Cîinele în Marile Aglomerări Urbane

CÎINELE ÎN MARILE AGLOMERĂRI URBANE


Viața cîinelui în marile orașe îmbracă atîtea aspecte, încît
nu este de mirare că unele au rămas nerezolvate sau chiar
sînt ignorate cu totul atît de organele în drept, cît și de
oameni în general.
Felul său de viață în condiții de bloc, cum, cît și unde
poate fi plimbat, cum se descurcă în circulația intensă
sau în deplasările mai lungi, în afara orașului, unde i se
pot acorda îngrijirile medicale necesare, iată numai cîteva
din problemele care, dacă nu ar fi soluționate, ar exclude
existența cîinilor în orașe.
Mult mai dificilă este problema cîinelui lăsat să zacă
aproape o zi întreagă singur în apartament.
Cum suportă el aceste ore de nemișcare și de asteptare?
Oare trebuie să ne mai supărăm pe el dacă rupe și roade
tot ce-i cade sub ,,mînă”?
Psihologii în comportamentul canin, consultați de stăpînii
unor astfel de cîini stresați, le recomandă o soluție nu lipsită
de humor, pe lîngă adevărul ei: să-și mai ia un cățel!
Adevărul este că zeci de mii de cîini sînt închiși zilnic
între zidurile apartamentului ore în șir.
Acolo așteaptă cu nerăbdare clipa în care stăpînul drag,
care i-a lăsat singuri, sosește.
Și sosește plimbarea.
Dar din păcate ea de cele mai multe ori se rezumă la
ocolirea cîtorva blocuri și cam atît.
Unde sînt cei 5 - 10 km pe care un cîine ar trebui să-i
facă?
Referitor la circulația cîinelui în condiții de trafic
intens, cercetările făcute au demonstrat că el este în
măsură să se descurce destul de bine: apreciază corect
viteza și direcția vehiculelor și știe să se ferească de
ele; aici trebuie făcută însă mențiunea că atunci cînd
un cîine este stăpînit de teamă sau este speriat, el nu
mai poate aprecia corect situația.
Zgomotele stridente, claxonările produc cîinelui reacția
de fugă pentru a se pune la adăpost ceea ce îl poate
duce ușor sub roțile altui vehicul.
Ceea ce este însă cel mai greu de stăpînit la un cîine
ce merge pe stradă alături de noi rămîne întîlnirea cu un
alt animal, căreia, în general, un cîine nu poate să-i
reziste; ,,cunoștințe” remarcate pe partea cealaltă, pisici
sau o minge ce se rostogolește, toate sînt pericole de
moarte pentru cîinii ce imprudent sînt lăsați să circule
pe stradă fără lesă.
De asemenea, se cere o supraveghere atentă  din partea
însoțitorului în locurile de traversare, pasaje subterane
sau alte puncte de trecere aglomerate unde cîinele poate
fi călcat pe picioare, ceea ce va provoca o nedorită
reacție de apărare din partea animalului și necazul s-a
și produs.
Ca să nu mai vorbim - revenind la traversări - despre
ce s-ar putea întîmpla dacă un cîine ar trece în goană
pe o arteră aglomerată în care măcar 2 din cei aflați la
volan ar vrea să-l ferească...
În marile centre urbane s-au înfințat unități speciale
cu profil veterinar unde cîinilor li se acordă prim ajutor,
consultații, tratament medical ambulatoriu sau chiar
internare.
De regulă acestea sînt circumscripții sanitar-veterinare
( de sector sau localitate ).
Tot în Capitală se află și Comitetul național pentru
protecția animalelor, cu sediul clik pe link.
Centrul antirabic funcționează în cadrul Spitalului clinic
de boli contagioase Matei Balș.

Cîinele în Marile Aglomerări Urbane

CÎINELE ÎN MARILE AGLOMERĂRI URBANE


Viața cîinelui în marile orașe îmbracă atîtea aspecte, încît
nu este de mirare că unele au rămas nerezolvate sau chiar
sînt ignorate cu totul atît de organele în drept, cît și de
oameni în general.
Felul său de viață în condiții de bloc, cum, cît și unde
poate fi plimbat, cum se descurcă în circulația intensă
sau în deplasările mai lungi, în afara orașului, unde i se
pot acorda îngrijirile medicale necesare, iată numai cîteva
din problemele care, dacă nu ar fi soluționate, ar exclude
existența cîinilor în orașe.
Mult mai dificilă este problema cîinelui lăsat să zacă
aproape o zi întreagă singur în apartament.
Cum suportă el aceste ore de nemișcare și de asteptare?
Oare trebuie să ne mai supărăm pe el dacă rupe și roade
tot ce-i cade sub ,,mînă”?
Psihologii în comportamentul canin, consultați de stăpînii
unor astfel de cîini stresați, le recomandă o soluție nu lipsită
de humor, pe lîngă adevărul ei: să-și mai ia un cățel!
Adevărul este că zeci de mii de cîini sînt închiși zilnic
între zidurile apartamentului ore în șir.
Acolo așteaptă cu nerăbdare clipa în care stăpînul drag,
care i-a lăsat singuri, sosește.
Și sosește plimbarea.
Dar din păcate ea de cele mai multe ori se rezumă la
ocolirea cîtorva blocuri și cam atît.
Unde sînt cei 5 - 10 km pe care un cîine ar trebui să-i
facă?
Referitor la circulația cîinelui în condiții de trafic
intens, cercetările făcute au demonstrat că el este în
măsură să se descurce destul de bine: apreciază corect
viteza și direcția vehiculelor și știe să se ferească de
ele; aici trebuie făcută însă mențiunea că atunci cînd
un cîine este stăpînit de teamă sau este speriat, el nu
mai poate aprecia corect situația.
Zgomotele stridente, claxonările produc cîinelui reacția
de fugă pentru a se pune la adăpost ceea ce îl poate
duce ușor sub roțile altui vehicul.
Ceea ce este însă cel mai greu de stăpînit la un cîine
ce merge pe stradă alături de noi rămîne întîlnirea cu un
alt animal, căreia, în general, un cîine nu poate să-i
reziste; ,,cunoștințe” remarcate pe partea cealaltă, pisici
sau o minge ce se rostogolește, toate sînt pericole de
moarte pentru cîinii ce imprudent sînt lăsați să circule
pe stradă fără lesă.
De asemenea, se cere o supraveghere atentă  din partea
însoțitorului în locurile de traversare, pasaje subterane
sau alte puncte de trecere aglomerate unde cîinele poate
fi călcat pe picioare, ceea ce va provoca o nedorită
reacție de apărare din partea animalului și necazul s-a
și produs.
Ca să nu mai vorbim - revenind la traversări - despre
ce s-ar putea întîmpla dacă un cîine ar trece în goană
pe o arteră aglomerată în care măcar 2 din cei aflați la
volan ar vrea să-l ferească...
În marile centre urbane s-au înfințat unități speciale
cu profil veterinar unde cîinilor li se acordă prim ajutor,
consultații, tratament medical ambulatoriu sau chiar
internare.
De regulă acestea sînt circumscripții sanitar-veterinare
( de sector sau localitate ).
Tot în Capitală se află și Comitetul național pentru
protecția animalelor, cu sediul clik pe link.
Centrul antirabic funcționează în cadrul Spitalului clinic
de boli contagioase Matei Balș.

Cîinii și Copiii

CÎINII ȘI COPIII


Cîinii manifestă o extraordinară blîndețe și rădare cu cei mici.
În familiile cu copii, cel mai plăcut prieten de joacă al
acestora este cîinele; el le suportă o mulțime de năzbîtii,
chiar mici răutății, iar atunci cînd se satură, în cel mai rău
caz se duce și-și caută un loc de odihnă.
Cel mai bine este ca un cîine să fie adus în familie după
ce copilul a împlinit 3 - 4 ani, deoarece crește mult mai
repede decît micuțul lui prieten.
În plus, copilul va putea astfel mai ușor să desprindă cele
cîteva reguli strict necesare de igienă - spălatul pe mîini
după joacă, evitatul linsului pe obraz etc. - și de comportament,
adică: să nu lovească cîinele, să nu-l tragă de urechi sau de
coadă, să nu încerce să-i ia mîncarea, să nu-l trezească
brusc din somn.
Deși pare că se abandonează uneori în partide de joacă în
care tachinările și hîrjoana constituie unica preocupare a celor
doi, în subconștientul său, cîinele rămîne de o vigilență
extremă, gata oricînd să tragă un semnal de alarmă la
pericol, fiind un gardian înnăscut.
Nenumărate cazuri de salvări de copii de la foc, din apă,
sau la traversări sînt datorate cîinilor.
În mai multe împrejurări au fost încercate, cu foarte bune
rezultate, experimente similare și în rîndul delicvenților
minori și al unor tineri ce amenințau să ajungă, datorită
mediului la comiterea unor acte antisociale.
Ei au fost recîștigați pentru familiile lor și totodată pentru
societate, cu ajutorul cîinelui.
Într-adevăr, ocupîndu-se de un cîine mare, de dresajul și
îngrijirea lui, au găsit o preocupare potrivită ce le-a asigurat
un echilibru moral.

Cîinii și Copiii

CÎINII ȘI COPIII


Cîinii manifestă o extraordinară blîndețe și rădare cu cei mici.
În familiile cu copii, cel mai plăcut prieten de joacă al
acestora este cîinele; el le suportă o mulțime de năzbîtii,
chiar mici răutății, iar atunci cînd se satură, în cel mai rău
caz se duce și-și caută un loc de odihnă.
Cel mai bine este ca un cîine să fie adus în familie după
ce copilul a împlinit 3 - 4 ani, deoarece crește mult mai
repede decît micuțul lui prieten.
În plus, copilul va putea astfel mai ușor să desprindă cele
cîteva reguli strict necesare de igienă - spălatul pe mîini
după joacă, evitatul linsului pe obraz etc. - și de comportament,
adică: să nu lovească cîinele, să nu-l tragă de urechi sau de
coadă, să nu încerce să-i ia mîncarea, să nu-l trezească
brusc din somn.
Deși pare că se abandonează uneori în partide de joacă în
care tachinările și hîrjoana constituie unica preocupare a celor
doi, în subconștientul său, cîinele rămîne de o vigilență
extremă, gata oricînd să tragă un semnal de alarmă la
pericol, fiind un gardian înnăscut.
Nenumărate cazuri de salvări de copii de la foc, din apă,
sau la traversări sînt datorate cîinilor.
În mai multe împrejurări au fost încercate, cu foarte bune
rezultate, experimente similare și în rîndul delicvenților
minori și al unor tineri ce amenințau să ajungă, datorită
mediului la comiterea unor acte antisociale.
Ei au fost recîștigați pentru familiile lor și totodată pentru
societate, cu ajutorul cîinelui.
Într-adevăr, ocupîndu-se de un cîine mare, de dresajul și
îngrijirea lui, au găsit o preocupare potrivită ce le-a asigurat
un echilibru moral.