Poezia Melița de Mihai Beniuc

MELIȚA

Toată vara, toată toamna latră,
Melița, melița.
Cad puzderii cînepile verii,
Cînepile toamnei cad puzderii
Cum le mușcă îndîrjit și latră
Melița, melița.


Vrafuri albe - oase - împresoară
Melița, melița.
Iară ea, flămîndă, mîncă, mîncă...
Melițo, mai vrei ? - Mai adă încă !
Melița, melița.


Iarna doar mai tace cît mai tace
Melița, melița.
Dar acum iat-o iar la soare
Melița de cînepi tocătoare.
Încă tace. Oare cît mai tace ?
Melița, melița.


Un fior prin cîmpuri se strecoară :
Melița, melița.
Tinerele fire de verdeață
Cresc superbe, pline de viață.
Dar prin cîmp fiorul se strecoară :
Melița, melița...

 1942

Poezia Drumul Meu de Mihai Beniuc

DRUMUL MEU


Pegasul meu e murgul romînesc.
El știe doar poteca și urcușul
Spre vîrful cătră care năzuiesc,
Pe care pajuri mari își au culcușul.


Acolo e palatul din poveste
Și Cosînzeana veșnic nentîlnită -
N-o văd prin ceață, dar eu știu că este,
Și murgul bate vajnic din copită.


La poduri au să iasă dedesubt
Balaurii cu capetele șapte.
Va trebui cu dînșii să mă lupt
Din zori de zi pînă tîrziu în noapte.


Dar am să fac în sîngele lor baie,
Și limbile lor pune-le-oi în sîn,
Ca să le vadă zîna mea bălaie
Cînd ziua va veni la ea să mîn.


Iar de va fi ca steaua mea să cadă
'Nainte de soroc pe drumul greu,
Un alt fecior cu frunte de zăpadă
Va duce mai departe drumul meu !

1940

Poezia Cu Fruntea Răzimată-n Cer de Mihai Beniuc

CU FRUNTEA RĂZIMATĂ-N CER


Cu fruntea răzimată-n cer.
Și freamătul cu pașii lutul
Tîrăsc în urma mea trecutul
Spre-un viitor greu de mister.


De neguri, nu disting precis
Îndepărtatul roșu țel,
Cred cîteodată că mă-nșel,
Că toate nu-s decît un vis.


Dar să mă-ntorc nu mai e chip,
Vin dindărăt urmașii mulți,
Setoși, flămînzi, bolnavi, desculți,
Prin așteptarea de nisip.


Ei văd 'nainte sfînta oază
Și-ntreabă dacă-o văd și eu.
Eu dau din cap și merg mereu,
în urma-mi gloata naintează.


Cu fruntea răzimată-n cer
Și frămîntînd cu pașii lutul
Tîrăsc în urma mea trecutul
Spre-un viitor greu de mister.

1938

Poezia Proorocire de Mihai Beniuc

PROOROCIRE


Cu rădăcinile-n morminte
Și cu tulpina printre voi,
Mi-s gîndurile frunze sfinte
Ce soun de zilele de-apoi.


Vai vouă ! Noaptea grea de spaimă
Stihiile vestesc în șoaptă,
Că vine cel care defaimă
Orînduiala vieții dreaptă.


Un corb va stinge cu aripa
Pe rînd luminile nădejdii ;
Veac dureros va crește clipa
Învinețită de primejdii.


Vor stoarce sînge negru dinții
Din mincinos vopsite poame,
Copii-și vor mînca părinții
Și-o să le fie și mai foame.


Din flori vor scoate capul șerpii,
Tăciune se va face grîul,
Un cîmp de ace preșul ierbii,
Către izvor s-o scurge rîul.


Le-or crește colți de fier la vite
Ca tot ce-i viu, murind, să pască,
Și toate visele ivite
Vor fi doar pentru moarte mască.


Vai vouă ! Noapte grea de spaimă
Stihiile vestesc în șoaptă,
Că vine cel care defaimă
Orînduiala lumii dreaptă.

1939