Poezia Casa Amintirii de Ion Pillat

CASA AMINTIRII


E casa amintirii o casă cu pridvor,
Cu brîne și chilimuri pe încăperi zidite,
În drumul către dînsa țin straja dreaptă plopii,
Și în pereți icoane de morți bătrîni veghează :
Strămoși din altă vreme de cari, uitînd de jocuri,
Copii, ne-apropiarăm privind cu ce sfială
La fețele lor șterse de sfinți în mănăstiri.




În casa amintirii nu-i astăzi și nu-i ieri,
Căci orologiul vremii a încetat să bată,
Și clipa netrăită a înghețat pe el.
Dar prin iatac adesea te-apucă și te fură
Miresmele cosite cu florile de fîn
Păstrate sub răcoarea pînzetului de in.
Și, seara, pe divane în liniștite-odăi
Tot mai pogoară cîntec și zumzănit de strună
Ca de pe alăuta plăpîndelor visări,
Cînd, în apus de soare și răsărit de lună,
Simțim zădărnicia întîilor uitări.




Rămîn aceleași toate, și somnul fără zbucium
Îl dorm sub coperișul aceluiași trecut.
Stafie, trece gîndul prin casa mea străveche
Sub raza călăuză a visului tăcut...
Și închizînd în urmă odăile străine,
M-am dus, m-am dus în lume, cu-atîția morți în mine.

Poezia Ridică-te de Grigore Vieru

RIDICĂ-TE


( Închinare Marii Adunări Naționale
,,Basarabie, Trecută prin foc și sabie.”
DUMITRU MATCOVDCHI )


Pământule, tu cel de glorii,
Te caut prin străvechi istorii,
Că-n vremea noastră, de acuma,
Ce-a mai rămas din tine? Huma!
Doar huma cu de aur fire,
Ce, de atâta siluire,
Degrabă nici ea, o, Doamne,
N-o vom cunoaște-n veri și toamne.
Ridică-te din suferință
Și din cazonă umilință!




Ridică-te, Basarabie,
Trecută prin și sabie,
Bătută, ca vita, pe spate,
Cu biciul legii strâmbate,
Cu lanțul poruncitoarelor strigăte!
Ridică-te! Ridică-te! Ridică-te!



Tu, preschimbată într-o mină
De sfeclă și de nicotină
În care sunt înmormântate
Vieți de soră și de frate,
Tu, preschimbată într-o fermă
Se vâră pân' la cot și-nhață
Tot ce-am muncit de dimineață
Și din cazonă umilință!




Ridică-te, Basarabie,
Trecută prin foc și sabie,
Bătută, ca vita, pe apate
Cu biciul legii strâmbate,
Cu lanțul poruncitorelor strigăte!
Ridică-te! Ridică-te! Ridică-te!



Tu, preschimbată într-o gară
În care cine vrea coboară,
Prin care cine vrea se plimbă
Scuipând în datini și în limbă.
Schimbată crud de minți demente
În cruce de experimente:
Îți bat piroane-n mâini, picioare,
Te stingi și parcă nu te doare.
Ridică-te din suferință
Și din cazonă umilință!



Ridică-te, Basarabie,Trecută prin foc și sabie,
Bătută, ca vita, pe spate
Cu biciul legii strâmbate,
Cu lanțul poruncitoarelor strigăte!
Ridică-te! Ridică-te! Ridică-te!

Poezia Tămâie și Licheni de Grigore Vieru

TĂMÂIE ȘI LICHENI


( Unor apărători ai stâlcitei limbi
române numită limba
,,moldovenească” )


A murit tămâia,
Duhoarea stă să crească.
Ne-a umplut ca râia
,,Limba moldov'nească”.



Mi-a pierit și somnul,
Pacea creștinească.
Mârâie spre Domnul
Limba moldov'nească.



O biată bătrână
N-are nici de pască.
Stă cu halca-n mână
Limba moldov'nească.



Își crește frumosul
Limba românească.
Îi arată dosul
Limba moldov'nească.



Gângavă, tot linge
Cizmamuscălească,
Spre Evropi se-mpinge
Limba moldov'nească.



Palidă mi-e fața
Sub un cer ce cască.
Îmi mănâncă viața
Îmi mănâncă moldov'nească




Voi muri, se pare,
Pentru-a mea lumină...
,,Mă va plânge oare
Limba cea română?!”

Poezia La O Margine de Grigore Vieru

LA O MARGINE



Când pe lume-am apărut
La o margine de Prut,
Lângă râul pătimit,
O străină m-a răpit
Și astfel mă legăna:
,,Nani, nani, nani-na,
Peste Prut trăiesc jandarmi,
Să crești mare, să îi sfarmi!
Peste Prut trăiesc potăi,
Iar nu frățiorii tăi!
De-or striga: române drag,
Pune mâna pe ciomag,
De-ai să-i cezi cântând de dor,
Pune mâna pe topor!
De ți-or spune că ți-s frați,
Să nu-i lași nespintecați!”
Copil prost, copil furat,
Frate, rău te-am supărat!
Dar eu nici o vină n-am,
Fost-am despărțit de neam
Și chiar Domnul Cel de Sus
Care e măicuța mea
Care e măicuța mea
Și nici maica spusu-mi-a.