Fabula Puterea Pildelor de La Fontaine

PUTEREA PILDELOR

( Domnului de Barillon. Ambasador al Franței
în Anglia, din 1672 - 1689 )


Se cade ca un Sol să se coboare
la tîlcul unor astfel de povestiri ușoare ?
Și versurile mele, din cînd în cînd solemne,
de-ar căuta, cumva, să vă îndemne
să le cetiți la fel ca orișicare,
nu le-ați găsi că sînt cam temerare ?
Cum știu că vă așteaptă cu nerăbdare trebile,
n-o să vă pierdeți vremea să deslușiți gîlcevile,
din fabule, iscate de-atîtea dobitoace.
Că le cetiți sau le lăsați în pace,
eu viu la Dumneavoastră c-o jalbă la proțap :
să faceți mai degrabă tot ce se poate face,
că ne trezim cu toată lumea-n cap !
O, n-au decît să vină vrăjmașii cu duiumul,
de unde-ar fi : s-ar ripisi ca fumul,
cu toate că și alții destui de mult ne-ncurcă.
Cu Anglia mi-i teamă să nu aveam de furcă !
Doar, după-atîtea lupte, e vremea și de tihnă.
Au Ludovic nu are nevoie de odihnă ?
Chiar Hercule de-atîtea războaie-ar fi sătul.
Mai vreți să aibă hidra un cap ? Tot nu-i destul ?
Deci dacă iscusita voastră minte
prin toate grăitoarele-i cuvinte
va izbuti să-nlăture pîrjolul,
c-o sută de mioare mă leg să-ntîmpin Solul !
Ca jertfă e, desigur, prea puțin
și știu că alte danii mai mari vi se cuvin,
dar, mult-puțin, îmi dau și eu obolul
și-o mică povestire vă închin.
Ați merita mai multe cădelnițări de slavă,
dar muzele mă-ndeamnă să tac și să mă-nclin
- ca să termin -
căci modestia voastră nu-ngăduie zăbavă...



Un Orator știind, odinioară.
primejdia ce paște-ntreaga țară,
a îndemnat poporul Atenei - cam zurliu -
s-o apere la vreme, cît nu e prea tîrziu.
Dar predică, sărmanul, pesemne, în pustiu !




Văzînd atunci că, totuși, nu-i este cu putință
să afle ascultare, vorbi cu elocință
și, prin figuri desprinse din tipic,
le invocă străbunii și nepoții,
dar nu putu mulțimea s-o miște cu nimic :
nepăsători, priveau în jur cu toți...
Mai chibzui o clipă și iarăși le vorbi .
- ,,Zeița lanurilor, Ceres, călătorea-ntr-o bună zi,
c-o Rîndunică,
sprintenă
și c-un Țipar,
- Țipar sprințar !
Și cum mergeau așa, tustrei, de zor,
un rîu grozav au întîlnit în calea lor.
Fiind la-not destul de priceput,
într-un minut Țiparul l-a trecut.
La rîndul ei, firește mai cu spor,
și Rîndunica l-a trecut în zbor...
Cum Oratorul a tăcut,
l-au întrebai cu toții-n cor :
- ,,Dar Ceres, oare, ce-a făcut ?
- ,,S-a mîniat cumplit, firește,
văzînd că și un basm vă ispitește,
dar că uitați, deși atîta țip,
primejdia ce-n taină vă pîndește
și nu-ntrebați ce-o fi făcînd Filip !...”
Mulțimea, rușinată de mustrare,
i-a dat de data asta ascultare.


Și noi om fi ca ei, și tu și eu,
că ne vrăjesc poveștile mereu.
Da, e bătrînă lumea ; dar, dacă te gîndești,
și astăzi o încînți tot cu povești !

Fabula Puterea Pildelor de La Fontaine

PUTEREA PILDELOR

( Domnului de Barillon. Ambasador al Franței
în Anglia, din 1672 - 1689 )


Se cade ca un Sol să se coboare
la tîlcul unor astfel de povestiri ușoare ?
Și versurile mele, din cînd în cînd solemne,
de-ar căuta, cumva, să vă îndemne
să le cetiți la fel ca orișicare,
nu le-ați găsi că sînt cam temerare ?
Cum știu că vă așteaptă cu nerăbdare trebile,
n-o să vă pierdeți vremea să deslușiți gîlcevile,
din fabule, iscate de-atîtea dobitoace.
Că le cetiți sau le lăsați în pace,
eu viu la Dumneavoastră c-o jalbă la proțap :
să faceți mai degrabă tot ce se poate face,
că ne trezim cu toată lumea-n cap !
O, n-au decît să vină vrăjmașii cu duiumul,
de unde-ar fi : s-ar ripisi ca fumul,
cu toate că și alții destui de mult ne-ncurcă.
Cu Anglia mi-i teamă să nu aveam de furcă !
Doar, după-atîtea lupte, e vremea și de tihnă.
Au Ludovic nu are nevoie de odihnă ?
Chiar Hercule de-atîtea războaie-ar fi sătul.
Mai vreți să aibă hidra un cap ? Tot nu-i destul ?
Deci dacă iscusita voastră minte
prin toate grăitoarele-i cuvinte
va izbuti să-nlăture pîrjolul,
c-o sută de mioare mă leg să-ntîmpin Solul !
Ca jertfă e, desigur, prea puțin
și știu că alte danii mai mari vi se cuvin,
dar, mult-puțin, îmi dau și eu obolul
și-o mică povestire vă închin.
Ați merita mai multe cădelnițări de slavă,
dar muzele mă-ndeamnă să tac și să mă-nclin
- ca să termin -
căci modestia voastră nu-ngăduie zăbavă...



Un Orator știind, odinioară.
primejdia ce paște-ntreaga țară,
a îndemnat poporul Atenei - cam zurliu -
s-o apere la vreme, cît nu e prea tîrziu.
Dar predică, sărmanul, pesemne, în pustiu !




Văzînd atunci că, totuși, nu-i este cu putință
să afle ascultare, vorbi cu elocință
și, prin figuri desprinse din tipic,
le invocă străbunii și nepoții,
dar nu putu mulțimea s-o miște cu nimic :
nepăsători, priveau în jur cu toți...
Mai chibzui o clipă și iarăși le vorbi .
- ,,Zeița lanurilor, Ceres, călătorea-ntr-o bună zi,
c-o Rîndunică,
sprintenă
și c-un Țipar,
- Țipar sprințar !
Și cum mergeau așa, tustrei, de zor,
un rîu grozav au întîlnit în calea lor.
Fiind la-not destul de priceput,
într-un minut Țiparul l-a trecut.
La rîndul ei, firește mai cu spor,
și Rîndunica l-a trecut în zbor...
Cum Oratorul a tăcut,
l-au întrebai cu toții-n cor :
- ,,Dar Ceres, oare, ce-a făcut ?
- ,,S-a mîniat cumplit, firește,
văzînd că și un basm vă ispitește,
dar că uitați, deși atîta țip,
primejdia ce-n taină vă pîndește
și nu-ntrebați ce-o fi făcînd Filip !...”
Mulțimea, rușinată de mustrare,
i-a dat de data asta ascultare.


Și noi om fi ca ei, și tu și eu,
că ne vrăjesc poveștile mereu.
Da, e bătrînă lumea ; dar, dacă te gîndești,
și astăzi o încînți tot cu povești !

Fabula Cîrpaciul și Bogătașul de La Fontaine

CÎRPACIUL ȘI BOGĂTAȘUL


Tot petecea, Cîrpaciul, perechi după perechi,
cîntînd din zori de zi și pînă-n noapte,
mai mulțumit decît erau cei Șapte
mari înțelepți, din vremurile vechi.
Vecinul său, Bancherul, un om de aur plin,
cînta puțin, dormea și mai puțin
și-n zori, cînd izbutea să ațipească,
îl deștepta Cîrpaciul cu cîntecele sale.
Zău, ce păcat că Pronia cerească
n-a rînduit și somnul, să-l cumperi cu parale,
cum cumperi zarzavatul în tîrg, la precupeț !
Trimise, deci, să-l cheme la el pe cîntăreț
și-l întreabă, știindu-l om sărman :
- ,,Bădie Stroe, cît cîștigi pe an ?”
- ,,Pe an ? răspunse dînsul dînd din umăr.
Eu nu-s deprins, Boierule, să număr
zi peste zi, de-a valma, într-un vraf
să-mi socotesc venitul pe an, ca un zaraf.
Eu drămuiesc cîștigul de astăzi pînă mîine
și tare fericit m-aș socoti
de-aș scoate totdeauna măcar o biată pîine.”
- ,,Ia spune-atunci cam cît cîștigi pe zi !”
- ,,Păi, uneori mai bine și alteori mai rău.
Nu curge, - tot mai pică ! Destul de bine, zău,
să poată viețui și un sărman,
de n-ar mai fi, cum bine știi că sînt,
atîtea praznice pe an
și Popa să scornească într-un cîte-un sfînt...”
A rîs și bogătașul de neprihana lui
și l-a căpătuit cu bani destui.
- ,,Păstrează-ți suta asta de galbeni, bade Stroe,
să-i ai la vro nevoie !”
Înmărmurit, Cîrpaciul, crezînd că are bani
cît nu scot aurarii în zeci și zeci de ani,
în pivniță și-ngroapă cu grijă visteria
și veselia.
Cum bani și voioșie arar vezi împreună,
adio cînt, și rîs, și voie bună !
De la un timp nici somnul nu se lipea de pleoape
și grijile îndată au început să-l sape.
Ca un zgîrcit, cu teamă, sau ca un idolatru,
mai toată ziulica ședea cu ochii-n patru,
iar noaptea, la un zgomot stîrnit de vreo pisică,
era cuprins de frică
ca nu cumva să-i fure pisica visteria...
Cum ajunsese, bietul, o umbră, un strogi,
văzîndu-și pîn' la urmă Cîrpaciul neghiobia,
Boierului îi dete bănetul înapoi
și-și regăsi odihna și toată voioșia.

Fabula Cîrpaciul și Bogătașul de La Fontaine

CÎRPACIUL ȘI BOGĂTAȘUL


Tot petecea, Cîrpaciul, perechi după perechi,
cîntînd din zori de zi și pînă-n noapte,
mai mulțumit decît erau cei Șapte
mari înțelepți, din vremurile vechi.
Vecinul său, Bancherul, un om de aur plin,
cînta puțin, dormea și mai puțin
și-n zori, cînd izbutea să ațipească,
îl deștepta Cîrpaciul cu cîntecele sale.
Zău, ce păcat că Pronia cerească
n-a rînduit și somnul, să-l cumperi cu parale,
cum cumperi zarzavatul în tîrg, la precupeț !
Trimise, deci, să-l cheme la el pe cîntăreț
și-l întreabă, știindu-l om sărman :
- ,,Bădie Stroe, cît cîștigi pe an ?”
- ,,Pe an ? răspunse dînsul dînd din umăr.
Eu nu-s deprins, Boierule, să număr
zi peste zi, de-a valma, într-un vraf
să-mi socotesc venitul pe an, ca un zaraf.
Eu drămuiesc cîștigul de astăzi pînă mîine
și tare fericit m-aș socoti
de-aș scoate totdeauna măcar o biată pîine.”
- ,,Ia spune-atunci cam cît cîștigi pe zi !”
- ,,Păi, uneori mai bine și alteori mai rău.
Nu curge, - tot mai pică ! Destul de bine, zău,
să poată viețui și un sărman,
de n-ar mai fi, cum bine știi că sînt,
atîtea praznice pe an
și Popa să scornească într-un cîte-un sfînt...”
A rîs și bogătașul de neprihana lui
și l-a căpătuit cu bani destui.
- ,,Păstrează-ți suta asta de galbeni, bade Stroe,
să-i ai la vro nevoie !”
Înmărmurit, Cîrpaciul, crezînd că are bani
cît nu scot aurarii în zeci și zeci de ani,
în pivniță și-ngroapă cu grijă visteria
și veselia.
Cum bani și voioșie arar vezi împreună,
adio cînt, și rîs, și voie bună !
De la un timp nici somnul nu se lipea de pleoape
și grijile îndată au început să-l sape.
Ca un zgîrcit, cu teamă, sau ca un idolatru,
mai toată ziulica ședea cu ochii-n patru,
iar noaptea, la un zgomot stîrnit de vreo pisică,
era cuprins de frică
ca nu cumva să-i fure pisica visteria...
Cum ajunsese, bietul, o umbră, un strogi,
văzîndu-și pîn' la urmă Cîrpaciul neghiobia,
Boierului îi dete bănetul înapoi
și-și regăsi odihna și toată voioșia.