joi, 24 septembrie 2015

Salată de Morcovi, Țelină și Mere



SALATĂ DE MORCOVI, ȚELINĂ ȘI MERE

( 6 porții x 50 g )

Ingrediente

- Morcov 150 g
- țelină 100 g
- mere 50 g
- sos de lămîie ( maioneză cu brînză de vaci ) 60 g



Mod de preparare

Morcovii, țelina și merele se curăță, se spală
și se dau pe răzătoare.
Se amestecă totul cu sos de lămîie sau cu
maioneză cu brînză de vaci.
Salata se servește după 15 minute de la preparare.


Calorii   45/porție





Salată de Dovlecei cu Smîntînă sau Iaurt




SALATĂ DE DOVLECEI CU SMÎNTÎNĂ SAU IAURT

( 2 porții x 50 g )

Ingrediente

- Dovlecei 120 g
- oțet 5 ml
- mărar 1 - 2 g
- sare 1 - 2 g
- smîntînă sau iaurt 25 g

Mod de preparare

Se curăță dovleceii de coajă, se spală și se
taie felii rotunde.
Se fierb 15 minute, în apă cu sare.
După ce s-au răcit, se toarnă peste ei sosul
de salată, pregătit din oțet, mărar tocat și
smîntînă sau iaurt.


Calorii   35/porție





Salată de Dovlecei



SALATĂ DE DOVLECEI

( 8 porții x 60 g )

Ingrediente

- Dovlecei 500 g
- ulei 20 ml
- oțet 15 ml
- sare 4 - 5 g
- roșii 150 g
- mărar 3 - 4 g


 Mod de preparare

Dovleceii, curățați de coajă și spălați, se pun la
fiert în apă cu sare.
După ce au fiert, se taie în felii rotunde, groase de o,5 cm,
se pun într-un castron și se sărează.
Se adaugă uleiul și oțetul și se amestecă bine.
Se garnisește cu mărar tocat și felii rotunde de roșii.
Salata se servește după 15 - 20 minute de la preparare.


Calorii  35/porție





Salată de Fasole Verde



SALATĂ DE FASOLE VERDE

( 2 porții x 50 g )

Ingrediente

- Fasole verde ( proaspătă sau conservată ) 100 g
- ulei 10 ml
- oțet sau zeamă de lămîie 5 ml
- verdeață 1 - 2 g
- sare 1 - 2 g


Mod de preparare


Fasolea, curățată și spălată, se pune la fiert în apă cu sare.
După ce a fiert, se scurge și se pune într-un castron.
Se adaugă ulei, oțet sau zeamă de lămîie și sare.
Se garnisește cu frunze de pătrunjel.
Se servește după 15 - 20 minute, de la preparare.


Calorii   65/porție