Poezia Fără Ritm de Alexandru Vlahuță

FĂRĂ RITM




Trece prin odaia-nchisă
Tainicul fior al serii.
Clapele-nsuflețite suspină
Subt albele-ți degete, Nice,
Și tu ești în alb îmbrăcată,
Ca o fantomă. - Cîntă.


O, palido, palido, eu știu că-n curînd ai să mori ;
C-atuncea cînd tusea te-neacă,
Îți iai de la gură batista pătată de sînge.
Tu nu-mi vorbești, cînți.
Nu-ți văd fața, nu-ți văd ochii
Visători, în cari pîlpîie-un dor de sărutări,
În cari parcă tremură o lacrimă
Pururi.
Văd rochia-ți albă,
Văd părul tău lung de mătase,
Și simt sufletul, sufletul,
Sufletul tău, Nice, ducîndu-se-n note.



E Beethoven. Cînd el plăzmuia
Acea sfînt-armonie,
Tu nu erai, Nice, pe lume, nici eu ;
Dar opera ce-o-ncheag-un artist
Lumea, cît lume-i, o soarbe
Ș-o face carne și sînge al ei :
Și astăzi, mai mult decît orice cuvînt,
Muzica asta rostește
Ceea ce simți tu, ceea ce simt eu. - Cîntă.


Spun acordurilor grave
Ascunsa ruin-a trupului tău așa de frumos,
Mistuit de boală.
Spun tinerețea-ți ce nu vrea să moară,
Spun că tu ești soție
Și spun că tu ești mamă,
Și copilașu-ți îngînă primele vorbe gingașe,
Și tu pentru el, pentru el
Ai vrea să trăiești...


Spun acordurile grave
Că pe cînd tu pleci lăsînd aici iubirea,
Eu voi trăi neiubită.
O, Nice, încă douăzeci-treizeci de ani
Va trebui să-mi tîrîi zilele pe lume
Singură !
Fiindcă iubirea te cheamă,
Trăiește, și lasă ca eu, necăjită, să mor !...


Tu nu-ți întorci capul :
Nu-ți văd fața, nu-ți văd ochii,
Ochii tăi visători în cari pîlpîie
Un dor de sărutări,
În cari parcă tremură o lacrimă
Pururi.
La pămînt mă plec și sărut haina-ți albă,
Ee femeie - ție zeiță.
Ție ce mîni ai să mori.
Și-mi spun acordurile grave :
Tu, ce rămîi în lume, tu, de iubire-nsetată,
Nu pierde vremea, nu pierde vremea, iubește :
Tu, slabă și singură,
Pentru cei slabi și singuri, fii vrednică și tare.
Fă ca nendurata moarte
Să caște trupului tău groapa


Cînd sufletul
Răspîndit în sfărmături tremurătoare,
Desfăcut în milioane de atomi luminoși,
Va fi mîngîiat
Bietele inimi zdrobite și singure-n lume.
Iubește - nesfîrșit e-amorul,
Căci nesfîrșită e durerea.

Poezia Fără Ritm de Alexandru Vlahuță

FĂRĂ RITM




Trece prin odaia-nchisă
Tainicul fior al serii.
Clapele-nsuflețite suspină
Subt albele-ți degete, Nice,
Și tu ești în alb îmbrăcată,
Ca o fantomă. - Cîntă.


O, palido, palido, eu știu că-n curînd ai să mori ;
C-atuncea cînd tusea te-neacă,
Îți iai de la gură batista pătată de sînge.
Tu nu-mi vorbești, cînți.
Nu-ți văd fața, nu-ți văd ochii
Visători, în cari pîlpîie-un dor de sărutări,
În cari parcă tremură o lacrimă
Pururi.
Văd rochia-ți albă,
Văd părul tău lung de mătase,
Și simt sufletul, sufletul,
Sufletul tău, Nice, ducîndu-se-n note.



E Beethoven. Cînd el plăzmuia
Acea sfînt-armonie,
Tu nu erai, Nice, pe lume, nici eu ;
Dar opera ce-o-ncheag-un artist
Lumea, cît lume-i, o soarbe
Ș-o face carne și sînge al ei :
Și astăzi, mai mult decît orice cuvînt,
Muzica asta rostește
Ceea ce simți tu, ceea ce simt eu. - Cîntă.


Spun acordurilor grave
Ascunsa ruin-a trupului tău așa de frumos,
Mistuit de boală.
Spun tinerețea-ți ce nu vrea să moară,
Spun că tu ești soție
Și spun că tu ești mamă,
Și copilașu-ți îngînă primele vorbe gingașe,
Și tu pentru el, pentru el
Ai vrea să trăiești...


Spun acordurile grave
Că pe cînd tu pleci lăsînd aici iubirea,
Eu voi trăi neiubită.
O, Nice, încă douăzeci-treizeci de ani
Va trebui să-mi tîrîi zilele pe lume
Singură !
Fiindcă iubirea te cheamă,
Trăiește, și lasă ca eu, necăjită, să mor !...


Tu nu-ți întorci capul :
Nu-ți văd fața, nu-ți văd ochii,
Ochii tăi visători în cari pîlpîie
Un dor de sărutări,
În cari parcă tremură o lacrimă
Pururi.
La pămînt mă plec și sărut haina-ți albă,
Ee femeie - ție zeiță.
Ție ce mîni ai să mori.
Și-mi spun acordurile grave :
Tu, ce rămîi în lume, tu, de iubire-nsetată,
Nu pierde vremea, nu pierde vremea, iubește :
Tu, slabă și singură,
Pentru cei slabi și singuri, fii vrednică și tare.
Fă ca nendurata moarte
Să caște trupului tău groapa


Cînd sufletul
Răspîndit în sfărmături tremurătoare,
Desfăcut în milioane de atomi luminoși,
Va fi mîngîiat
Bietele inimi zdrobite și singure-n lume.
Iubește - nesfîrșit e-amorul,
Căci nesfîrșită e durerea.

Poezia Logodnica de Alexandru Vlahuță

LOGODNICA



El zise : ,,Plec - și munții și oceanul
Or să despart-a noastre brațe-ntinse.
Gîndește-te la mine-n vremea asta !


Așteaptă-mă. Pe inimile noastre
Uitarea-n veci nu-și va întinde somnul.
Iubirea noastră, suferind, va crește.”


Și ea a așteptat. Minute, ceasuri
Și luni, și ani, ani lungi de dor, de lacrămi,
Ttecură făr-o rază, făr-o floare


În păru-i de fecioară, des și negru.
Și cînd de pe-al ei chip căzu podoaba
Și dulcea strălucire-a primăverii,


Ș-o zbîrcitur-adîncă pe figură-i
Rînji ( căci picătura aparge piatra ),
El - în sfîrșit - din depărtări se-ntoarse.


Dar nu zbucni nici lava înfocată
De sărutări, nici vechea lor iubire.
Ea lung privi stăpînul, și el sclava,


Să-și mai găsească formele-adorate
Odinioară... Și-nlemniți stătură
Cu ochii în pămînt. Părăgini triste !


Prăpastia-ntre ei se redeschise.

Poezia Logodnica de Alexandru Vlahuță

LOGODNICA



El zise : ,,Plec - și munții și oceanul
Or să despart-a noastre brațe-ntinse.
Gîndește-te la mine-n vremea asta !


Așteaptă-mă. Pe inimile noastre
Uitarea-n veci nu-și va întinde somnul.
Iubirea noastră, suferind, va crește.”


Și ea a așteptat. Minute, ceasuri
Și luni, și ani, ani lungi de dor, de lacrămi,
Ttecură făr-o rază, făr-o floare


În păru-i de fecioară, des și negru.
Și cînd de pe-al ei chip căzu podoaba
Și dulcea strălucire-a primăverii,


Ș-o zbîrcitur-adîncă pe figură-i
Rînji ( căci picătura aparge piatra ),
El - în sfîrșit - din depărtări se-ntoarse.


Dar nu zbucni nici lava înfocată
De sărutări, nici vechea lor iubire.
Ea lung privi stăpînul, și el sclava,


Să-și mai găsească formele-adorate
Odinioară... Și-nlemniți stătură
Cu ochii în pămînt. Părăgini triste !


Prăpastia-ntre ei se redeschise.