Poezia Pentru Ochii Tăi Răpit-Ai... de Alexandru Vlahuță

PENTRU OCHII TĂI RĂPIT-AI...



Pentru ochii tăi răpit-ai
Foc din stele și din soare,
Pentru buza ta furat-ai
De la roza ei coloare.


Gingășia, frăgezimea
Ce se joacă pe-al tău sîn,
E plăcută, dar furată,
Ai furat-o de pe crin.


Rîsul, nevinovăția
De la îngeri le-ai furat.
Ai răpit tot ce-a fost farmec
Din seninul nepătat.


Glasul tău de privighetoare,
Glasul mierlei mult plăcut
L-ai răpit și cînți cu dîsul,
Ș-a rămas codrul tăcut.


Înțeleg. Aste-s podoabe ;
Dar din inimioara mea
Ce podoabă-ți poți face tu face,
De-ai răpit-o și pe ea ?

Poezia Dor de Ducă de Alexandru Vlahuță

DOR DE DUCĂ




De cînd știe lumea-ntreagă
Că-mi ești dragă,
Tu tot plîngi și plîngi mereu,
Ș-al tău plîns să plec îmi zice,
Și ferice
Să te duc unde știu eu.


Să te duc acolo unde
Nu pătrunde
Nici un glas de pe pămînt,
Să trăim în fericire
Și-n iubire
Dulce trai sub cerul sfînt.


Haide, tu vei fi Ileana
Cosinzeana,
Mîndra zînă din povești,
Și eu Făt-Frumos. Fecioară,
Haide, zboară,
Haide, dacă mă iubești.

Poezia Omul de Alexandru Vlahuță

OMUL




Mînat de soartă pe-a vieții valuri,
Se duce omul fără-ncetare,
Și-mpins de vînturi, lovit de maluri,
Aci se-afundă, aci apare.
Pătruns de chinuri, sărmanul plînge,
Și mai nainte de-al său mormînt,
El moare-n lampa care se stinge,
El moare-n creanga ruptă de vînt,
El moare-n steaua care apune ;
Și tot ce cade și tot ce tace
Moartea-i arată, de moarte-i spune,
Pînă se cufundă barca-i în pace.

Poezia Cu-a Ta Mînă... de Alexandru Vlahuță

CU-A TA MÎNĂ...




Cu-a ta mînă, înger duce,
Cînd eram mîhnit, străin,
Șters-ai ochii mei de lacrimi,
Stins-ai greul meu suspin.



Să ai parte-n veci de bine,
Tu l-al cărei dulce sîn
Am uitat amara-mi soartă,
Am uitat că sunt străin.