www.Zapaciti.ro

CINCI SUTE DE COȘCIUGE Pe dîmbul luncii noastre, stau înșirate-o moi, Croite-n grab'aznoapte, capace și sicrie. Sînt noi și încheiate cu goluri între scînduri Și așezate, albe, pe cîte zece rînduri, Și toate pe-o măsură, Că vor intra în ele cadavre de strînsură. Sicriile cinci sute, capacele cinci sute, Așteaptă să mai fie umplute și bătute. Mai late către umeri și-n jos mai înguste, Principiile raclei măcar sînt respectate, Cînd ucigașii-n aer le-au murdărit pe-acelea Ce le-ntocmesc morala și le botează pielea. Trei biete mahalale muncesc să se dezgroape, Soldații cu topoare, cu răngi și tîrnocoape. Faitoanele de mînă, cu pîntec, legănate, Au fost din tot orașul în pripă adunate. De la gunoi și șanțuri, măturătorii-n porți Au fost schimbați în ciocli, să care-n ele morți, Și pînă la căratul de hoit, pe două roți, Păzește sentinela coșciugele, de hoți.

PĂSĂRILE DE FIER Ce-i colo sus, în ceruri, în zenit ? Că berzele de-o vreme-au și sosit. Să fi întîrziat un cîrd ? Să fi rămas Un stol răzleț aiurea, de pripas ? Par niște porumbițe, niscai lebezi, Cînd mici, cînd mari, cînd leneșe, cînd repezi. Noi le zărim acum întîia oară Că suie în april și că scoboară. Dar iată că încep să-i dea, domoale, Azurului albastru rotogoale De spumă albă, ca de tibiriș, Și-s rînduite pasările-n șir. Cu toate că alunecă pe cer Și zboară lin, sînt cocostîrci de fier. Aduc în ei otravă, foc și pară, Și găinațul lor aprinde și omoară. Comunicatele semnate sînt sumare : ,,Distrus opt instalații militare, Mitraliat trei corpuri de armată. Uzină de petrol incendiată.” Realități : Uciși cîteva mii, De mume, de bătrîni și de copii Și dărîmete două catedrale Și pe bolnavii-n paturi, trei spitale.

LA TREABĂ Încă o dată Făt-Frumos Și-a smuls din grinda casei spadă, Arc bun și buzdugan mai noduros, Să dea din munte namila grămadă. Singur, orbește-n ceasul rău, Simțindu-se-ntărit ca de-o solie, Cu o chemare din pămînt și hău, Pe care o-nțelege și n-o știe, Se puse-n calea negurii cu coarne Și găurindu-i pîntecul în zmîrc Și împlîntîndu-i sabia în carne, Au curs din ea otravă, muci și spîrc. În tăvăleala șarpelui cu zeci De căpățîni și ghiare uriașe, Era să-și piardă zilele de veci, Mușcat de scut, de piept și de cămașe. Cînd a căzut, dihania a dat Un vuiet care încă mai răsună, Că muntele pleșuv a tremurat Și cu văzduhul lunii dimpreună. Urletul fiarei a mutat din loc Cremenea stîncii, brazdele și marea. Dar Făt-Frumos avu și-acum noroc Și se-mplini de-a-ntregul ei chemarea. Și isprăvind, sfiios se-ntoarce-n sat. Se-ascunde chibzuind ce să mai facă. O ciutură mai mare de-adăpat Și-un staul mai ca lumea, pentru vacă.

BURUIANA ASTA Cu liftele de pe hotare Spadele noastre știu să se măsoare Și, slavă Domnului, s-au măsurat Și sus și jos, în lung și lat. Cînd nu le-am frînt, de mijloc, în pămînt, Robia și răbdarea scrînșnită le-au înfrînt. Făptura lor ia fință numeroasă, Cînd gălbejită, vînătă, cînd grasă. Cînd iese-n iarbă din bucate, Stă cînd pitită-n cărți și călimară, Se mută și, ca musca și molia, și zboară : Un mucegai, un lindin, o mușiță. Se-mpacă și cu gerul și-mpuie în arșiță, Se-ncuibă prin odăjdii, în altar, În chip cinstit de dascăl cărturar Și-ți face axioane și colinde. Te-a sărutat și știi că te va vinde. Nu ai adus-o tu în țară Otrava palidă și acrișoară, Voinic întors de pe hotar acasă, O liftă mai ascunsă îl apasă, Mai molcomă și mai gingașe. O simte ca-n opincă și-n cămașe. Tiptilul corci de mătrăgună Cu grîul crește dimpreună. El s-a ivit, s-a strecurat Pe arături, la semănat, Și-a prins atîta rădăcină Că țărina,-mpărate, este plină. ...

CÎTE PUHOAIE Cîte puhoaie, cîtă omenire Se rînduiesc de-acuma în vileag, Să ceară bucurii și fericire Scrise cu slove mari pe steag ! Aș vrea să mă-nfierbîntat și eu cu ele, Să-mi bată-n tîmple inima și mie, Văzîndu-le trezite, mari și grele, Ca de o mare, sfîntă datorie. Dar iată pana celor ce-au mînjit Drapelele cu alte jurăminte, E-o bidinea cu părul năclăit De fostele vopseli de mai nainte. Uunde stătură bravii pînă azi, Că nu la bucurie, ci la luptă Era chemarea, frați și camarazi ? Viața le curse dulce, nentreruptă. Ați vrea credință întru necredință Și lauri fără să fi-nvins, Venind la hramuri, după biruință, Cu sîngele păstrat și neatins.