Rugăciunea Sf. Efrem Sirul în 3 Stări, Însățită de 3 Mătănii:

RUGĂCIUNEA SF. EFREM SIRUL ÎN 3 STĂRI, ÎNSOȚITĂ DE 3 MĂTĂNII:




Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul
trândăviei, al grijii de multe, al iubirii
de stăpânire și al grăirii în deșert, 
depărtează-l de la mine.
Iar duhul curăției, al gândului smerit,
al răbdării și al dragostei dăruiește-l
mie, slugii Tale.
Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi
să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc
pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii
vecilor. Amin.
Se face mărturisirea păcatelor în toate
zilele, în taină, odată cu rugăciunile
dimineții, sau separat:
Mărturisesc Ție, Domnului Dumnezeului
meu, Celui în Treime Sfântă slăvit și
închinat: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh,
toate păcatele mele, cele pe care le-am 
făcut în toate zilele vieții mele și în 
acestă noapte, cu lucrul, cu cuvântul, cu 
gândul, cu vedere, cu auzul, cu mirosul, cu
gustul, cu pipăirea și cu toate simțirile 
mele cele sufletești și trupești, cu care pe
Tine, Domnul Dumnezeul meu Te-am mâniat
și pe aproapele meu l-am nedreptățit.
Pentru acesta căindu-mă, vinovat stau înaintea
Ta și voiesc să mă pocăiesc.
Cu smerenie mă rog milostivirii Tale, 
iartă-mă și mă dezleagă de toate păcatele
mele, ca un Bun și Iubitor de oameni. Amin.
Hristoase, Lumina cea adevărată, care
luminezi și sfințești pe tot omul ce vine
în lume, să se însemneze peste noi lumina
Feței Tale, ca într-însa să vedem Lumina
cea neapropiată.
Și îndreptează pașii noștri spre lucrarea
poruncilor Tale, pentru rugăciunile 
Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinților
Tăi. Amin.
Împărate Ceresc, pe credinciosul nostru
popor întărește-l, credința o întărește, pe
păgâni îmblânzește-i, lumea o împacă.
Sfânt lăcașul acesta bine îl păzește, pe 
cei mai înainte adormiți: părinții și frații 
noștri în lăcașurile drepților îi așează și pe
noi în pocăință și mărturisire ne primește, ca 
un Bun și de oameni Iubitori. Amin.     

Rugăciunea Sf. Efrem Sirul în 3 Stări, Însățită de 3 Mătănii:

RUGĂCIUNEA SF. EFREM SIRUL ÎN 3 STĂRI, ÎNSOȚITĂ DE 3 MĂTĂNII:




Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul
trândăviei, al grijii de multe, al iubirii
de stăpânire și al grăirii în deșert, 
depărtează-l de la mine.
Iar duhul curăției, al gândului smerit,
al răbdării și al dragostei dăruiește-l
mie, slugii Tale.
Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi
să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc
pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii
vecilor. Amin.
Se face mărturisirea păcatelor în toate
zilele, în taină, odată cu rugăciunile
dimineții, sau separat:
Mărturisesc Ție, Domnului Dumnezeului
meu, Celui în Treime Sfântă slăvit și
închinat: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh,
toate păcatele mele, cele pe care le-am 
făcut în toate zilele vieții mele și în 
acestă noapte, cu lucrul, cu cuvântul, cu 
gândul, cu vedere, cu auzul, cu mirosul, cu
gustul, cu pipăirea și cu toate simțirile 
mele cele sufletești și trupești, cu care pe
Tine, Domnul Dumnezeul meu Te-am mâniat
și pe aproapele meu l-am nedreptățit.
Pentru acesta căindu-mă, vinovat stau înaintea
Ta și voiesc să mă pocăiesc.
Cu smerenie mă rog milostivirii Tale, 
iartă-mă și mă dezleagă de toate păcatele
mele, ca un Bun și Iubitor de oameni. Amin.
Hristoase, Lumina cea adevărată, care
luminezi și sfințești pe tot omul ce vine
în lume, să se însemneze peste noi lumina
Feței Tale, ca într-însa să vedem Lumina
cea neapropiată.
Și îndreptează pașii noștri spre lucrarea
poruncilor Tale, pentru rugăciunile 
Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinților
Tăi. Amin.
Împărate Ceresc, pe credinciosul nostru
popor întărește-l, credința o întărește, pe
păgâni îmblânzește-i, lumea o împacă.
Sfânt lăcașul acesta bine îl păzește, pe 
cei mai înainte adormiți: părinții și frații 
noștri în lăcașurile drepților îi așează și pe
noi în pocăință și mărturisire ne primește, ca 
un Bun și de oameni Iubitori. Amin.     

Poezia În Zile Grele de Alexandru Vlahuță

ÎN ZILE GRELE


Ne-a risipit furtuna pe drumul pribegiei,
Și nu mai știm de-ai noștri, nici ei de noi nu știu...
Cu gîndul doar, pe negre întinderi de pustiu,
Ne căutăm, ca orbii, în volbura urgiei,


Citeam, și-mi păreau basme, cum se lăsau pe țară
Întunecate oarde, ca norii de lăcuste.
Vuia-n văzduh năvala puhoaielor din puste,
Cum răpăie pămîntul sub ploiele de vară.


Citeam de lanuri arse, de sate pustiite,
Femei, cu prunci în brațe, prin codri rătăcind,
Cîte-un bătrîn ce cată, din vîrful unui grind,
Cum trec, mînați în cîrduri, ca turmele de vite.


Cum trec, duși în robie, subt bici, feciori și fete,
Și carele-ncărcate cu bogăția țării,
Și-n urmă, cît bat ochii, în limpezișul zării,
Grămezi de scrum din toată strînsura pe-ndelete...


Citeam și-mi păreau basme. Și iată că destinul
Vru să trăiesc aievea acele zile grele ;
Și văd cum calcă lifta pămîntului țării mele,
Cum tot avutul nostru ni-l bîntuie străinul :


Să nu mai știu nimica de cei rămași acasă,
Decît că e vrășmașul stăpîn pe soarta lor...
Gîndindu-mă la dînșii, muncit de griji, de dor,
Stau în adîncul nopții, cu coatele pe masă,


Și-i văd săpînd la șanțuri, bătuți, bolnavi, sub zloată -
Moșnegi căzuți pe drumuri, femei batjocorite -
În jurul lor, copiii cu brațele ciuntite
Înfățișează jertfa și jalea țării toată.


Și-atunci tresar gîndul că prea am trăit bine ;
Prea mult am rîs; prea-n toate vedeam numai un joc...
Și trebuia să vie acest năprasnic foc.
În larg să ne deschidă drum nou, printre ruine.


Fii binecuvîntată, fecundă suferință,
Tu ce ne ești trimeasă de veșnica dreptate
Să curăți neamul nostru de vechile păcate,
Să faci din el o-ntreagă și singură ființă !


M-ai învățat, durere, ce e să ai o țară.
Și-n inima-mi rănită adînc ți-ai scris cuvîntul :
Cu sînge și cu lacrimi va să frămînți pămîntul
Din care-aștepți viața cea nouă să răsară.

Poezia În Zile Grele de Alexandru Vlahuță

ÎN ZILE GRELE


Ne-a risipit furtuna pe drumul pribegiei,
Și nu mai știm de-ai noștri, nici ei de noi nu știu...
Cu gîndul doar, pe negre întinderi de pustiu,
Ne căutăm, ca orbii, în volbura urgiei,


Citeam, și-mi păreau basme, cum se lăsau pe țară
Întunecate oarde, ca norii de lăcuste.
Vuia-n văzduh năvala puhoaielor din puste,
Cum răpăie pămîntul sub ploiele de vară.


Citeam de lanuri arse, de sate pustiite,
Femei, cu prunci în brațe, prin codri rătăcind,
Cîte-un bătrîn ce cată, din vîrful unui grind,
Cum trec, mînați în cîrduri, ca turmele de vite.


Cum trec, duși în robie, subt bici, feciori și fete,
Și carele-ncărcate cu bogăția țării,
Și-n urmă, cît bat ochii, în limpezișul zării,
Grămezi de scrum din toată strînsura pe-ndelete...


Citeam și-mi păreau basme. Și iată că destinul
Vru să trăiesc aievea acele zile grele ;
Și văd cum calcă lifta pămîntului țării mele,
Cum tot avutul nostru ni-l bîntuie străinul :


Să nu mai știu nimica de cei rămași acasă,
Decît că e vrășmașul stăpîn pe soarta lor...
Gîndindu-mă la dînșii, muncit de griji, de dor,
Stau în adîncul nopții, cu coatele pe masă,


Și-i văd săpînd la șanțuri, bătuți, bolnavi, sub zloată -
Moșnegi căzuți pe drumuri, femei batjocorite -
În jurul lor, copiii cu brațele ciuntite
Înfățișează jertfa și jalea țării toată.


Și-atunci tresar gîndul că prea am trăit bine ;
Prea mult am rîs; prea-n toate vedeam numai un joc...
Și trebuia să vie acest năprasnic foc.
În larg să ne deschidă drum nou, printre ruine.


Fii binecuvîntată, fecundă suferință,
Tu ce ne ești trimeasă de veșnica dreptate
Să curăți neamul nostru de vechile păcate,
Să faci din el o-ntreagă și singură ființă !


M-ai învățat, durere, ce e să ai o țară.
Și-n inima-mi rănită adînc ți-ai scris cuvîntul :
Cu sînge și cu lacrimi va să frămînți pămîntul
Din care-aștepți viața cea nouă să răsară.