www.Zapaciti.ro

ALESUL Mi-am dezlegat sandala ca o frunză Ce cade moartă la piciorul meu, Mi-am limpezit făptura să n-ascunză Nimic din ce nu duce pîn' la zeu. Pe țărmul mării mă înalț : o urnă În care doar lumină am turnat. Nu plîng, nu chem tot ce-am lăsat în urmă. Stau singur, pentru jertfă împăcat. Din pietre albe i-am durat altarul, Din lemne scumpe flăcări i-am ivit - Și cerul-nalt cum îmi primește darul, Urc rugul împlinirii, fericit.

INSULA Insula mica era Albă de anemone. Amurgul cu aur podea Plaja pustie. Pas omenesc pînă-atunci Pacea n-o turburase - Ecoul vrăjise din stînci Murmurul vremii. Tumba delfinul venea Cu amurgul pe ape, Marea tăcută purta Aripe albe. Zeii goniți ca pe-un roi Strălucitor îi primise Seara cu umerii goi Ai Afroditei. Zeii uitați ca un fum Prins de marmura clară... Umbre prin umbra de-acum Stăpînitoare. Prora noastră lovi Lung țărmul minunii. Pasăre albă pieri În nemurire.

SIRENA Pescare, stai, nu-ți arunca năvodul, Mai lasă-mă talazului de-azur ! Nu-mi strînge în rețele brațul pur Și sînului meu nou nu-i strivi rodul. De-mi scînteiază-n ape solzi solari, Nu-s pește, și în razele difuze Nu-i legănare moale de meduze, Ci adumbrit se-ncheagă în cleștar Profilul frumuseții fără moarte. Ascultă-mi tinerețea din străvechi - Deschide-ți asurzitele urechi Și ochii plini de amăgeli deșarte. Pescare fără suflet, ce făcuși ! M-ai prins. Răstorni în barcă prada rară. Scoici sidefii, subțire algi, amară Și irizantă spumă sînt acuși...

MOARTEA PĂSTORULUI Prin ramuri vîntul și în zare marea Rotundă și albastră și brăzdată De prora insulelor violete Bătute-n cearcăne de-argint, cu golfuri Ferite de furtună unde singuri Delfinii vin jucîndu-se. Deasupra, Cer limpede ca apele de munte Ce prin poiană trec săltînd la vale Cu pas ușor de calcă părcă zeii Pe lume iar. De sus cad liniștiți. Vulturi, Rotind cununi, se-nalță și coboară. Mioarele s-au grămădit la umbra Tulpinilor. Sub bolți de aur veșted, Cu botul pe spinarea celeilante, Se-ndeasă toate la movila unde Sub frunza toamnei stă întins păstorul Lor tînăr doborît de mîini viclene. Înfipt alături îi veghează pacea Doar fluierul de soc. Și ziua fuge. Și vîntul bate. Lung din fluier plînge Făptură nevăzută. Rar răspunde Din fund pierdut de sihlă jalea frunzei. Și vîntul bate... Behăie mioara... Răsună fluierul din alte timpuri. Deodată ramuri se desfac, și fața, Străină nouă, faunul și-arată : O față mai bătrînă decît coaja Pămîntului...

PĂSTORUL ȘI FAUNUL Păstorul tînăr sta pe piatra albă Pe care dăltuit se mai vedea Un chip de faun tînăr ; capre albe Pășteau printe coloane iarba rea. Pe nai, stîngaci se tot trdea să spună Și dorul lui, și marea dimprejur, Dar trestiile sub buze nu mai sună, Zadarnic cearcă vechile măsuri. Tăcut acuma stă atît de singur ! Lin soarele alungă umbre lungi Pe templu risipit prin stînci și crînguri, Pe vremi la la cari cu mintea nu ajungi, Amurg sau somn îi picură prin gene ? Pe-aproape o făptură s-a mișcat. Un faun calcă tînăr pe poiene, La fel cu cel în marmură săpat. Alături de băiat mi se așează ; De faun teamă n-a simțit - Privea uimit doar cum o rază S-a prins în cornul ascuțit. Erau de-o seamă - își aflară graiul... S-au înțeles deodată amîndoi ! Și faunul i-a luat în mînă naiul, Și cum la gură i l-a dus : un roi De-albine zumzăire surd, și marea Vuind pe-un țărm pustiu se auzi. În freamăt de păduri pierea chemarea Și renvia în v...