Turbarea

TURBAREA


Agentul cauzal: virus din grupa Rhabdovirus
Perioada de incubație: 15 - 16 zile
Manifestări clinice: tulburări ale sistemului nervos
Profilaxie: vaccinările anuale.
Turbarea este cunoscută încă din antichitate,
fiind consemnate în cele mai vechi documente,
rămase până în zilele noastre.
Este răspândită aproape în toată lumea.
Belgia, Suedia, Norvegia, Elveția, Portugalia, Australia
sunt țări indemne de turbare.
Virusul rabic este patogen pentru toate mamiferele,
inclusiv omul.
Animalele tinere sunt mai receptive la infecția rabică.
Câinii adulți sunt deseori rezistenți la infecție datorită
probabil unor infecții foarte mici de virus, incapabil
de a produce boala clinică dar care îl poate imuniza.
La câini, boala îmbracă două forme : furioasă și paralitică,
dar s-au mai descris și forme avortate și atipice.
Forma furioasă parcurge etapele: prodromală ( melancolică ),
de excitație ( maniacă ), paralitică ( finală ).
Câinele este mai puțin atent, răspunde greu când este
chemat, uneori devine afectuos peste măsură.
La început își consumă hrana, dar apoi apetitul devine
capricios și uneori se produc vomitări.
O dată cu progresarea bolii, câinele începe să se ascundă
în locuri întunecoase și dă uneori semne de neliniște.
În acest stadiu există tendința de a înghiți diverse obiecte
necomestibile: pietre, bucăți de lemne, hîrtie, etc.
La locul pătrunderii virusului, apare uneori pruritul,
câinele având tendința în acel loc de a se scorpina sau
de a se automutila chiar.
După aproximativ 2 zile de la apariția primelor simptome,
încep unele semne de paralizie și o stare febrilă
trecătoare care durează câteva ore, apoi dispare
pentru a reapare după 5 - 10 zile.
Această fază durează 1,5 - 2 zile.
Faza de excitație se caracterizează printr-o stare de agitație
extremă, câinele fiind tentat de a ataca animale și în
special alți câini.
Tot acum apare tendința de a pleca de acasă.
Odată plecat, vagabondează pe mari distanțe, pargurgând
până la 50 km pe zi, ca până la urmă epuizat să revină acasă.
În timpul acestui vagabondaj, intră în curți străine și
mușcă alți câini, animale sau persoane pe care le
întâlnește și chiar pe propriul stăpân.
Închis în cușcă, se repede la gratii, rupându-i-se adeseori dinții.
Dacă se introduce printre gratii un baston, se repede
furios la acesta.
În medicină se numește”proba bastonului”.
Vocea este răgușită din cauza paraliziei coardelor vocale.
Pupilele sunt dilatate și uneori inegale, alteori se observă
contracții spasmodice ale unor grupe musculare.
Dacă paralizia farinxului nu este avansată, câinele
turbat poate bea apă.
Faza de excitație durează 3 - 4 zile.
Faza paralitică se caracterizează prin paralizia
mandibulei care este căzută, iar saliva, neputând fi
înghițită, se scurge pe la comisuri.
În afară de paralizia mandibulei, se produce
paralizia trenul anterior.
Moartea se produce în 6 - 8 zile de la apariția
primelor semne și numai uneori după 10 - 11 zile
după o paralizie totală.
Forma paralitică se caracterizează prin apariția
paraliziilor îndată după faza prodromală, fără a
trece prin faza de excitație.
Paralizia începe de regulă la mușchii maseteri apoi
se extinde la alte grupe musculare.
Animalul moare după 2 - 4 zile, în stare de paralizie
generală.
Forma avortată, foarte rar întâlnită, se manifestă
prin semne foarte vagi și se termină prin vindecare.
Profilaxia se realizează prin vaccinarea antirabică
anuală cu vaccin adsorbit pe hidroxid de aluminiu.

Boala lui Aujeszki

BOALA LUI AUJESZKI





Agentul cauzal. virus din grupa Herpes
Perioada de incubație: 3 - 5 zile
Profilaxie: vaccinare
Manifestări clinice: tulburări ale funcției
sistemului nervos central, prurit ( mâncărime )
intens.
Boala a fost de mult cunoscută în America sub
numele de ”prurit nebun”, fără a i se știe etiologia.
Virusul a fost pus în evidență pentru prima dată
în Ungaria de către Aladar Aujeszki.
Primele simptome ale bolii se manifestă prin febră,
anorexie, facies speriat, iar în scurt timp apare
pruritul intens, mai ales în regiunea capului și în
special la gură.
Câinii bolnavi sunt neliniștiți, surescitați, latră fără
motiv, nu răspund la chemarea decât după insistențe
și au o expresie speriată.
La unii câini apar și accese de furie, dar nu există
tendință de agresivitate față de om.
Spre sfârșitul bolii, câinii prezintă paraliza larinxului
și a farinxului, din care cauză, vocea este răgușită-
stinsă, ajungându-se chiar la afonie.
În acest stadiu se observă și o salivație abundentă,
spumoasă.
Moartea survine după 20 - 30 ore de la apariția
semnelor clinice.
Ca profilaxie se recomandă să nu se folosească
drept hrana câinilor carne de porc crudă și să se
efectueze vaccinarea în două inoculări la interval de
15 - 20 zile.
Prima inoculare să fie de 2 ml, iar a doua 3 ml.
Protecția dată de acest vaccin este de 6 - 12 luni.

Parvoviroza

PARVOVIROZA





Agentul cauzal: virus ( parvovirus )
Perioada de incubație: 4 - 10 zile
Manifestări clinice: scăderea apetitului, diaree,
vomitări, abatere.
Profilaxie: vaccinarea.
Parvoviroza canină este o boală semnalată în
America în anii 1977- 1978, iar în Europa,
Canada și Australia, câțiva ani mai târziu.
Îmbolnăvirea cu parvovirusul poate evolua
atipic sau inaparent, dar mai ales sub formă de
enterită sau miocardită.
Enterita parovirală poate să apară și la câini
adulți, dar incidența mai mare și evoluția mai
gravă se observă la căței.
Se manifestă prin abatere și astenie, hipertemie
variabilă, diaree, de obicei hemoragică, vomitări,
deshidratare.
Miocardita parvovirală este mai puțin frecventă
și afectează exclusiv cățeii sub 10 săptămâni.
Se manifestă fie prin moarte bruscă, fie prin evoluție
acută îndeosebit cu semne de edem pulmonar; nu
este exclusă nici cronicizarea.
Profilaxia constă în folosirea vaccinului inactivat la
cățeii de 2 - 6 luni ( cu rapel după 10 - 12 zile ), sau
vaccinuri vii la adulți, cu administrare unică.

Hepatita Infecțioasă a Câinelui ( Boala lui Rubarth )

HEPATITA INFECȚIOASĂ A CÂINELUI ( BOALA LUI RUBARTH )





Agentul cauzal: Adenovirus
Perioada de incubație: 4 - 6 zile
Manifestări clinice: febră mare, diaree hemoragică,
vomitări.
Profilaxia: vaccinare
Sunt receptivi la infecție câinii, diferite, specii de
vulpi și lupul.
Receptivitatea cea mai mare o au cățeii între 2 - 6
lunii.
Sub și peste această vârstă, receptivitatea cea mai
mare o au cățeii între 2 - 6 luni.
Sub și peste această vârstă, receptivitate scade, animalele
îmbolnăvidu-se foarte rar.
Boala debutează prin febră ( 40 - 41 grade celsius ),
iar evoluția poate fi supraacută sau acută.
În forma supraacută, se observă o stare de abatere
pronunțată, diaree, vomitări, convulsii, moartea
producându-se în câteva ore.
În forma acută se observă apatie, tulburări digestive,
vomitări și diaree uneori hemoragică, sete mărită,
dureri la palpitația ficatului și reacție ganglionară evidentă.
Uneori se observă o stare isterică.
Boala durează în cazul formei acute 2 - 4 zile și se
termină în cele mai multe cazuri cu moartea.
Alteori, durata bolii este 1- - 15 zile și se termină cu
vindecarea.
Vaccinarea la câinii mai mari de un an este bine să se
facă cu un vaccin bi sau trivalent, scopul de a reduce
numărul intervențiilor.
Cățelele pentru reproducție vor fi revaccinate după un
interval de 6 luni de la ultima perioadă de călduri.
Cățeii care provin din mame nevaccinate se recomandă
a fi vaccinați imediat după împlinirea vârstei de 15 zile,
iar cei proveniți din mame imunizate vor fi vaccinați la
vârsta de 2 luni cu rapel după 2 luni și apoi după 4 luni.
În cazul folosirii unui vaccin bi sau trivalent, acesta nu
se poate administra mai devreme de 3 luni, până cățelul
nu pierde toți anticorpi antijigodioși moșteniți de la mamă,
astfel antigel este neutralizat.