Fabula Nu e Nimic Fără Cusur de Anton Pann

NU E NIMIC FĂRĂ CUSUR



Un împărat oarecare
Prin grădina sa umblând
Pe răcoare în plimbare
Și un trandafir rupând,
Atât cumplit deodată
Degetul ș-au înghimpat,
Încât îl lepădă-ndată
De durere supărat,
Zicînd: ,,Ce nepotrivire
La acest frumos răsur,
Ar fi făr” de prețuire
Când n-ar avea cusur!”
Și cheamă cu grabă mare
Un grădinar iscusit,
Căruia cu întrebare
Într-acest chip i-a vorbit:
- Aș vrea să știu: nu se poate
A să altui-ntr-un fel
Și trandafirul, ca toate,
Ca să n-aibă ghimpi pe el?
El răspunse cum că știe
Ș-îl va face în scurt timp
După cererea-i să fie
Curat fără nici un ghimp.
Și lăsând jos altă treabă,
Altui un trandafir
Care ș-înflorind în grabă
A rupt dintr-însul un fir.
Și la palaturi ducându-l,
Împăratului l-a dat,
Care în mână luându-l,
Foarte mult l-a lăudat.
După acestea îl puse
La nasul său bucuros,
Dar câtă mirare-i fuse
Văzând că n-are miros!
Și îi făcu întrebare
Zicând - Asta e ciudat!
Dar de ce și miros n-are
Acum dacă s-a schimbat?
El răspunse: - Împărate,
Eu nicidecum nu mă mir,
Că pilde nenumărate
Ne dă acest trandafir.
Adică: în lume toate
Ca și trandafirul sunt,
Fără cusur nu se poate
Nici un lucru pe pământ.
Or ghimpi pe dânsul să n-aibă
Fără de nici un miros,
Or, ca întâi, ghimpi să aibă
Și să miroasă frumos.
Asemenea dar și omul
E zidit cu acest dar
S-aibă ca floarea sau pomul
Un dulce și un amar!...

Fabula Șoarecile de Anton Pann

ȘOARECILE


Un șoarece mare, anume Gherlan,
Peste toată gloata fiind căpitan,
Atât să mândrise, precum povestesc,
Încât își uitase neamul șoricesc.
Și vrând să se-nsoare, el nu gândea alt
Decât să ia fata de neam înalt.
Cugetând aceasta și tot cercetând,
Pe bătrânii șoareci mereu întrebând,
Află că mai mare dintre câte sunt
E soarele singur slăvit pe pământ.
Și precum se vede frumos, strălucit,
Și fată întocmai are negreșit.
Auzind, Gherlanul nu stă nicidecum,
Ci cît mai în grabă s-au gătit de drum,
Luă oaste multă, întocmai alai,
Poruncind să poarte zaherea malai.
Pleacă către soare, împompat astfel,
Șoareci ca lăcuste zbura după el.
Mergând zi și noapte, sfera au pătruns,
Și la naltul soare s-au văzut ajuns.
Soarele îndată pe mândrul Gherlan
L-au priimit tocma ca p-un căpitan.
I-a vorbit cu cinste și l-a întrebat:
Să vie dînsul cum s-a întâmplat?
Gherlanul atuncea compliment făcând,
Către el răspunse în astfel zicând:
- Luminate soare al naltului cer,
De-ți fac supărare, iertăciune-mi cer,
Eu sunt, cum știi bine, marele Gherlan,
Care peste șoareci sunt azi căpitan,
Și am bogăție, trăiesc fericit,
Numai despre una sunt nemulțămit.
Că nu găsesc fată după placul meu,
Cu neam de potrivă-mi să mă-nsor și eu,
Doresc să am socru de neam mai de sus,
Puternic în lume, la alți nespus.
D-aceea la tine dintr-atât loc viu,
Că toți de mai mare pe tine te știu.
Soarele răspunse la al său cuvânt:
- O, mare Gherlane! precum ziseși, sunt
Înalt și puternic, de toți mă slăvesc,
De nimeni n-am frică, precum voi trăiesc,
Dar cum se ivește un nor cât de mic,
Eu atunci îndată tot cheful îmi stric.
Căci să pune-n dreptu-mi, fără a-i păsa,
Și mă-ntunecează cu puterea sa.
Mă face să nu poci vedea pre pământ,
Lui fără de voie-mi ca un supus sunt.
Auzind Gherlanul pe soare astfel
Cum că se supune de un nor și el,
De a-i cere fata nici nu pomeni,
Ci-ndată să-ntoarse și la nuor veni.
Pe care nuorul dacă l-a văzut
Și îi făcu cinste cum i s-a căzut,
L-a-ntrebat zicându-i: ce s-a întâmplat
Să vie la dânsul din loc depărtat?
Gherlanul îi zice: - O, slăvie nuor!
Am venit la tine că voi să mă-nsor,
Și caut copilă de neam mai de sus,
Să nu fie-n lume nimunui supus.
Tu dar mai puternic decât alții ești,
Că și chiar pe soare poți să-l biruiești.
Cum te pui în dreptu-i, îl întunecezi,
Pe loc îl acoperi ș-îl nimicnicezi.
- O, mare Gherlane! norul a răspuns.
Ceea ce se vede nu e de ajuns.
Drept, eu sunt puternic, după cum ziseși,
De sting și pe soare cu aburii-mi deși,
Eu trebuie-ndată să fug d-unde sunt.
Suflă, mă gonește să nu-i stau în drum,
Și mă răsipește tocma ca p-un fum.
Auzind Gherlanul și că nuorul chiar
Altuia mai mare este supus iar,
Să pogorî-ndată la mare vânt,
Care atunci groaznic sufla pe pământ.
Pimindu-l vântul într-al său palat
Și d-a lui venire fiind întrebat,
Începu Gherlanul și la dînsul iar
Să-i zică întocma ca și la nor chiar,
Îl făcu că este puternic în duh,
Încât răsipește nuorii din văzduh.
Vântul îi răspunse: - Așa este, sunt
Tare și puternic, dup-al tău cuvânt.
Eu răsipesc nuorii în aer când zbor,
Cutremur pământul, copaciuri dobor;
Dar e o cetate, lângă ea c-un plop,
Ce este zidită mai de la potop,
Fiind pustiită de niște tirani,
O bat și eu de sunt două mii de ani,
Și nu am ce-i face, nu o poci da jos
Puterea-mi supune, deși sunt vârtos.
Auzind Gherlanul și pe vânt astfel,
Fără de zăbavă pleacă de la el,
Zicând întru sine mai bine să ia
Pe fata cetății, că-i mai tare ea.
Mergând dar a dânsa, fu iar primit
Ca și pân-acuma, întocmai cinstit,
Apoi între vorbe la-ntrebări fu pus:
Ce vânt? ce-ntâmplare aci l-au adus?
El cu plecăciune pe loc a răspuns
Și s-a spus tot dorul, nimic n-a ascuns.
Mai zicând cetății că ea, c-un cuvânt,
Esta care n-are habar nici de vînt.
Căruia cetate răspunzând a zis:
- Într-adevăr, vântul de loc nu m-a-nvins,
Și d-acu nainte nu-mi pasă de el,
Că pe lângă mine e un mititel,
Dar să încuibară pe supt temrlii
O groază de șoareci, vro câteva mii,
Ș-atât mă găuriră tot săpând de rând,
Încât dintr-aceasta crez că caz curând.
Auzind, Gherlanul zise: - Așadar
Toat-a mea umblare a fost în zadar.
Cum văz eu, șoarecii într-adevăr sunt
Neamul cel puternic pre pământ.
O, cât făr” de minte și prost am fost eu!
Să nu iau eu fată chiar din neamul meu!
Ci mă duc la soare, la nuor, și la vânt,
Și la cetăți slabe, pe tăți să-i descânt!

Alte Atitudini Caracteristice Cîinelui

ALTE ATITUDINI CARACTERISTICE CÎINELUI



Despre personalitatea și caracterul cîinilor se spun multe.
Se obișnuiește să se atribuie anumite particularități
diverselor rase, dar aceste păreri nu trebuie considerate
drept absolute.
În general, personalitatea lor este influențată și se
modelează conform educației primite sau după
temperamentul stăpînului.
Dacă acesta este un morocănos, va avea un cîine
după asemănarea sa, iar unul blînd jovial se va găsi
reflectat în comportarea veselă și prietenoasă a
cîinelui său.
Se afirmă însă cînd se vorbește despre Saint-Bernard
că este devotat, Boxerul - plăcut, Collie - sentimental
și trist, Pekinezul - inteligent și afectuos, Bulldogul -
flegmatic și ascultător, Dalmațianul - încăpățînat,
Teckelul - șiret, Chow-Chow și Afganul - distanți etc.
Nu se știe prea bine de ce, dar cîinilor nu le plac deloc
bețivii.
Mai toți latră fără îndemn și, dacă aveți un cîine
agresiv, este bine să-l țineți cît mai din scurt la astfel
de întîlniri.
Deseori, în timpul somnului, cîinele latră, pedalează
din picioare, mîrîie și își arată colții sau dă din coadă.
Oare este vorba de vise?
Greu de afirmat, deoarece lumea animală ignoră
abstractul, suportul oricărui vis.
Unii cîini, atunci cînd aud anumite sunete, muzică
stridentă, tonalități de frecvențe iritante, încep și ei
să urle într-un chip destul de melodic.
Nu se poate spune că de fapt cîntă și nici că le face
plăcere muzica pe care o ascultă, ci mai degrabă că ea
le declanșează senzații particulare care le determină
urletul.
Cîinii nu se simt liniștiți pe obiecte lipsite de stabilitate:
Scaune ce se leagănă, saltele pneumatice, barcă agitată
de valuri etc.
Ei vor căuta să coboare de pe ele și se vor feri din
preajma lor.
De asemenea vor lătra cu vehemență, în special seara,
apariții insolite, obiecte de formă curioasă, cu care ochiul
lor nu a fost obișnuit.

Mijloace de Comunicare ale Cîinelui

MIJLOACE DE COMUNICARE ALE CÎINELUI




Cîinele este în măsură ca prin felurite gesturi sau prin
diverse moduri de a lătra, prin modul în care ține
urechile și prin întreaga expresie a capului să arate
care îi este dispoziția în momentul respectiv.

Manifestările de furie, mînie, agresivitate ale unui cîine
pot fi sesizate devreme.
Urechile i se ridică în sus, se apleacă înpre față și
înțepenesc, pielea de pe bot i se încrețește, își
dezgolește dinții.
Privirea este îndreptată fără șovăire spre inamic, are
un mers țanțoș, cu capul sus și parcă atît capul, cît și
corpul devin mai tari.
În faza de atac părul de pe șira spinării i se zbîrlește,
nasul i se trage în sus și botul parcă se scurtează.
Această atitudine o ia și în situația de apărare împotriva
unui alt cîine în faza premergătoare conflictului.
Din contră, atunci cînd îi este frică, manifestă neîncredere
sau este în pericol, își pleacă capul, lasă urechile pe spate,
lipite, colțurile gurii și le trage înapoi și parcă i se
subțiază botul.
Se face mai mic, bagă coada între picioare și uneori
poate să și scîncească.

Manifestările de bucurie se prezintă în felul următor:
expresia feții este luminoasă, veselă, ochii strălucitori,
urechile sînt lăsate în jos, o mișcare de du-te-vino
specifică a cozii.
Membrele anterioare sînt folosite foarte frecvent de
cîine pentru a atrage atenția la ceva sau a cere, de pildă,
să i se deschidă o ușă, sau să fie lăsat afară.

Lătratul poate reprezenta foarte multe lucruri-surpriză,
pericol, bucurie, frică, agresivitate, semnalizare a locului
unde se află, încercarea de comunicare cu omul.

Mîrîitul: comunică agresivitate, manifestă intenții de atac.
Scîncitul: de obicei este un semn de durere fizică.
Schelălăiala:se produce de obicei ca o reacție bruscă
de frică.
Cîinele speriat, în timp ce este fugărit sau gonit cu
pietre, se refugiază schelălăind.

Urletul: se produce în diverse împrejurări mai ieșite
din comun.
Cîinele urlă bunăoară la provocarea altor cîini, mai
ales noaptea aceasta putînd fi o chemare ancestrală,
dar cert este că sensul exact al urletului său nu este încă
bine determinat.

Oftatul: este o formă de manifestare a mulțumirii.

Purtarea cozii este un excelent barometru al stării
sufletești și joacă un rol foarte important în limbajul canin.
Față de om, cîinele își mișcă mult mai mult coada
decît față de semenii lui.
coada dreaptă și mici mișcări ale vîrfului ei ( ca la
pisici ) - atenție încordată, indecizie;
coada între picioare - atitudine de frică sau neprietenoasă;
coada ridicată - atitudine nervoasă, amenințătoare;
coada lăsată în jos - atitudine nehotărîtă;
coada agitată stînga-dreapta - manifestare de bucurie;
coada agitată frenetic, rapid, ca o sfîrlează - căutarea urmei
la vînătoare sau salutarea stăpînului, mare bucurie;
coada lipită de corp - este gonit și îi este frică;
coada dreaptă ca o cîrmă - cînd este în alergare.

poză de întîlnire: începe să pășească țanțoș pe cele
patru picioare, urechile și le ridică în sus, coada la fel,
iar de la cap la coadă, o dungă de culoare închisă i se
zbîrlește pe spinare.