Poezia Troia Strîmbă de Nicolae Labiș

TROIA STRÎMBĂ



Strîmbă Troie-a vechii lumi
Între ziduri nu însumni
Hectorii de epopee,
Roditorul tău Enee
În atîția ani de jaf
S-a-ngrășat și zace-n praf
Și prin timpi nu mai putea
Să-ți lungească stirpea ta.


Ți-e Helena-mbătrînită
Cu tentacule moluște
Rod muncit de alții cere
Să înghită și să muște,
Ruginitele lacăte,
Portițe îți sînt surpate -
Lupți cu spasme disperate
În paragini de cetate.


Te supui păstrînd otravă -
Steaguri albe sui spre slavă ;
Steaguri sui chemînd mai iute
Alte Troie să te-ajute,
Iar ostașii tăi cu mască
Umblă-n taină fără cască.


Oaste nouă, frați ai mei
Cîte douăzeci de ani,
Fii de neînfrînți ahei
Armele-nvățăm a prinde
În aceste vremi districte -
Să le-ntoarcem spre dușmani !