Poezia Noi, Nu ! de Nicolae Labiș

NOI NU !



O parte din noi ne-am învins
Greșeala, minciuna și groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Pînă-n zarea ce-și leagănă oaza.
Generații secate se sting,
Tinerii rîd către stelele reci -
Cine-și va pierde credința-n izbîndă
Pe-aceste mereu mișcătoare poteci ?




Cine din noi va muri
Înainte ca trupu-i să-i moară ?
Cine-o să-și lepede inima-n colb -
Insuportabil de mare povară - ?
Ca un vînt rău, ori ca o insultă
Întrebarea printre rînduri trecu.
- Ascultă, ascultă, ascultă !
Noi, nu ! Niciodată ! Noi, nu !

Poezia Noi, Nu ! de Nicolae Labiș

NOI NU !



O parte din noi ne-am învins
Greșeala, minciuna și groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Pînă-n zarea ce-și leagănă oaza.
Generații secate se sting,
Tinerii rîd către stelele reci -
Cine-și va pierde credința-n izbîndă
Pe-aceste mereu mișcătoare poteci ?




Cine din noi va muri
Înainte ca trupu-i să-i moară ?
Cine-o să-și lepede inima-n colb -
Insuportabil de mare povară - ?
Ca un vînt rău, ori ca o insultă
Întrebarea printre rînduri trecu.
- Ascultă, ascultă, ascultă !
Noi, nu ! Niciodată ! Noi, nu !

Poezia Troia Strîmbă de Nicolae Labiș

TROIA STRÎMBĂ



Strîmbă Troie-a vechii lumi
Între ziduri nu însumni
Hectorii de epopee,
Roditorul tău Enee
În atîția ani de jaf
S-a-ngrășat și zace-n praf
Și prin timpi nu mai putea
Să-ți lungească stirpea ta.


Ți-e Helena-mbătrînită
Cu tentacule moluște
Rod muncit de alții cere
Să înghită și să muște,
Ruginitele lacăte,
Portițe îți sînt surpate -
Lupți cu spasme disperate
În paragini de cetate.


Te supui păstrînd otravă -
Steaguri albe sui spre slavă ;
Steaguri sui chemînd mai iute
Alte Troie să te-ajute,
Iar ostașii tăi cu mască
Umblă-n taină fără cască.


Oaste nouă, frați ai mei
Cîte douăzeci de ani,
Fii de neînfrînți ahei
Armele-nvățăm a prinde
În aceste vremi districte -
Să le-ntoarcem spre dușmani !

Poezia Troia Strîmbă de Nicolae Labiș

TROIA STRÎMBĂ



Strîmbă Troie-a vechii lumi
Între ziduri nu însumni
Hectorii de epopee,
Roditorul tău Enee
În atîția ani de jaf
S-a-ngrășat și zace-n praf
Și prin timpi nu mai putea
Să-ți lungească stirpea ta.


Ți-e Helena-mbătrînită
Cu tentacule moluște
Rod muncit de alții cere
Să înghită și să muște,
Ruginitele lacăte,
Portițe îți sînt surpate -
Lupți cu spasme disperate
În paragini de cetate.


Te supui păstrînd otravă -
Steaguri albe sui spre slavă ;
Steaguri sui chemînd mai iute
Alte Troie să te-ajute,
Iar ostașii tăi cu mască
Umblă-n taină fără cască.


Oaste nouă, frați ai mei
Cîte douăzeci de ani,
Fii de neînfrînți ahei
Armele-nvățăm a prinde
În aceste vremi districte -
Să le-ntoarcem spre dușmani !