Fabula Leul de La Fontaine
LEUL Sultanul peste atâtea seminții, strânsese Leopardul avuții cirezi cît vezi prin pajiști și livezi; pe câmpuri oi, în codri cerbi, pe plaiuri iezi. Când iată că-ntr-un codru vecin, pe eleșteu, văzu lumina zilei un puișor de Leu, Soliile și cărțile plouară cu urări din toate părțile. Sultanul pe Vulpoi îndată-l cheamă, vizirul său, un diplomat de seamă, și-i spune, stând de vorbă cu dânsul despre Leu: -„Ți-e teamă, mi se pare, de el ca de un zmeu! Crezi oare că orfanului -sărmanului - de cuceriri îi arde?...” -„Ți-i milă azi de dânsul, Slăvite Leoparde, dar mie nu mi-e milă de-asemenea prăsilă, și ca vecini cu astfel de tâlhari, supun Măriei Tale părerea mea umilă: rămâi cu ei prieten, dacă vrei; iar dacă nu, distruge-i cât nu sunt încă mari, că mai târziu te vor distruge ei. I-e dat s-ajungă mare, spun astrologii mei...” Dar parcă trăncănise Vulpoiul pentru graiuri, căci Vodă ațipise pe maldărul de lauri și mici și mari, în țară dormeau din zare-n ...