Poezia Chemarea de Tudor Arghezi

CHEMAREA


Din pietre sterpe și uscate
Un fir de iarbă s-a ivit,
Și vîrful lui în infinit
A cutezat, străin, să cate.



Născut dintr-un crîmpei de soare
Și o fărîmă de pămînt,
Firul gingaș, curat și sfînt,
A-mbobocit și-a dat o floare.



Strivit în ulița măreață,
Secat de drumul de asfalt,
El e de felul cerului înnalt,
Care șoptind îi spune și-l învață.




El, mulțumit că drept merinde
I-aduce lapte noaptea în pahar,
Se bucură cînd și-un țînțar
De moțu-i auriu se prinde.

Poezia Jucării de Ion Pillat

JUCĂRII


Dar ce m-a pus în seara tihnită de Crăciun,
Să iau în mînă lampa, să dau în lături uşa ?
În fața mea stă calul de lemn și stă păpușa
Cu suflet de tărîțe, nevinovat și bun.


Stă micul tren mecanic în gara lui prea mică,
Stă, cîmp de luptă, masa soldaților de plumb
Și, galbene ghiulele, stau boabe de porumb,
Stricînd orînduiala oștirii fără frică,


Și tot închis de-atuncea albumul de imagini,
Ce deschisese țara de fantasmagorii.
Azi chipurile șterse sînt numai mărturii,
Că ochiul nu revede la fel aceleași pagini.


Căci unde-i trenul fulger pentru-nconjurul. lumii ?
Armatele pornite spre stăpînirea ei ?
Păpușile sfioase în rochii de femei,
Primindu-ne iubirea sau îndrăzneala glumii ?


Cu primul dor de ducă ce-n mine izvărît-a,
Azi unde-i calul Vinteș să sufle foc pe nări ?
Aceste biete lucruri, ce fură îmbătări,
Să fie mai reale cînd moarte-s într-atîta !...


În față am doar calul de lemn, am doar păpușa
Cu suflet de tărîțe, nevinovat și bun...
Și mă gîndesc în seara pioasă de Crăciun,
În care-mbătrînirea și-a strecurat cenușa,


Că va sosi și ziua cînd fără ochi și mînă
Voi reveni - de ce nu ? - în vechiul meu iatac,
Spre a simți cu milă cum toate se prefac
În jucării menite străine să-mi rămînă.


Ca-ntotdeauna sta-vor și tocul, și caietul,
Și fila încărcată cu clb de poezii.
Într-un pahar mihandre uitate-or putrezi,
Și cucul din ceasornic ăși va urma tabietul.


Și versurile mele îmi cerși oprirea.
O, strofele pe care, ani lungi, ca un zaraf
Le-am strîns cu sîrg în suflet, le-am cîntărit în vraf
Gîndind cu vorbe de-aur să cumpăr nemurirea.


Dar sfintele silabe cu rimă și cezură,
Ce-mi sînt acuma : cîntec, icoană și parfum,
Nu vor pătrunde pînă în visul meu postum
Descătușat din steiul de pămîntească zgură.


Voi recunoaște totuși, pe polița inucă,
Doar cărțile ce-ncuie perfecte amăgiri...
Și fata mlădioasă cu coapsele subțiri,
Ce-n patu-mi doarme goală, în ghem ca o pisică


Le-oi recunoaște toate, nepricepînd nimic
Din cîte astăzi omul cel nou iubește-n ele,
Și le-oi privi cu-aceeași mirare ca pe-acele
Relicve moștenite de la copilul mic.

Poezia Moș Crăciun de Otilia Cazimir

MOȘ CRĂCIUN



Eu l-am văzut pe Moș Crăciun, e un moșneag
Cu barba albă, cu cojoc și cu toiag,
Ca toți moșnegii care trec pe drum.



Departe, într-o țară fermecată
În care nimeni n-a ajuns vreodată,
Stă singur cuc într-un bordei de fum.



Și trage moșul, trage din lulea.
Și zilele se duc, și iarna vine,
Și prin căsuțe-ncep a-l aștepta
Băieți cuminți și fete mici ca tine.



Și într-o seară, Dumnezeu-cel-Sfînt
Întinde mîna-i bună spre pămînt
Și-anină-n cer, de-un fir de borangic,
Un pui de stea pentru Isus cel mic...



Atunci pe nevăzute cărărui,
Pornește Moș-Crăciun cu sacul lui,
Și când adoarme zvonul de colindă,
El bate-ncet la ușa de la tindă.



A sosit, moșneagul bun, și-acum un an,
Dar tu erai mică și nu știi:
Ți-a pus sub perinuță jucării
Și-un cerceluș cu piatra de mărgean.



Iar când a fost să iasă din iatac,
Măicuța l-a pândit de după uță,
Să nu te vâre din greșeală-n sac,
Ca pe-o păpușă!

Poezia Mărțișor de Ion Pillat

MĂRȚIȘOR


Privești de pe poteca ce urcă-n deal la noi,
Din zbor întîia barză cum cade pe zăvoi.


Vezi trenul care intră încet de tot în gară,
Și omul care sapă, și plugul care ară.


A nins cu nea de floare de prunii din livezi
Și munții de la Rucăr cu iarna lor îi vezi.


Auzi pe sub podgorii un cîine care latră.
Te simți legat de toate - nu poți urni o piatră.


Aceste lucruri simple ce veșnic îți sînt !
Ce sfîntă bucurie descoperi în pămînt.


Ce limpede te cheamă un cuc : o dată, două -
De fiecare dată ți-e inima mai nouă.


De fiecare dată mai trainic te unești
Cu farmecul acestor priveliști cîmpenești.


În gară, trenul a început să miște.
Toți pomii, ninși, pe dealuri îi flutură batiste.


Gîlgîitor, din iarbă un șipot s-a trezit.
În tine și prin ramuri e cerul limpezit.


Ce rîsete, ce chiot pe drumurile viei -
Pe unde-au mers părinții îți duci și tu copiii.


O nouă viață astăzi de viață veche legi,
Dau muguri pretutindeni din veștedele crengi.


Cu apa ei lumina ți-a botezat cîmpia.
Ce pace e pe omul în alb ce sapă via,


Pe barza ce se duce pe Argeș tot în sus,
Pe-adîncul rost al vieții la care te-ai supus.