze uteroanexiale, inocularea putînd fi explicată prin
prezența unei tuberculoze genito-urinare a soțului sau infecția
făcîndu-se indirect, cu ajutorul obiectelor de toaletă contaminate
cu bacili Koch.
Sediul obișnuit al tuberculozei vaginale este fundul de sac posterior,
unde vaginul vine mereu în contact cu secrețiile uterine.
Inocularea nu se poate produce decît în condiții de scădere a
rezistenței epiteliului vaginal, prin secreții iritante cronice sau
prin alte cauze.
Prima manifestare a tuberculozei vaginului sînt tberculii miliari,
dezvoltați pe un anumit teritoriu.
Aceștia confluează, apoi se ulcerează în unele puncte sau în același
timp pe întreaga suprafață formînd, în primul caz, ulcerații multiple
sau o ulcerație unică, în al doilea caz.
Tuberculii miliari sînt mici, proeminenți, gălbui sau cenușii, de
mărimea unui bob de mei sau mai mici.
Ei se observă, atît la suprafața ulcerației, cît și în zona hiperemică
din jur.
Diagnosticul clinic prezumtiv se confirmă prin examenul bacterio-
logic al secrețiilor și, dacă acesta nu este concludent, prin examenul
histopatologic.

Tratamentul  este același ca la tuberculoza vulvei.

Tuberculoza Vulvei

TUBERCULOZA VULVEI


Tuberculoza vulvei se prezintă sub formă de ulcerații cronice
persistente, cu tendința la invazie, fistulizare și perforare în
rect sau în vezică.
Infecția se poate produce la nivelul unei mici leziuni, prin bacilii
tuberculoși proveniții din secrețiile unei tuberculoze uterine sau vaginale
sau prin contact sexual, cînd soțul suferă de tuberculoză genito-urinară ;
de asemenea, este frecventă infecția prin intermediul degetelor și al
rufăriei infectate cu secreții tuberculoase provenite de la bolnavă însăși
sau de la o altă persoană.
Un alt tip de infecție este cea produsă pe cale hematogenă dintr-un focar
situat la distanță, sau pe cale limfatică, dinntr-un focar tuberculos apropiat.
Diagnosticul se confirmă prin examen bacteriologic și histopatologic.
Sînt descrise mai multe forme clinice, și anume : șancrul tuberculos de inoculare
( primoinfecție, complex primar genital ), care este cu totul rxcepțional ;
ulcerul tuberculos propriu-zis, cu granulații galbene caracteristice ; lupus vulvar,
cu localizare vulvară, prezentînd lupoame caracteristice.

Tratament

A. Local.
1. Chirurgical ( excizie ), dacă mărimea și localizarea leziunii o permit.
Diatermocoagulare.
2. Roentgen- și radiumterapie.
3. Actinoterapie.

B. General.

1. Streptomicină, PAS, hidrazidă izonicotinică.
2. Vitamina D2 forte ( cura Charpy ).
Cele mai bune rezultate s-au obținut pînă în prezent cu hidrazidă,
asociată sau nu cu streptomicină.

Sifilisul

SIFILISUL


Organele genitale externe constituie un loc de predilecție
pentru manifestările sifilisului, în toate fazele bolii.
În perioada primară, punerea în evidență a spirochetei prin
examen ultramicroscopic, indentifică sifilomul primar
în perioada lui ințială, seronegativă.
Mai tîrziu, în perioada de stare, șancrul sifilitic și adenopatia
inghinală satelită ( complexul primar ) au suficiente caractere
clinice pentru stabilirea diagnosticului.
Serologia se pozitivează după 3 săptămîni de la apariția
sifilomului ; este perioada seropozitivă a șancrului sifilitic.
În perioada secundară, diagnosticul leziunilor sifilitice genitale,
al diferitelor varietăți de sifilide ( papuloase, papulo-erozive,
papulo-hipertrofice ) se stabilește pe baza aspectului clinic
caracteristic, al asociației cu leziuni sifilitice în alte părți ale
corpului, pe prezența soleradenitei sifilitice generalizate și pe
serologia pozitivă.
Totuși, uneori, în erupții discrete și necaracteristice, sîntem
nevoiți să recurgem la examenul ultramicroscopic și, dacă
acesta este negativ, trebuie să procedăm la biopsia unei leziuni.
În perioada terțiară, caracterizată prin gome și infiltrate sclerogomoase,
diagnosticul se bazează pe aspectul clinic, serologic, pe
tratamentul de probă și pe examenul histopatologic.

Tratament
Nu se începe tratamentul antisifilitic pînă cînd diagnosticul nu a
fost stabilit cu toată certitudinea, fiind confirmat serologic,
bacteriologic ( ultramicroscopic ) sau histopatologic ( leziuni
terțiare ).
Tratamentul se va face în serviciile de specialitate conform
schemei M.S.P.S.