Poezia Puțin de Tudor Arghezi

PUȚIN


O, vino, fluture, te lasă
Pe brațu-mi ostenit.
Întinde-ți aripa frumoasă,
Fii bunul meu venit.




Strămută-mi gîndu-ntr-alte părți,
Strecoară-mi-l pe sub tulpini,
Ca să-l întorc apoi pe cărți,
Nins, cum și tu vii, de lumini.




Cu trupul tău de catifea,
Ce tremură de fin ce-i,
Îmi amintești de ochii de cafea,
Din genele Ilincei.




În casa toamnei nu te vezi,
De mic și de uitat.
Dar toate florile-n livezi
Ți-aștern cîte un pat.




Și toate frunzele te cer
Să-ți legene lin somnul,
Știind că leagănă spre cer,
În sînul tău, pre Domnul.




O, du-te fluture, din nou,
Luminile te chemă ;
Dar prin al liniștii ecou
Fii băgător de seamă.





O mierlă-și poartă pe sub tei
Un cioc și-o gușă-adîncă.
Domnul e pris și-n sînul ei -
Și mierla te mănîncă.

Poezia Evoluții de Tudor Arghezi

EVOLUȚII



Pămîntul antic s-a civilizat,
Nici nimfe, nici naide, nici sirene,
Crucificate ritmic și alene
În așternutul undei ondulat.




Pe coaja bulevardului de smoală,
Subt ochii guarzilor, în cete,
Nepoții lui Orfeu se duc la școală
Cu plăcile de piatră cu burete.




Toți, abdicați din funcția divină,
Au renunțat la slăvile eterne.
Apolo-i profesor de mandolină,
Pan lecții dă, de limbile moderne.




Hercule-i petrolist dactilograf,
Și Joe însuș, farmacist detreabă,
Servește-n cutiuțe la tarabă
Cîte un hap, cîte un praf.




Odinioară, ne soseau prin curte
Și stau de vorbă-n cîntece cu noi,
Îngerii mici cu aripile scurte
Și sfinții candizi în stihare noi.




Și cîteodată, seara, prin grădină,
Se năruia rănit din zbor
Cîte-un seraf cu mîna la picior,
Ciocnit în aer cu-o albină.




Dar la fereastra staulului, sus,
De cîte ori, oprindu-ne, din grabă,
Nu am zărit lumina lui Isus
Și-am auzit că vocea lui ne-ntreabă ?




Pavel din Tars e-acum zaraf sărac,
Și Chrisostom băiat de prăvălie,
Iar Sfîntul Duh, închis în colivie,
Făcutu-s-a pui mic de pitpalac.

Poezia Prințul de Tudor Arghezi

PRINȚUL



Biruitor de lifte și jivine,
Așteaptă dîrz, la rîndu-i biruit,
Și ochii lui, de patru timpuri pline,
Încremeniți pe zare, n-au dormit.




Pe locul unde și-a răpus vrăjmașii,
Și slava lor țărînă a căzut,
S-au arătat, în urmă,-n sînge, pașii
Curtenilor șireți ce l-au vîndut.




Închis în turnul morții din poruncă,
Prințul e-ntreg, dar gîndurile-l dor,
Ca niște vulturi negri ce-și aruncă
Între cotețe rotirile lor.




Puterea lui întreagă și vitează
Ascultă-n noaptea de safir și lut,
Din depărtare, calul că-i nechează,
Care prin adieri l-a cunoscut.




Și cînd îl rod păduchii cîteodată
Pe dedesuptul platoșei domnești,
Prințul te simte, spadă fermecată,
Prinsă de șold, c-ai tremurat și crești.

Poezia Drum În Iarnă de Tudor Arghezi

DRUM ÎN IARNĂ



Decembre, ca un paradis
De marmuri și scîntei,
Hlamida și-a deschis,
Și dintre tei,
Un vaiet lin de clopoței
Suspină-abia, ca-n vis.




Deasupra nopților s-a-ntins
Legendă ideală,
Și nu e suflet neatins,
Oricît de stins,
De diafana ei petală,
În care să nu fi descins
Lumina siderală.




E feerie de argint
Cristalizat în țurțuri lungi
Și pe cît ochii ți-i alungi,
Pe cît ajungi,
E marmur alb, neprihănit,
Pustiu și nesfîrșit.




În umbra lămpilor cernite
Se varsă vis în cupe noi,
Și capetele mult iubite
Se-nvecinesc pe nesimțite,
Ca niște frunze de trifoi.




Feți dulci, o clipă-ndrăgostiți,
Pe-atîta farmec și senin,
Feți, cel puțin,
Voi, fericiți !