Poezia Elegie de Ion Pillat

Pe aleea-naltă de castani
Taina, toamna, timpul mi se joacă.
Simt : m-ajung din urmă vechii ani,
Zurgălăii lor o să mă-ntreacă,
Sună pe aleea de castani.



Vii de unde ? din ce veac ? din ce mormînt ?
În berlină foșnind surd pe frunza moartă.
Nimănuia ori a mea ? pe vecie ori nicicînd ?
Timpul, toamna, taina mi te poartă
Blînd în zori, greu în amiaz, lin în mormînt.




Pe aleea veche nici un om,
Nici o frunză pe castanii de cărbune,
Doar trecutul : cucuvaie într-un pom.
Und' ți-e rîsul ? unde plînsul ? să mai sune
Pe alee în surdină ca prin somn.




Albă casă, neagră frunză, putred parc :
Roata timpului își pierde uruirea.
Taina vremii mînă umbrele în țarc.
Numai toamna mi-a rămas și amintirea
Albă-n zare, sură-n casă, neagră-n parc.

Poezia Elegie de Ion Pillat

Pe aleea-naltă de castani
Taina, toamna, timpul mi se joacă.
Simt : m-ajung din urmă vechii ani,
Zurgălăii lor o să mă-ntreacă,
Sună pe aleea de castani.



Vii de unde ? din ce veac ? din ce mormînt ?
În berlină foșnind surd pe frunza moartă.
Nimănuia ori a mea ? pe vecie ori nicicînd ?
Timpul, toamna, taina mi te poartă
Blînd în zori, greu în amiaz, lin în mormînt.




Pe aleea veche nici un om,
Nici o frunză pe castanii de cărbune,
Doar trecutul : cucuvaie într-un pom.
Und' ți-e rîsul ? unde plînsul ? să mai sune
Pe alee în surdină ca prin somn.




Albă casă, neagră frunză, putred parc :
Roata timpului își pierde uruirea.
Taina vremii mînă umbrele în țarc.
Numai toamna mi-a rămas și amintirea
Albă-n zare, sură-n casă, neagră-n parc.

Poezia An Mort de Ion Pillat

AN MORT



Casa veche cu coloane albe,
Parcul și mai vechi ca ea ;
Cerul vînăt peste care salbe
Pier cocorii-n seara grea.




Nucii negri, pajiștea deșartă
Și pustie, ca și parc și nuci,
Amintirea care-mi bate-n poartă
Lung, în sufletul de tuci.




Miros jilav de trecut și ploaie -
Și mai putred și mai strîns
Calendarul veșted ce-n odaie
Stîrvul timpului l-a strîns.

Poezia An Mort de Ion Pillat

AN MORT



Casa veche cu coloane albe,
Parcul și mai vechi ca ea ;
Cerul vînăt peste care salbe
Pier cocorii-n seara grea.




Nucii negri, pajiștea deșartă
Și pustie, ca și parc și nuci,
Amintirea care-mi bate-n poartă
Lung, în sufletul de tuci.




Miros jilav de trecut și ploaie -
Și mai putred și mai strîns
Calendarul veșted ce-n odaie
Stîrvul timpului l-a strîns.