www.Zapaciti.ro

PROPOVEDANIE Oameni buni, pentru numele lui Dumnezeu, unde sunt vechile mucuri de seu ? Dar opaițele ca niște ochi de cucuvaie ? Și unde este vechea pălălaie ?... Popii și frații lor mai mari, sfinții, și-au descheiat gura și dinții și toate țarinile, toate ostroavele și-au deschis la fila a șaptea, ceasloavele. Că acolo unde glăsuit-a împăratul David. S-au mai adus și moaștele lui Vasile făcătorul de blajinătăți și mile și s-a mai adus și o bucată din lemnul crucii lui Isus. D'apoi că toaca și cloapetele de la schit și cloapetele florilor ce încă n-au putrezit or să bată în dungă două săptămîni să-nduplece secete, oameni buni. Măcar să mai fi venit Rada și Tinca , să scurme arsura din piept, cu opinca, ori măcar fătălăul cu solzii la dește să-ți zgîrie sufletul, hoțește, că tot nimica nu se-alegea, nici gîndul, din balega menită să-ngrașă pămîntul... Mioara cea blîndă aduceți-o la jertfelnic și junghierul și morții rînduiți la pomelnic iară să cerce, cei ce-au rămas, dacă se lipeș...

PORTRET Orfan de vise treze, suflete scremut, băltoacele cu ochii teferi te odihniră, cînd să fii nu ai putut, colindătorul de luceferi Aripa de tărie-ngemănată-n nori, tu ți-ai julit-o doar cu gîndul, căci șchiopătat ți-e zborul și lipit de flori și mied dulceag îți este cîntul Aleanul leșios pe care stins l-ai strîns, nu patima iubirii strînsu-l și-n țărna unde morții gem în ierbi, nu plîns de-nvingător îți este plînsul Păstrează-ți în petale firavul tău zbor și-ntreagă mierea ta și vinul ; prea ești aidoma albinelor ce mor atuncea cînd își pierd veninul.                                                                         ...

CÎNTEC Lumina surîdea pe ierburi și pe ramuri cu-alaiul ei de foșnete și lamuri în care îți afunzi uitarea și te pierzi. De ce-au mai nălucit în calea mea tîrzie și fruntea ta-n zulufi de umbră vie și ochii tăi, ca doi paianjeni verzi ?...

O, ȚARĂ A MOȚILOR O, țară a moților, te-am ridicat la gură ca pe-o bărdacă, dar bătăile inimii mi-au picat ca niște frunze la marginile tale. Poate că era toamnă tîrzie, ori poate că nici nu se pîrguiseră strugurii...                                                            August 1956

                  PRIETENIE Dar luat vrăjmașul singur, în parte, fiecare, Era un om ca tine, cu buzele amare. Tu i-ai ucis un tată, el ți-a ucis un frate, Din țara prinsă-n flacări pierise jumătate. Erau zvîrliți în groapă cu morții, și răniți. De vii, și oropsiți de-ai lor și urgisiții. Tu n-ai văzut, ca mine, închise de curînd Și proaspete, mormintele mișcînd. Ce ți-am făcut eu ție, ce mi-ai făcut tu mie, Ca  țara ta să fie cu-a mea dușmănie ? Ne pasă, oare, nouă, că domnii-n capitale Se-ngînă ca dulăii rînjiți și-și dau tîrcoale? Ni se sporește vlaga, și grîul ni se coace Cai repede-n războaie decît în timp de pace ? Ca să se piardă urma, cel ce-a intrat să fure Dă foc și la pădure. Să ardă codrii, munții și zimbrii-n jar, și cerbii, Cu  potera-n potecă,  haiducii-odinioară Știau și să și moară, Pe cînd stăpînii lumii, de-obîrșie crăiască, Și sluga tîrîtoare știu numai să trăiască. Și ...