luni, 13 februarie 2017

Tetanosul



TETANOSUL






Agentul cauzal: Clostridium tetani
Perioada de incubație: 3 - 21 zile
Manifestări clinice: contracții tetanice ale musculaturii
scheletice.
Profilaxia: inocularea cu anatomia tetanică.
Boala este cunoscută încă din antichitate dar agentul
etiologic a fost identificat abia în 1884.
Tetanosul este răspândit pe tot globul, cu o frecvență
mare în regiunile tropicale și mai mică în țările nordice.
În ultimii ani, frecvența apariției tetanosului este
în scădere.
La câine, boala este rar întâlnită.
Semnele clinice apar după 5 - 8 zile de la pătrunderea
microbului în țesutul subcutanat, la nivelul unei
plăgi oarecare, deseori acoperită de o crustă și uneori
chiar cicatrizantă.
Semne caracteristice sunt spasmele mușchilor scheletului.
Se mai observă ridicarea pleoapei superioare, retragerea
comisurilor gurii ( dând senzație de râs ) greutate în a
deschide gura, respirație grea, retragerea spre spate a
urechilor, membrele anterioare înțepenite și date în
lături, cele posterioare în extensie.
În cursul bolii apare o hipersensibilitate la lumină și
zgomot, ce crește pe măsură ce afecțiunea progresează.
Aproape întotdeauna un tetanos netratat are un sfârșit letal.
Moartea survine în 5 zile de la apariția primelor semne.
Profilaxia se realizează prin îngrijirea plăgilor și
injectarea serului antitetanic.
Pentru imunizarea activă se folosește anatixia tetanică.
Animalele astfel inoculate rămân imunizate pentru
toată viața.



duminică, 12 februarie 2017

Leptospiroza



LEPTOSPIROZA




Agentul cauzal: Leptospira Canicola, mai rar L.
icterohaemorragiae.
Perioada de incubație: 7 - 9 zile
Manifestări clinice: inapetență, stare generală rea,
sete mare, vomitări, diaree, somnolență.
Profilaxie: vaccinare.
În leptospiroza câinelui se descriu două forme
clinice principale: o formă icterică și o formă
anicterică.
Forma icterică se observă mai ales la câinii tineri.
Boala debutează brusc, cu febră de scurtă durată,
vomitări biloase, mucoase sau chiar hemoragice,
fecale decolorate cu strii de sânge.
Mucoasa bucală este icterică, uscată și prezintă
ulcere în special pe gingii.
Gura animalului exală un miros de urină.
Durata bolii este de 5 - 6 zile ( aproximativ ).
Animalele care supraviețuiesc se refac greu și
rămân excretoare de leptospire un timp îndelungat.
Forma anicterică poate evolua acut sau subacut.
În forma acută se poate observa febra, inapetență,
abatere profundă, sete mărită, diaree sanguinolentă
și numai rareori constipație.
Forma subacută se manifestă prin inapetență, vomitări,
sete mare, pierderea forțelor, apatie, somnolență,
mucoasa bucală uscată și cu ulcere, gura exală un
miros de urină.
Abdomenul este sensibil la palpare, defecarea este
rărită, iar fecalele sunt nanguinolente.
Boala durează 8 - 10 zile și se termină cu moartea,
după o stare comatoasă, în 60-80% din cazuri.
Animalele care supraviețuiesc rămân tarate:
paralizii, gastroenterită cronică sau nefrită cronică.
În canise, se pot practica vaccinările antileptospirice
în scop profilactic.




Tuberculoza



TUBERCULOZA



Agentul cauzal: bacilul tuberculozei
Perioada de incubație: mai multe săptămâni
Manifestări clinice: febră intermitentă, pierdere
în greutate, tulburări respiratorii, tuse.
Profilaxie: evitarea contactului cu animale tuberculoase
și eliminarea câinilor depistați bolnavi.
Carnivorele domestice sunt mai receptive la infecția
cu bacilii de tip bovin, mai puțin față de bacilii de tip
uman și nereceptivi față de bacilii de tip aviar.
În general, tuberculoza are un mers cronic, evoluând
un timp îndelungat fără nici o manifestare clinică.
Atunci când tuberculoza cronică ajunge într-o fază
clinică, în afară de tulburările organice extrem de variate
și dependente de sediul leziunilor, există și o serie de
manifestări comune tuturor bolnavilor cu leziuni evolutive.
Starea generală și de întreținere se înrăutățește, mergând
cu timpul spre cahexie.
În general, apare astenia, starea subfebrilă și slăbirea
progresivă.
Tuberculoza pulmonară se manifestă prin fenomene
respiratorii și leziuni pulmonare, uneori putându-se pune în
evidență prezența cavernelor prin radiografie.
Tuberculoza organelor abdominale este adesea însoțită
de ascită, tulburări digestive slăbire progresivă și anemie.
Tuberculoza cutanată la carnasiere este frecventă decât
la alte specii.
Se manifestă prin ulcere cutanate care nu au tendința
de vindecare.
Se recomandă a nu se trata câinii bolnavi, fiindcă atunci
când se pune diagnosticul, leziunile sunt deschise, microbii
sunt constant răspândiți în mediul ambiant, ceea ce
constituie un permanent pericol pentru om și celelalte animale.



sâmbătă, 11 februarie 2017

Tusea de Canisă



TUSEA DE CANISĂ





Agentul cauzal: virus
Perioada de incubație: 3 - 6 zile
Manifestări clinice: abatere, scădere a poftei de mâncare,
agitație, salivație abundentă.
Profilaxie: vaccinare.
Este o boală a aparatului respirator, și apare în masă în
canisele cu efectiv mare, mai ales în condiții
necorespunzătoare de creștere și climat nefavorabil.
Boala este produsă de diverse viuisuri în asociere cu
bacteriile.
În urma unor cercetări s-a observat că și bacteria
singură poate produce boala.
Tusea de canisă este mai frecventă la pui și la tineretul
canin, uneori apare și la adulți.
Animalele sunt de obicei vioaie, apetitul se menține dar
apare o tuse uscată și adeseori mișcări specifice vomei.
Uneori apare împreună cu o salivă spumoasă.
Dacă apăsăm câinele pe faringe, începe să tușească.
În general, nu apare febra.
Dacă boala este latentă, animalul se vindecă repede.
Dacă apare febra, se administrează antibiotice pentru a
preveni infecțiile secundare.
Se pot administra și inhibitoare ale tusei, dar să nu uităm că
tusea este un mijloc de apărare care elimină secrețiile pulmonare.
De aceea nu este recomandat să împiedicăm tusea.
Animalul bolnav trebuie ținut separat, în loc încălzit și
lăsat să se odihnească.
Numai atunci este recomandat să tratăm câinele singuri,
când simptomele sunt cele prezente mai sus.
În cazul în care apare febra, din ochi și nas se scurg secreții,
respirația este greoaie și dacă animalul este mai mare de
trei ani, trebuie să fie consultat de medicul veterinar.
În cazuri mai grave poate apare pneumonia care duce la
pierderi în masă.
Dacă apare boala, cel mai indicat este să înbunătățim
condițiile de întreținere și să micșorăm numărul de animale
în canisă atunci, când se introduce un animal nou, să fie
ținut în carantină 30 de zile.