Foliculita

FOLICULITA






Reprezintă infectarea glandelor sebacee și a
rădăcinii firelor de păr.
Apare sub forma unor iritații pe fața externă
a coastelor, sub bărbie, pe bot sau în locurile
unde jenează zgarda sau botnița.
La câinii care se tund, foliculita poate apărea
pe tot corpul după tundere.
Inițial, părul cade pe suprafețe mici, de 5-10 cm
diametru, apoi apar forme nodulare în grosimea
pielii, dând acesteia un aspect neregulat.
Cu timpul, leziunile se măresc, se unesc și formează
niște plăgi rotunde care se adâncesc și formează
furuncule.
Când acestea se sparg, puroiul din ele se usucă
pe piele și formează ulcerații.
Uneori, foliculita poate evolua concomitent cu
eczema și atunci agravează și mai mult boala.
Tratamentul este local și general.

Foliculita

FOLICULITA






Reprezintă infectarea glandelor sebacee și a
rădăcinii firelor de păr.
Apare sub forma unor iritații pe fața externă
a coastelor, sub bărbie, pe bot sau în locurile
unde jenează zgarda sau botnița.
La câinii care se tund, foliculita poate apărea
pe tot corpul după tundere.
Inițial, părul cade pe suprafețe mici, de 5-10 cm
diametru, apoi apar forme nodulare în grosimea
pielii, dând acesteia un aspect neregulat.
Cu timpul, leziunile se măresc, se unesc și formează
niște plăgi rotunde care se adâncesc și formează
furuncule.
Când acestea se sparg, puroiul din ele se usucă
pe piele și formează ulcerații.
Uneori, foliculita poate evolua concomitent cu
eczema și atunci agravează și mai mult boala.
Tratamentul este local și general.

Căderea Părului Alopecia

CĂDEREA PĂRULUI ALOPECIA








Această boală se manifestă prin căderea părului
pe anumite părți sau pe tot corpul, pielea însă nu
suferă nici o modificare.
Alopecia poate fi congenitală sau dobândită.
Prima formă este mai rar întâlnită, în afară de câini
din rasa africană, la care lipsa părului este caracteristică
rasei.
Forma dobândită are mai multe cauze, dintre care
menționăm: boli cronice, infecțioase și neinfecțioase,
intoxicații cu substanțe chimice, tulburări neuro-
endocrine, etc.
Căderea locală a părului poate fi cauzată de fricțiuni
repetate cu soluții iritante, prezența parazițiilor
externi, iridiații, etc.
Dintr-o cauză sau alta, părul cade pe suprafețe mici
care cu timpul se unesc cuprinzând până la urmă
întreaga suprafața corporală.
Tratamentul este eficace doar dacă se instituie cât
mai devreme posibil, astfel boala se cronicizează
și devine nevindecabilă.

Căderea Părului Alopecia

CĂDEREA PĂRULUI ALOPECIA








Această boală se manifestă prin căderea părului
pe anumite părți sau pe tot corpul, pielea însă nu
suferă nici o modificare.
Alopecia poate fi congenitală sau dobândită.
Prima formă este mai rar întâlnită, în afară de câini
din rasa africană, la care lipsa părului este caracteristică
rasei.
Forma dobândită are mai multe cauze, dintre care
menționăm: boli cronice, infecțioase și neinfecțioase,
intoxicații cu substanțe chimice, tulburări neuro-
endocrine, etc.
Căderea locală a părului poate fi cauzată de fricțiuni
repetate cu soluții iritante, prezența parazițiilor
externi, iridiații, etc.
Dintr-o cauză sau alta, părul cade pe suprafețe mici
care cu timpul se unesc cuprinzând până la urmă
întreaga suprafața corporală.
Tratamentul este eficace doar dacă se instituie cât
mai devreme posibil, astfel boala se cronicizează
și devine nevindecabilă.

Bolile Pielii

BOLILE PIELII





1. Eczema
2. Urticaria



1. Eczema este una dintre cele mai problematice
afecțiuni ale pielii și totodată foarte dificil
de tratat.
Apare frecvent la câini bătrâni și mai rar la tineret.
Cauzele favorizante sunt multiple, de aceea
cauza reală este greu de depistat.
Starea rea de întreținere, alimentația necorespunzătoare,
afecțiuni hepatorenale, lipsa de mișcare, sunt
numai câțiva dintre factorii cauzali.
Boala îmbracă două forme și se manifestă în felul
urmator.
1. Forma uscată se traduce prin mâncărime,
mătreață, căderea părului, câinele se scarpină tot
timpul, cauzându-și răni ce se pot infecta ulterior.
2. Forma umedă se manifestă prin apariția unor
vezicule care ulterior se sparg, se infectează și se
vindecă greu.
În caz că nu se face un tratament susținut, eczema
se croniciează și apare periodic, cu tot cortegiul ei
de manifestări.
Se recomandă un tratament complex local, general
și igieno-dietetic.
Un tratament unilateral nu duce la nici un rezultat,
de aceea se recomandă cu insistență tunderea imediată
a părului în zona afectată pentru a se putea observa ușor
întinderea eczemei.
Regimul alimentar dietetic se va baza pe legume,
paste făinoase, lactate și carne ușoară.
Boala apare mai ales în anotimpul cald și se vindecă
toamna, dar reapare în anul următor.
De obicei locurile afectate sunt invadate de pureci.
Atunci când apar complicații, după deparazitare eczema
trece fără alt tratament.

2. Urticaria este o afecțiune a pielii sau mai bine spus
o reacție a pielii la înțepăturile de pureci, albine,
țânțari, sau la soluții iritanta, hrănirea exclusivă cu
carne, conserve și diverse resturi alimentare alterate,
afecțiuni hepatice și gastro-intestinale, anumite
medicamente sau seruri.
Boala apare de obicei la câini tineri, la vârsta de 3-6 luni.
În această perioadă pot acționa și toxinele paraiților
intestinali.
Se poate recunoaște după apariția unor mici ridicături
de mărimea unui bob de linte sau mei pe cap, gât și
picioare, mai rar pe corp.
Mâncărimea nu este atât de violentă ca în eczemă, dar
frecvent apare o ușoară creștere a temperaturii și
vomitări.
Ca tratament se recomandă administrarea de antivomitive,
purgative și desensibilizarea organismului.

Bolile Pielii

BOLILE PIELII





1. Eczema
2. Urticaria



1. Eczema este una dintre cele mai problematice
afecțiuni ale pielii și totodată foarte dificil
de tratat.
Apare frecvent la câini bătrâni și mai rar la tineret.
Cauzele favorizante sunt multiple, de aceea
cauza reală este greu de depistat.
Starea rea de întreținere, alimentația necorespunzătoare,
afecțiuni hepatorenale, lipsa de mișcare, sunt
numai câțiva dintre factorii cauzali.
Boala îmbracă două forme și se manifestă în felul
urmator.
1. Forma uscată se traduce prin mâncărime,
mătreață, căderea părului, câinele se scarpină tot
timpul, cauzându-și răni ce se pot infecta ulterior.
2. Forma umedă se manifestă prin apariția unor
vezicule care ulterior se sparg, se infectează și se
vindecă greu.
În caz că nu se face un tratament susținut, eczema
se croniciează și apare periodic, cu tot cortegiul ei
de manifestări.
Se recomandă un tratament complex local, general
și igieno-dietetic.
Un tratament unilateral nu duce la nici un rezultat,
de aceea se recomandă cu insistență tunderea imediată
a părului în zona afectată pentru a se putea observa ușor
întinderea eczemei.
Regimul alimentar dietetic se va baza pe legume,
paste făinoase, lactate și carne ușoară.
Boala apare mai ales în anotimpul cald și se vindecă
toamna, dar reapare în anul următor.
De obicei locurile afectate sunt invadate de pureci.
Atunci când apar complicații, după deparazitare eczema
trece fără alt tratament.

2. Urticaria este o afecțiune a pielii sau mai bine spus
o reacție a pielii la înțepăturile de pureci, albine,
țânțari, sau la soluții iritanta, hrănirea exclusivă cu
carne, conserve și diverse resturi alimentare alterate,
afecțiuni hepatice și gastro-intestinale, anumite
medicamente sau seruri.
Boala apare de obicei la câini tineri, la vârsta de 3-6 luni.
În această perioadă pot acționa și toxinele paraiților
intestinali.
Se poate recunoaște după apariția unor mici ridicături
de mărimea unui bob de linte sau mei pe cap, gât și
picioare, mai rar pe corp.
Mâncărimea nu este atât de violentă ca în eczemă, dar
frecvent apare o ușoară creștere a temperaturii și
vomitări.
Ca tratament se recomandă administrarea de antivomitive,
purgative și desensibilizarea organismului.

Displazia Congenitală

DISPLAZIA CONGENITALĂ









Este o afecțiune mult controvesată fiindcă nu
se cunosc încă toate cauzele care o produc.
Se știe însă că se transmite ereditar producând
pierderi considerabile în canisele unde apare.
Articulația membrului posterior cu soldul este
defectuoasă și din această cauză câinele se
deplasează cu greutate, plimbările îl obosesc,
are dificultăți la urcarea scării și la sprijinul pe
membrele posterioare.
Se recomandă un control sever al reproducărilor
și eliminarea de la montă a indivizilor bolnavi
sau suspecți de displazie.

Displazia Congenitală

DISPLAZIA CONGENITALĂ









Este o afecțiune mult controvesată fiindcă nu
se cunosc încă toate cauzele care o produc.
Se știe însă că se transmite ereditar producând
pierderi considerabile în canisele unde apare.
Articulația membrului posterior cu soldul este
defectuoasă și din această cauză câinele se
deplasează cu greutate, plimbările îl obosesc,
are dificultăți la urcarea scării și la sprijinul pe
membrele posterioare.
Se recomandă un control sever al reproducărilor
și eliminarea de la montă a indivizilor bolnavi
sau suspecți de displazie.

Osteoporoza

OSTEOPOROZA







Poate fi urmarea unei insuficiente fixări
a calciului în oase sau un aport insuficient
de săruri mi- nerale.
Apare mai ales la câinii de apartament
hrăniții exclusiv cu organe sau produse
de carne lipsite de os.
Spre deosebire de rahitism, în osteoporoză
oasele se deformează în porțiunea lungă
( extremitățile rămân nemodificate ); sunt
subțiri, dureroase și se fracturează ușor.
Tratamentul constă din administrarea de
preparate fosfocalcice și vitaminele D și C
în hrană.

Osteoporoza

OSTEOPOROZA







Poate fi urmarea unei insuficiente fixări
a calciului în oase sau un aport insuficient
de săruri mi- nerale.
Apare mai ales la câinii de apartament
hrăniții exclusiv cu organe sau produse
de carne lipsite de os.
Spre deosebire de rahitism, în osteoporoză
oasele se deformează în porțiunea lungă
( extremitățile rămân nemodificate ); sunt
subțiri, dureroase și se fracturează ușor.
Tratamentul constă din administrarea de
preparate fosfocalcice și vitaminele D și C
în hrană.

Osteomalacia

OSTEOMALACIA







Este o afecțiune sinonimă cu rahitismul,
decât că apare la câini adulți și se
datorează unei lipse de mineralizare sau
demineralizării osului, ceea ce duce la
înmuierea acestuia.
Lipsa de calciu, fosfor și vitamina D sunt
cauze cele mai frecvente, dar pot interveni
și anumite afecțiuni, cum ar fi gastroenterita
și acidoza renală.
Câinele șchioapătă uneori, prezintă dureri
de coloană și la oasele membrelor.
Fracturile se produc cu ușurință.
Tratamentul este identic cu cel din rahitism.

Osteomalacia

OSTEOMALACIA







Este o afecțiune sinonimă cu rahitismul,
decât că apare la câini adulți și se
datorează unei lipse de mineralizare sau
demineralizării osului, ceea ce duce la
înmuierea acestuia.
Lipsa de calciu, fosfor și vitamina D sunt
cauze cele mai frecvente, dar pot interveni
și anumite afecțiuni, cum ar fi gastroenterita
și acidoza renală.
Câinele șchioapătă uneori, prezintă dureri
de coloană și la oasele membrelor.
Fracturile se produc cu ușurință.
Tratamentul este identic cu cel din rahitism.

Obsteofibroza sau Boala Capului Mare

OSTEOFIBROZA SAU BOALA CAPULUI MARE








Se manifestă prin mărirea oaselor
feței ca o consecință a dezechilibrului
alimentar, scăderea raportului Ca/P
în favoarea fosforului.
Oasele se subțiază și cedează la presiuni,
de unde și denumirea de
”oase de cauciuc”.

Obsteofibroza sau Boala Capului Mare

OSTEOFIBROZA SAU BOALA CAPULUI MARE








Se manifestă prin mărirea oaselor
feței ca o consecință a dezechilibrului
alimentar, scăderea raportului Ca/P
în favoarea fosforului.
Oasele se subțiază și cedează la presiuni,
de unde și denumirea de
”oase de cauciuc”.

Rahitismul

RAHITISMUL








Apare de la vârsta alăptării și până la vârsta
încheierii osificării.
Câinele face ușor rahitism atunci când
lipsește vitamina D, pe fondul unui dezechilibru
fosfo-calcic.
Alimentația cu lapte matern ferește cățeii de
această boală, în schimb alimentația artificială
poate fi dăunătoare, dacă nu se face corectarea
laptelui cu elementele în care este deficitar.
Simptomatologic se traduce prin moliciune,
deplasare greoaie, mișcări încete, șchiopături
intermitente, fără motiv vizibile, schimbarea
continuă a picioarelor atunci când stă pe loc etc.
Animalele rahitice rămân mici din cauza
scurtării oaselor; articulațiile par umflate,
picioarele iau formă de paranteză sau X.
Coloana vertebrală se curbează, pieptul rămâne
strâmt, iar articulațiile coastelor cu sternul
seamănă cu niște bile.
Oasele capului sunt tumefiate, moi la pipăit,
iar fontanela ( moalele capului ) rămâne deschisă.
Dinții se mișcă în alveole, sunt nereglați și
mulți au smalțul spart.
Deoarece întregul sistem osos este afectat, fracturile
sunt frecvente.
Tratamentul va fi igieno-dietetic și medicamentos.

Rahitismul

RAHITISMUL








Apare de la vârsta alăptării și până la vârsta
încheierii osificării.
Câinele face ușor rahitism atunci când
lipsește vitamina D, pe fondul unui dezechilibru
fosfo-calcic.
Alimentația cu lapte matern ferește cățeii de
această boală, în schimb alimentația artificială
poate fi dăunătoare, dacă nu se face corectarea
laptelui cu elementele în care este deficitar.
Simptomatologic se traduce prin moliciune,
deplasare greoaie, mișcări încete, șchiopături
intermitente, fără motiv vizibile, schimbarea
continuă a picioarelor atunci când stă pe loc etc.
Animalele rahitice rămân mici din cauza
scurtării oaselor; articulațiile par umflate,
picioarele iau formă de paranteză sau X.
Coloana vertebrală se curbează, pieptul rămâne
strâmt, iar articulațiile coastelor cu sternul
seamănă cu niște bile.
Oasele capului sunt tumefiate, moi la pipăit,
iar fontanela ( moalele capului ) rămâne deschisă.
Dinții se mișcă în alveole, sunt nereglați și
mulți au smalțul spart.
Deoarece întregul sistem osos este afectat, fracturile
sunt frecvente.
Tratamentul va fi igieno-dietetic și medicamentos.

Afecțiunile Sistemului osos

AFECȚIUNILE SISTEMULUI OSOS







Osul este un organ a cărui formare nu este
definitivă nici atunci când osificarea este
încheiată.
Deși pare permanent același, el este într-o
continuă schimbare morfologică și chimică.
Osul, prin compoziția și componența sa
reprezintă rezerva de săruri minerale necesare
întregului organism.
Atunci când aportul extern de săruri minerale
este redus sau inexistent, oasele sărăcesc în
conținut, urmarea firească fiind afecțiunile
osoase de tot felul.

Afecțiunile Sistemului osos

AFECȚIUNILE SISTEMULUI OSOS







Osul este un organ a cărui formare nu este
definitivă nici atunci când osificarea este
încheiată.
Deși pare permanent același, el este într-o
continuă schimbare morfologică și chimică.
Osul, prin compoziția și componența sa
reprezintă rezerva de săruri minerale necesare
întregului organism.
Atunci când aportul extern de săruri minerale
este redus sau inexistent, oasele sărăcesc în
conținut, urmarea firească fiind afecțiunile
osoase de tot felul.

Afecțiunile Stomacului și a Intestinelor

AFECȚIUNILE STOMACULUI ȘI A INTESTINELOR



1. Voma
2. Diaree ( enterita )
3. Constipația
4. Răsucirea stomacului ( torsiunea stomacului )
5. Obstrucția intestinală
6. Gastritele
7. Obstrucția și inflamația glandelor perianale



1. Voma este un act complex, în timpul căruia
conținutul stomacului și uneori al intestinului
subțire este eliminat prin esofag și gură.
Voma se face cu ușurință.
Câinele ia o poziție rigidă, cu capul întins și cu
ajutorul mușchilor stomacului execută o mișcare
de dute-vino prin care se grăbește eliminarea.
Se produce atunci când există un conținut stomacal
iritabil, alimente nedigerabile sau este urmarea unui
efort fizic exagerat ori a unor tulburări hepato-biliare.
Vărsăturile ocazionale nu trebuie să ne îngrijoreze,
în schimb cele repetate trebuie să constituie un semnal
de alarmă.
De aceea vom urmări îndepărtarea factorilor cauzanți
și după fiecare vomisment animalul va fi ținut la dietă.

2. Diaree ( enterita )
Aceasta afecțiune poate fi produsă de diverse infecții
sau poate apare în boli infecțioase, parazitare, toxice
sau organice.
Câinele prezintă abdomenul supt, spatele încovoiat,
sete mare, poftă de mâncare lipsește, defecă des, iar
fecalele sunt moi și cu miros respingător.
Fecalele sunt gălbui sau cenușii, uneori cu urme
de sânge.
Încă de la primele semne de enterită este bine ca
timp de 3 - 5 zile să se administreze o hrană dietetică.
Dacă și după aceasta dietă, continuă și se asociază
cu febră, vomă și lipsa poftei de mâncare se va institui
urgent un tratament medicamentos.

3. Constipația. Un câine sînătos defecă pe zi de
aproximativ 3 ori.
Constipația apare atunci când pe parcursul a două
zile câinele nu defecă deloc.
Folosirea excesivă a oaselor în alimentație, abcesele
perianale, parezele, tumorilor și uneori vârsta înaintată
pot produce constipație.
Câinele are un mers greoi, abdomenul este supt și
dureros, ia des poziția de defecare, dar fără rezultat.
Se recomandă administrarea de alimente mai puțin
consistente, laxative ușoare, plimbări zilnice și multă
mișcare.

4. Răsucirea stomacului ( torsiunea stomacului ).
Apare datorită unor mișcări bruște, cum ar fi coborârea
sau urcarea în grabă a scărilor, tăvălirea, etc.
Câinele este speriat, neliniștit, se mișcă foarte greu
datorită durerilor mari, ține gâtul întins, spinarea
încovoiată, iar respirația este întretăiată.
Greața, voma și defecarea sunt absente.
Dacă nu se intervine urgent prin operație pentru
repunerea stomacului în cel mult în 36 de ore, viața
animalului este în pericol.

5.Obstrucția intestinală apare în diverse porțiuni
ale intestinului și este provocată de excese alimentare
care nu pot fi eliminare, intră în putrefacție și degajă
gaze care produc balonare și implicit dureri mari abdominale.
În obstrucția totală, câinele prezintă colici, vomitări
alimentare la început, apoi cu aspect de fecale; respirația
este greoaie și tip costal.
Urmează apoi stare de depresie progresivă, autointoxicație
și șoc, iar în final, stare de comă.
Singurul remediu este intervenția chirurgicală.

6. Gastritele sunt urmarea unor boli hepatice, renale,
cardio-vasculare, boli parazitare, infecțioase, sau sunt
de origine alimentară, nervoasă, medicamentoasă,
toxică sau mecanică ( corpi străini ).
Câinele bolnav vomită des, iar gura emană un miros urât.
Abdomenul este mărit, sensibil și dureros, animalul
este lipsit de putere și slăbește continu.
Tratamentul va fi dietetic și medicamentos.
Gastritele toxice obligă pe lângă tratamentul normal
și unul antitoxic.

7. Obstrucția și inflamația glandelor perianale.
Glandele perianale pot fi sediul unor procese
infecțioase, răniri, abcese și fistule.
Atunci când sunt afectate, produc mâncărime,
anusul este foarte sensibil, iar defecarea este greoaie.
Deseori apar tulburări generale cum ar fi:
inapetența, voma, febra, etc.
Ca tratament se recomandă vidarea glandelor cu
grijă și tratament medicamentos.

Afecțiunile Stomacului și a Intestinelor

AFECȚIUNILE STOMACULUI ȘI A INTESTINELOR



1. Voma
2. Diaree ( enterita )
3. Constipația
4. Răsucirea stomacului ( torsiunea stomacului )
5. Obstrucția intestinală
6. Gastritele
7. Obstrucția și inflamația glandelor perianale



1. Voma este un act complex, în timpul căruia
conținutul stomacului și uneori al intestinului
subțire este eliminat prin esofag și gură.
Voma se face cu ușurință.
Câinele ia o poziție rigidă, cu capul întins și cu
ajutorul mușchilor stomacului execută o mișcare
de dute-vino prin care se grăbește eliminarea.
Se produce atunci când există un conținut stomacal
iritabil, alimente nedigerabile sau este urmarea unui
efort fizic exagerat ori a unor tulburări hepato-biliare.
Vărsăturile ocazionale nu trebuie să ne îngrijoreze,
în schimb cele repetate trebuie să constituie un semnal
de alarmă.
De aceea vom urmări îndepărtarea factorilor cauzanți
și după fiecare vomisment animalul va fi ținut la dietă.

2. Diaree ( enterita )
Aceasta afecțiune poate fi produsă de diverse infecții
sau poate apare în boli infecțioase, parazitare, toxice
sau organice.
Câinele prezintă abdomenul supt, spatele încovoiat,
sete mare, poftă de mâncare lipsește, defecă des, iar
fecalele sunt moi și cu miros respingător.
Fecalele sunt gălbui sau cenușii, uneori cu urme
de sânge.
Încă de la primele semne de enterită este bine ca
timp de 3 - 5 zile să se administreze o hrană dietetică.
Dacă și după aceasta dietă, continuă și se asociază
cu febră, vomă și lipsa poftei de mâncare se va institui
urgent un tratament medicamentos.

3. Constipația. Un câine sînătos defecă pe zi de
aproximativ 3 ori.
Constipația apare atunci când pe parcursul a două
zile câinele nu defecă deloc.
Folosirea excesivă a oaselor în alimentație, abcesele
perianale, parezele, tumorilor și uneori vârsta înaintată
pot produce constipație.
Câinele are un mers greoi, abdomenul este supt și
dureros, ia des poziția de defecare, dar fără rezultat.
Se recomandă administrarea de alimente mai puțin
consistente, laxative ușoare, plimbări zilnice și multă
mișcare.

4. Răsucirea stomacului ( torsiunea stomacului ).
Apare datorită unor mișcări bruște, cum ar fi coborârea
sau urcarea în grabă a scărilor, tăvălirea, etc.
Câinele este speriat, neliniștit, se mișcă foarte greu
datorită durerilor mari, ține gâtul întins, spinarea
încovoiată, iar respirația este întretăiată.
Greața, voma și defecarea sunt absente.
Dacă nu se intervine urgent prin operație pentru
repunerea stomacului în cel mult în 36 de ore, viața
animalului este în pericol.

5.Obstrucția intestinală apare în diverse porțiuni
ale intestinului și este provocată de excese alimentare
care nu pot fi eliminare, intră în putrefacție și degajă
gaze care produc balonare și implicit dureri mari abdominale.
În obstrucția totală, câinele prezintă colici, vomitări
alimentare la început, apoi cu aspect de fecale; respirația
este greoaie și tip costal.
Urmează apoi stare de depresie progresivă, autointoxicație
și șoc, iar în final, stare de comă.
Singurul remediu este intervenția chirurgicală.

6. Gastritele sunt urmarea unor boli hepatice, renale,
cardio-vasculare, boli parazitare, infecțioase, sau sunt
de origine alimentară, nervoasă, medicamentoasă,
toxică sau mecanică ( corpi străini ).
Câinele bolnav vomită des, iar gura emană un miros urât.
Abdomenul este mărit, sensibil și dureros, animalul
este lipsit de putere și slăbește continu.
Tratamentul va fi dietetic și medicamentos.
Gastritele toxice obligă pe lângă tratamentul normal
și unul antitoxic.

7. Obstrucția și inflamația glandelor perianale.
Glandele perianale pot fi sediul unor procese
infecțioase, răniri, abcese și fistule.
Atunci când sunt afectate, produc mâncărime,
anusul este foarte sensibil, iar defecarea este greoaie.
Deseori apar tulburări generale cum ar fi:
inapetența, voma, febra, etc.
Ca tratament se recomandă vidarea glandelor cu
grijă și tratament medicamentos.

Afecțiunile Dinților

AFECȚIUNILE DINȚILOR



1. Tartrul dentar
2. Caria dentară
3. Parodontita
4. Fractura dentară



1. Tartrul dentar este o depunere calcaroasă la
baza dinților care în timp se întinde spre rădăcină.
Se formează datorită deficiențelor alimentare
sau metabolice și apare mai frecvent la câinii de
apartament, după vârsta de 5 ani.
Tratamentul constă în îndepărtarea tartrului,
dezinfecția locului, extracția dinților care se mișcă
și tratarea gingivitei.

2. Caria dentară este cavitatea care se formează
în dinte, prin perforarea smalțului.
Dintele bolnav este sensibil la atingere, iar caria
produce hipersalivație, jenă în mestecare și miros
urât al gurii datorită resturilor alimentare care se
adună și intră în putrefacție.
Remediul folosit este extracția dintelui bolnav.

3. Parodontita apare ca urmare a formării tartrului
dentar și a inflamației gingiilor.
La rădăcina dinților se formează puroi, care se
pune în evidență prin apăsare.
Ca tratament se recomandă extracția dintelui bolnav
și administrarea de antibiotice și sulfamide.

4.Fractură dentară apare în urma traumatismelor
puternice.
Dintele rupt va fi extras în cazul în care se vede
pulpa dentară și canalul dentar, fiindcă este
foarte dureroasă.
Există țări care au cabinete dentare veterinare
specializate în intervenții mai dificile și unde
câinilor care au suferit accidente grave, li se pot
pune coroană dentară.

Afecțiunile Dinților

AFECȚIUNILE DINȚILOR



1. Tartrul dentar
2. Caria dentară
3. Parodontita
4. Fractura dentară



1. Tartrul dentar este o depunere calcaroasă la
baza dinților care în timp se întinde spre rădăcină.
Se formează datorită deficiențelor alimentare
sau metabolice și apare mai frecvent la câinii de
apartament, după vârsta de 5 ani.
Tratamentul constă în îndepărtarea tartrului,
dezinfecția locului, extracția dinților care se mișcă
și tratarea gingivitei.

2. Caria dentară este cavitatea care se formează
în dinte, prin perforarea smalțului.
Dintele bolnav este sensibil la atingere, iar caria
produce hipersalivație, jenă în mestecare și miros
urât al gurii datorită resturilor alimentare care se
adună și intră în putrefacție.
Remediul folosit este extracția dintelui bolnav.

3. Parodontita apare ca urmare a formării tartrului
dentar și a inflamației gingiilor.
La rădăcina dinților se formează puroi, care se
pune în evidență prin apăsare.
Ca tratament se recomandă extracția dintelui bolnav
și administrarea de antibiotice și sulfamide.

4.Fractură dentară apare în urma traumatismelor
puternice.
Dintele rupt va fi extras în cazul în care se vede
pulpa dentară și canalul dentar, fiindcă este
foarte dureroasă.
Există țări care au cabinete dentare veterinare
specializate în intervenții mai dificile și unde
câinilor care au suferit accidente grave, li se pot
pune coroană dentară.

Bolile Aparatului Digestiv

BOLILE APARATULUI DIGESTIV




1. Cheilita ( inflamația buzelor )
2. Limba
3. Stomatita ( inflamația mucoasei bucale )
4. Salivația în exces și salivația insuficientă
( hiper și hiposalivație )


Prima porțiune a aparatului digestiv o formează
cavitatea bucală.
Aceasta, prin toate părțile componente participă
la apucarea, sfărâmarea și amestecarea hranei
cu saliva.
Orice modificare la una din aceste faze duce la
tulburări de masticație și implicit de nutriție.

1. Cheilita ( inflamația buzelor ) - apare ca
urmare a rănilor de orice fel, a cicatricilor vicioase,
înțepăturilor cu diverși corpi străini, tartru dentar, etc.
Se manifestă prin dureri locale; regiunea devine
umedă, urât mirositor, adesea observându-se ulcerații.
În tratament se urmărește îndepărtarea factorului
cauzal, curățirea locului și aplicarea de soluții astrigente
asociate cu antibiotice și sulfamide.

2. Limba încărcată are aspect îngroșat și o culoare
alb-cenușie.
Afecțiunea este caracteristică bolilor miotice este urmarea
unui tratament îndelungat cu antibiotice.
Datorită îngroșării și a depozitului albicios, câinele
mșnâncă și bea cu greutate.
Din această cauză, el refuză hrana și apa, ceea ce
duce în final la degradarea stării generale.
În tratament se urmărește îndepărtarea factorilor cauzali.

3. Stomatita ( inflamația mucoasei bucale )
Stomatita poate fi primară, atunci când este produsă
de corpi străini, anomalii dentare, agenți fizici,
substanțe caustice etc, și secundară când apare din
cauza unor boli infecțioase specifice ( tuberculoza,
turbarea ) intoxicații, hipovitaminoze.
Această afecțiunea se manifestă prin jena în apucarea
alimentelor, sfărâmarea și înghițirea lor; adesea
câinele refuză hrana.
Dacă vom reuși să deschidem gura câinelui, vom
observa că mucoase bucală este caldă, sensibilă și
de culoare roșietică.
De asemeni se observă și resturi alimentare care
dau un miros urât, respingător gurii.
Când gura este închisă, saliva se scurge în exterior
datorită imposibilității de a fi înghițită.
Tratamentul va fi complex, general și local.

4. Salivația în exces și salivația insuficientă
( hiper și hiposalivație ).
Rănile și inflamațiile mucoasei bucale, stomatitele,
provoacă o secreție abudentă de salivă ( hipersalivație ).
Deoarece cantitatea de salivă se mărește de două-trei
ori, o mare parte este înghițită, dar, fiindcă are
reacție alcalină, neutralizează sucurile gestrice și
tulbură digestia normală.
Hiposalivația apare în cazul obstrucției canalelor
salivare, a febrei sau a unor cicatrici vicioase.
Ca urmare, mucoasa bucală se usucă, alimentele
sunt slab umezite și greu de înghițit.
Toate aceste condiții creează un mediu favoravil
dezvoltării și multiplicării microbilor.
Produsele rezultate în urma activității acestor
microbi, duc la formarea tartrului dentar.

Bolile Aparatului Digestiv

BOLILE APARATULUI DIGESTIV




1. Cheilita ( inflamația buzelor )
2. Limba
3. Stomatita ( inflamația mucoasei bucale )
4. Salivația în exces și salivația insuficientă
( hiper și hiposalivație )


Prima porțiune a aparatului digestiv o formează
cavitatea bucală.
Aceasta, prin toate părțile componente participă
la apucarea, sfărâmarea și amestecarea hranei
cu saliva.
Orice modificare la una din aceste faze duce la
tulburări de masticație și implicit de nutriție.

1. Cheilita ( inflamația buzelor ) - apare ca
urmare a rănilor de orice fel, a cicatricilor vicioase,
înțepăturilor cu diverși corpi străini, tartru dentar, etc.
Se manifestă prin dureri locale; regiunea devine
umedă, urât mirositor, adesea observându-se ulcerații.
În tratament se urmărește îndepărtarea factorului
cauzal, curățirea locului și aplicarea de soluții astrigente
asociate cu antibiotice și sulfamide.

2. Limba încărcată are aspect îngroșat și o culoare
alb-cenușie.
Afecțiunea este caracteristică bolilor miotice este urmarea
unui tratament îndelungat cu antibiotice.
Datorită îngroșării și a depozitului albicios, câinele
mșnâncă și bea cu greutate.
Din această cauză, el refuză hrana și apa, ceea ce
duce în final la degradarea stării generale.
În tratament se urmărește îndepărtarea factorilor cauzali.

3. Stomatita ( inflamația mucoasei bucale )
Stomatita poate fi primară, atunci când este produsă
de corpi străini, anomalii dentare, agenți fizici,
substanțe caustice etc, și secundară când apare din
cauza unor boli infecțioase specifice ( tuberculoza,
turbarea ) intoxicații, hipovitaminoze.
Această afecțiunea se manifestă prin jena în apucarea
alimentelor, sfărâmarea și înghițirea lor; adesea
câinele refuză hrana.
Dacă vom reuși să deschidem gura câinelui, vom
observa că mucoase bucală este caldă, sensibilă și
de culoare roșietică.
De asemeni se observă și resturi alimentare care
dau un miros urât, respingător gurii.
Când gura este închisă, saliva se scurge în exterior
datorită imposibilității de a fi înghițită.
Tratamentul va fi complex, general și local.

4. Salivația în exces și salivația insuficientă
( hiper și hiposalivație ).
Rănile și inflamațiile mucoasei bucale, stomatitele,
provoacă o secreție abudentă de salivă ( hipersalivație ).
Deoarece cantitatea de salivă se mărește de două-trei
ori, o mare parte este înghițită, dar, fiindcă are
reacție alcalină, neutralizează sucurile gestrice și
tulbură digestia normală.
Hiposalivația apare în cazul obstrucției canalelor
salivare, a febrei sau a unor cicatrici vicioase.
Ca urmare, mucoasa bucală se usucă, alimentele
sunt slab umezite și greu de înghițit.
Toate aceste condiții creează un mediu favoravil
dezvoltării și multiplicării microbilor.
Produsele rezultate în urma activității acestor
microbi, duc la formarea tartrului dentar.

Bolile Aparatului Respirator

BOLILE APARATULUI RESPIRATOR



1. Rinita
2. Hemoragia nazală
3. Nasul uscat
4. Laringita și traheita
5. Congestia pulmonară
6. Strănutul



1. Rinita ( inflamația nazală ) este o boală
frecvent întâlnită la câinii cu cavități nazale
scurte și strâmte.
Cauzele favorizante sunt frigul: praful, gazele
iritante, corpi străini, tumori, carente vitaminice
și alimentare, anumite infecții.
Se caracterizează prin mâncărime - câinele își
freacă botul cu labele sau de obiectele din jur,
strănută violent și iar din nări se scurge o secreție
limpede la început dar apoi muco-purulentă.
Ca tratament se recomandă ștergerea nasului cu
soluții călduțe și se vor folosi picături nazale și
soluții inhalante.

2. Hemoragia nazală. Se manifestă prin pierderea
sângelui apare ca urmare a loviturilor ( accidente )
sau se poate datora unor boli infecțioase, parazitare,
intoxicații etc.
Pentru oprirea hemoragiei, se practică un tratament
general și unul local cu soluții astringente și
hemostatice în cavitățiile nazale.

3. Nasul uscat. Nasul este barometrul sănătății
câinelui.
Dacă un nas umed și rece înseamnă un câine
sănătos, nasul uscat și cald este semn sigur de boală.
Trebuie făcută diferențierea de stări ficiologice
în care se întâlnește nasul uscat și cald ( imediat
după trezire ) și acționat ca atare.

4. Laringita și traheita - reprezintă inflamația
laringelui și a traheii.
Pot fi cauzate de boli infecțioase, jigodie sau turbare,
praf sau lătrat exagerat, accidente.
Se manifestă prin tuse, la început uscată, apoi
productivă.
Tusea apare ori de câte ori se schimbă condițiile
de mediu, în timpul plimbării, a înghițirii alimentelor
sau a apei, în urma eforturilor etc.
Ca tratament, se recomandă izolarea animalului
bolnav în locuri cu temperatură constantă, fără
praf și fără gaze iritante.
Mâncarea și apa se vor administra numai dacă nu
sunt reci.
Simultan se vor aplica ca comprese calde și se vor
administra medicamente care să combată tusea.

5. Congestia pulmonară, pneumonia și bronhop-
neumonia.
Toate trei sunt boli ale plămânului și vor fi prezentate
în ordinea gravității lor:
- congestia pulmonară este faza incipientă a
pneumoniei și presupune prezența unei cantități mari
de sânge în plămân
- pneumonia reprezintă inflamanția țesutului pulmonar
și cuprinde, de obicei, o parte de plămân
- bronhopneumonia este cea mai frecventă dar și
cea mai periculoasă afecțiune a plămânilor și
bronhiilor, fiind o consecință și o agravare a unei
bronșite ce cuprinde ambii plămâni.
Toate cele trei forme prezentate anterior se caracterizează
prin stare generală rea, lipsa poftei de mâncare, febră
și necesită un tratament medicamentos susținut.

6. Strănutul nu reprezintă un sindrom caracteristic
unei boli anume.
El reprezintă o reacție de apărare în cazul unei iritații
de moment ( praf, gaz, etc ) sau însoțește anumite
afecțiuni.
În ultimul caz animalul strănută des, își freacă botul
cu labele, mucoasa nazală este congestinată, din nas
se scurg secreții, iar starea generală se înrăutățește.

Bolile Aparatului Respirator

BOLILE APARATULUI RESPIRATOR



1. Rinita
2. Hemoragia nazală
3. Nasul uscat
4. Laringita și traheita
5. Congestia pulmonară
6. Strănutul



1. Rinita ( inflamația nazală ) este o boală
frecvent întâlnită la câinii cu cavități nazale
scurte și strâmte.
Cauzele favorizante sunt frigul: praful, gazele
iritante, corpi străini, tumori, carente vitaminice
și alimentare, anumite infecții.
Se caracterizează prin mâncărime - câinele își
freacă botul cu labele sau de obiectele din jur,
strănută violent și iar din nări se scurge o secreție
limpede la început dar apoi muco-purulentă.
Ca tratament se recomandă ștergerea nasului cu
soluții călduțe și se vor folosi picături nazale și
soluții inhalante.

2. Hemoragia nazală. Se manifestă prin pierderea
sângelui apare ca urmare a loviturilor ( accidente )
sau se poate datora unor boli infecțioase, parazitare,
intoxicații etc.
Pentru oprirea hemoragiei, se practică un tratament
general și unul local cu soluții astringente și
hemostatice în cavitățiile nazale.

3. Nasul uscat. Nasul este barometrul sănătății
câinelui.
Dacă un nas umed și rece înseamnă un câine
sănătos, nasul uscat și cald este semn sigur de boală.
Trebuie făcută diferențierea de stări ficiologice
în care se întâlnește nasul uscat și cald ( imediat
după trezire ) și acționat ca atare.

4. Laringita și traheita - reprezintă inflamația
laringelui și a traheii.
Pot fi cauzate de boli infecțioase, jigodie sau turbare,
praf sau lătrat exagerat, accidente.
Se manifestă prin tuse, la început uscată, apoi
productivă.
Tusea apare ori de câte ori se schimbă condițiile
de mediu, în timpul plimbării, a înghițirii alimentelor
sau a apei, în urma eforturilor etc.
Ca tratament, se recomandă izolarea animalului
bolnav în locuri cu temperatură constantă, fără
praf și fără gaze iritante.
Mâncarea și apa se vor administra numai dacă nu
sunt reci.
Simultan se vor aplica ca comprese calde și se vor
administra medicamente care să combată tusea.

5. Congestia pulmonară, pneumonia și bronhop-
neumonia.
Toate trei sunt boli ale plămânului și vor fi prezentate
în ordinea gravității lor:
- congestia pulmonară este faza incipientă a
pneumoniei și presupune prezența unei cantități mari
de sânge în plămân
- pneumonia reprezintă inflamanția țesutului pulmonar
și cuprinde, de obicei, o parte de plămân
- bronhopneumonia este cea mai frecventă dar și
cea mai periculoasă afecțiune a plămânilor și
bronhiilor, fiind o consecință și o agravare a unei
bronșite ce cuprinde ambii plămâni.
Toate cele trei forme prezentate anterior se caracterizează
prin stare generală rea, lipsa poftei de mâncare, febră
și necesită un tratament medicamentos susținut.

6. Strănutul nu reprezintă un sindrom caracteristic
unei boli anume.
El reprezintă o reacție de apărare în cazul unei iritații
de moment ( praf, gaz, etc ) sau însoțește anumite
afecțiuni.
În ultimul caz animalul strănută des, își freacă botul
cu labele, mucoasa nazală este congestinată, din nas
se scurg secreții, iar starea generală se înrăutățește.

Țânțarii

ȚÂNȚARII









Acești paraziții activează în orele serii.
Câinii ținuți în canise sunt atacați se roiuri.
O dată cu înțepătura, este introdusă în piele
și o substanță puternic iritantă care deranjează
animalul provocându-i neliniște.
Femelele sunt hematofagem pe când masculii
se hrănesc cu substanțe dulce din flori.
Există diverse substanțe chimice cum ar fi DDT-ul
sau HCH-ul, care datorită unei îndelungate
întrebuințări, au creat insectelor imunitate, și ca
atare nu mai au nici un efect.
De aceea se recomandă a nu se plasa canisele în
apropierea bălților, a se respecta regulile generale
de igienă și a se folosi insecticide care nu au
creat încă imunorezistență țânțarilor.

Țânțarii

ȚÂNȚARII









Acești paraziții activează în orele serii.
Câinii ținuți în canise sunt atacați se roiuri.
O dată cu înțepătura, este introdusă în piele
și o substanță puternic iritantă care deranjează
animalul provocându-i neliniște.
Femelele sunt hematofagem pe când masculii
se hrănesc cu substanțe dulce din flori.
Există diverse substanțe chimice cum ar fi DDT-ul
sau HCH-ul, care datorită unei îndelungate
întrebuințări, au creat insectelor imunitate, și ca
atare nu mai au nici un efect.
De aceea se recomandă a nu se plasa canisele în
apropierea bălților, a se respecta regulile generale
de igienă și a se folosi insecticide care nu au
creat încă imunorezistență țânțarilor.

Muștele

MUȘTELE








Muștele sunt paraziții ocazionali, deoarece
activează doar în sezonul cald.
Musca de casă nu suge sânge ci doar linge
locul unde așează, deranjând și iritând animalul.
Alte specii mai mari de muște, care înțeapă și
animalele mari ( bovine, cabaline ), au acțiune
patogenă atât prin faptul că înțeapă, sug sânge
și devin vectori vii pentru transmiterea unor
infecții sau paraziți.
În mod preferențial, sunt înțepate locurile cu pielea
mai subțire și cu mai puțin păr: urechiile și botul.
Locurile înțepăturilor sângerează atrăgând astfel
alte insecte.
Pe urechi și bot se formează cruste și procese inflamatorii.
Ca profilaxie se recomandă dezinsecția a locului
unde stă câinele, iar pentru el substanțe speciale
antiparazitare și tratament medicamentos în cazul
infecțiilor secundare.

Muștele

MUȘTELE








Muștele sunt paraziții ocazionali, deoarece
activează doar în sezonul cald.
Musca de casă nu suge sânge ci doar linge
locul unde așează, deranjând și iritând animalul.
Alte specii mai mari de muște, care înțeapă și
animalele mari ( bovine, cabaline ), au acțiune
patogenă atât prin faptul că înțeapă, sug sânge
și devin vectori vii pentru transmiterea unor
infecții sau paraziți.
În mod preferențial, sunt înțepate locurile cu pielea
mai subțire și cu mai puțin păr: urechiile și botul.
Locurile înțepăturilor sângerează atrăgând astfel
alte insecte.
Pe urechi și bot se formează cruste și procese inflamatorii.
Ca profilaxie se recomandă dezinsecția a locului
unde stă câinele, iar pentru el substanțe speciale
antiparazitare și tratament medicamentos în cazul
infecțiilor secundare.

Acarioza cu Ixodide ( Căpușe )

ACARIOZA CU IXODIDE ( CĂPUȘE )






Agentul cauzal: mai multe specii de căpușe
Manifestări clinice: iritație, prurit, paraliza
de căpușe.
Tratament: îndepărtarea căpușelor.
Ixodidele sau căpușele cuprind mai multe specii
și sunt răspândite în întreaga lume.
La unele specii, ciclu evolutiv se desfășoară pe
o singură gazdă, alte însă au nevoie de mai
multe gazde.
Parazitul acționează patogen asupra gazdei, în
primul rând prin spolierea acesteia de sânge și
totodată de injectarea unei substanțe toxice anticoagu-lante.
Această substanță poate produce o paralizie
ascendentă ce cuprinde mai întâi membrele
anterioare și apoi pe cele posterioare.
Înțepătura căpușii produce iritații și mâncărimi
doar pot fi urmate de procese inflamatorii și
infecții secundare care pot abceda sau ulcera.
Un alt rol negativ al căpușei îl reprezintă faptul
că acestea constituie un vector pentru alți
paraziți pe care îl transmite odată cu înțepătura.
Pentru a evita contactul câinelui cu acarinii,
este să nu-i plimbăm în locuri cu arboret sau
păduri în perioada de înmulțire a căpușelor.
În cazul în care descoperim căpușe, este indicat
să încercăm să le desprindem ușor, fiindcă altfel
se rup, iar partea anterioară cu aparatul bucal
rămân în piele, dând naștere la infecții.
Se mai poate folosi tinctură de iod sau soluții
insecticide care le omoară și astfel pot fi îndepărtate
ușor, fără riscuri.
Câinii se mai pot trata preventiv cu diverse insecticide
sub formă de băi, pudră sau spray.
Pentru evitarea surprizelor neplăcute, este bine
să controlăm sistematic câinele și să constatăm
din timp ( când este cazul ) prezenta parazitului.

Acarioza cu Ixodide ( Căpușe )

ACARIOZA CU IXODIDE ( CĂPUȘE )






Agentul cauzal: mai multe specii de căpușe
Manifestări clinice: iritație, prurit, paraliza
de căpușe.
Tratament: îndepărtarea căpușelor.
Ixodidele sau căpușele cuprind mai multe specii
și sunt răspândite în întreaga lume.
La unele specii, ciclu evolutiv se desfășoară pe
o singură gazdă, alte însă au nevoie de mai
multe gazde.
Parazitul acționează patogen asupra gazdei, în
primul rând prin spolierea acesteia de sânge și
totodată de injectarea unei substanțe toxice anticoagu-lante.
Această substanță poate produce o paralizie
ascendentă ce cuprinde mai întâi membrele
anterioare și apoi pe cele posterioare.
Înțepătura căpușii produce iritații și mâncărimi
doar pot fi urmate de procese inflamatorii și
infecții secundare care pot abceda sau ulcera.
Un alt rol negativ al căpușei îl reprezintă faptul
că acestea constituie un vector pentru alți
paraziți pe care îl transmite odată cu înțepătura.
Pentru a evita contactul câinelui cu acarinii,
este să nu-i plimbăm în locuri cu arboret sau
păduri în perioada de înmulțire a căpușelor.
În cazul în care descoperim căpușe, este indicat
să încercăm să le desprindem ușor, fiindcă altfel
se rup, iar partea anterioară cu aparatul bucal
rămân în piele, dând naștere la infecții.
Se mai poate folosi tinctură de iod sau soluții
insecticide care le omoară și astfel pot fi îndepărtate
ușor, fără riscuri.
Câinii se mai pot trata preventiv cu diverse insecticide
sub formă de băi, pudră sau spray.
Pentru evitarea surprizelor neplăcute, este bine
să controlăm sistematic câinele și să constatăm
din timp ( când este cazul ) prezenta parazitului.

Demodexoza

DEMODEXOZA






Agentul cauzal: Demodex canis
Manifestări clinice: pete roșite, scvame fine albe-
gălbuie, depilații.
Tratament: respectarea regulilor de igienă și
tratament medicamentos.
Demodecia ( demodexoza sau râia demodectită )
cunoaște în ultimul timp o extindere și o severitate
remarcabile.
Este o boală a pielii, parazitul, dezvoltându-se în
tegument.
Este frecventă la câinii cu părul scurt și urechile
lungi, câini de vânătoare.
Pe locul doi ca frecvență se găsește câinele ciobănesc
german.
La câinii cu părul lung, boala este rareori întâlnită.
Leziunile se evidențiază pe cap ( înprejurul ochilor,
bot, urechi ) fața interioară a gâtului, fața anterioară a
membrelor sau se poate generaliza.
Parazitul are o formă alungită, și prezintă patru perechi
de picioare la partea anterioară.
El triește în foliculul pilos până devine adult, apoi cu
secreția sebaceică ajunge la suprafața pielii.
Aici, femelele sunt fecundate și se reîntorc în sacul folicular
pentru a-și depune ouăle.
După 24 de ore, depun ouăle, după care sunt aduse în
mod pasiv la suprafața pielii de secreția de sebum și
mor în 4 - 6 zile.
Întregul ciclu este foarte scurt, ceea ce explică înmulțirea
atât de rapidă a paraziților.
Cuștile, padocurile, așternuturile nu sunt contagioase,
deoarece parații nu pot trăi în afara organismului gazdei.
De asemeni, nu există vreun vector sau o gazdă
intermediară, fie că este vorba de adulți, fie de una din
formele evolutive ale demodexilor.
Forma de contaminare nu este bine stabilită.
Este sigur însă faptul că transmiterea bolii este favorizată
de numeroși factori: rasa, vârsta ( mai frecventă până la
un an ) excesul seboreic și inflamațiile, iritațiile
medicamentoase, carențele, vitaminice, excesele glucide
și lipide în alimentație, hemitozele gastrointestinale etc.
Ca aspect clinic, boala poate îmbrăca două forme :
uscată și pustuloasă.
În prima formă se pot observa pete regulate roșietice, scvame
fine, albicioase sau gălbui ( asemănătoare cu o pudră fină ),
depilații.
Cea de a doua formă, care este totdeuna secundară celei
uscate, se manifestă prin leziuni de foliculită supurantă,
urmată de formarea flegmoanelor, ceea ce duce la înrăutățirea
stării animalului, slăbire până la cahexie și chiar moarte.
Se recomandă tratament medicamentos și antibioterapie de
lungă durată, dar nici acestea nu au o eficacitate totală.

Demodexoza

DEMODEXOZA






Agentul cauzal: Demodex canis
Manifestări clinice: pete roșite, scvame fine albe-
gălbuie, depilații.
Tratament: respectarea regulilor de igienă și
tratament medicamentos.
Demodecia ( demodexoza sau râia demodectită )
cunoaște în ultimul timp o extindere și o severitate
remarcabile.
Este o boală a pielii, parazitul, dezvoltându-se în
tegument.
Este frecventă la câinii cu părul scurt și urechile
lungi, câini de vânătoare.
Pe locul doi ca frecvență se găsește câinele ciobănesc
german.
La câinii cu părul lung, boala este rareori întâlnită.
Leziunile se evidențiază pe cap ( înprejurul ochilor,
bot, urechi ) fața interioară a gâtului, fața anterioară a
membrelor sau se poate generaliza.
Parazitul are o formă alungită, și prezintă patru perechi
de picioare la partea anterioară.
El triește în foliculul pilos până devine adult, apoi cu
secreția sebaceică ajunge la suprafața pielii.
Aici, femelele sunt fecundate și se reîntorc în sacul folicular
pentru a-și depune ouăle.
După 24 de ore, depun ouăle, după care sunt aduse în
mod pasiv la suprafața pielii de secreția de sebum și
mor în 4 - 6 zile.
Întregul ciclu este foarte scurt, ceea ce explică înmulțirea
atât de rapidă a paraziților.
Cuștile, padocurile, așternuturile nu sunt contagioase,
deoarece parații nu pot trăi în afara organismului gazdei.
De asemeni, nu există vreun vector sau o gazdă
intermediară, fie că este vorba de adulți, fie de una din
formele evolutive ale demodexilor.
Forma de contaminare nu este bine stabilită.
Este sigur însă faptul că transmiterea bolii este favorizată
de numeroși factori: rasa, vârsta ( mai frecventă până la
un an ) excesul seboreic și inflamațiile, iritațiile
medicamentoase, carențele, vitaminice, excesele glucide
și lipide în alimentație, hemitozele gastrointestinale etc.
Ca aspect clinic, boala poate îmbrăca două forme :
uscată și pustuloasă.
În prima formă se pot observa pete regulate roșietice, scvame
fine, albicioase sau gălbui ( asemănătoare cu o pudră fină ),
depilații.
Cea de a doua formă, care este totdeuna secundară celei
uscate, se manifestă prin leziuni de foliculită supurantă,
urmată de formarea flegmoanelor, ceea ce duce la înrăutățirea
stării animalului, slăbire până la cahexie și chiar moarte.
Se recomandă tratament medicamentos și antibioterapie de
lungă durată, dar nici acestea nu au o eficacitate totală.

Toxicoza de Pureci

TOXICOZA DE PURECI








Agentul cauzal: Ctenocephalides canis, Pulex irritans.
Manifestări clinice: iritații, eczeme, alergie.
Tratament: insecticide, insectifuge.
Purecii sunt paraziții cei mai frecvenți și cei mai
supărători ai câinelui.
În afara faptului că produc traume cutanate, fiind
insecte hematofage, pot servi ca vectori pentru o serie
de boli și de asemeni gazde intermediare.
Atunci când se găsesc pe un animal care are boli de
piele, acțiunea lor iritantă agravează leziunile existente.
Este bine de știut că purecii adulți coboară de pe animale
și depun ouăle în mediul extern, mai ales substanțe
insecticide aplicate numai animalului nu dă niciodată
rezultate, pentru că din ouăle depuse în mediul
exterior ies alți pureci, care invadează din nou organismul.
Uneori purecii sunt greu de observat, mai ales dacă
părul este închis la culoare.
Dacă ne uităm însă cu atenție la zonele cu mai puțin
păr, vom observa mici granule maro-negre, care nu sunt
altceva decât excremente lipite de baza firelor de păr.
Deoarece câinele este iritat de înțepăturile purecilor, el
se scarpină permanent, căutând să se debaraseze de intruși;
astfel aceștia își depun ouăle în mediul extern.
Cu toate acestea, ei au găsit și pe câine locuri de depunere
a ouălor, ferite de scărpinat: baza cozii și pe gât, sub bărbie.
Deparazitarea trebuie să cuprindă două aspecte:
animalul dar și mediul înconjurător.
Pentru câine se pot folosi spray-uri sau soluții insecticide
iar pentru mediul înconjurător: soluții de tipul
bromacetului, cloraminei 2%, sau insecticide din comerț.

Toxicoza de Pureci

TOXICOZA DE PURECI








Agentul cauzal: Ctenocephalides canis, Pulex irritans.
Manifestări clinice: iritații, eczeme, alergie.
Tratament: insecticide, insectifuge.
Purecii sunt paraziții cei mai frecvenți și cei mai
supărători ai câinelui.
În afara faptului că produc traume cutanate, fiind
insecte hematofage, pot servi ca vectori pentru o serie
de boli și de asemeni gazde intermediare.
Atunci când se găsesc pe un animal care are boli de
piele, acțiunea lor iritantă agravează leziunile existente.
Este bine de știut că purecii adulți coboară de pe animale
și depun ouăle în mediul extern, mai ales substanțe
insecticide aplicate numai animalului nu dă niciodată
rezultate, pentru că din ouăle depuse în mediul
exterior ies alți pureci, care invadează din nou organismul.
Uneori purecii sunt greu de observat, mai ales dacă
părul este închis la culoare.
Dacă ne uităm însă cu atenție la zonele cu mai puțin
păr, vom observa mici granule maro-negre, care nu sunt
altceva decât excremente lipite de baza firelor de păr.
Deoarece câinele este iritat de înțepăturile purecilor, el
se scarpină permanent, căutând să se debaraseze de intruși;
astfel aceștia își depun ouăle în mediul extern.
Cu toate acestea, ei au găsit și pe câine locuri de depunere
a ouălor, ferite de scărpinat: baza cozii și pe gât, sub bărbie.
Deparazitarea trebuie să cuprindă două aspecte:
animalul dar și mediul înconjurător.
Pentru câine se pot folosi spray-uri sau soluții insecticide
iar pentru mediul înconjurător: soluții de tipul
bromacetului, cloraminei 2%, sau insecticide din comerț.

Babezioza

BABEZIOZA









Agentul cauzal: Babesia canis, gipsoni, B. vogelli.
Manifestări clinice: febră, anemie, oboseală,
inapetență, sângerării ale botului șiurechiilor,
vomismente.
Tratament: compuși de fier, glucoză, vitamine.
Boala este cunoscută și sub forma de piroplasmoză.
Transmiterea bolii de la un câine bolnav la unul
sănătos se realizează prin înțepăturile unor căpușe.
Perioada de incubație este de la 2 la 35 de zile.
Simptomele se manifestă prin febră, puls accelerat,
anemie progresivă, icter.
În cazurile cronice apare oboseală și apetitul diminuat.
Uneori apar sângerări ale botului și urechilor,
vomismente și dureri ca într-o criză de reumatism.
Ca profilaxie se recomandă folosirea substanțelor
acaridice pentru a împiedica atacul căpușelor, iar ca
tratament, compușii fierului, glucoză, vitamine.

Babezioza

BABEZIOZA









Agentul cauzal: Babesia canis, gipsoni, B. vogelli.
Manifestări clinice: febră, anemie, oboseală,
inapetență, sângerării ale botului șiurechiilor,
vomismente.
Tratament: compuși de fier, glucoză, vitamine.
Boala este cunoscută și sub forma de piroplasmoză.
Transmiterea bolii de la un câine bolnav la unul
sănătos se realizează prin înțepăturile unor căpușe.
Perioada de incubație este de la 2 la 35 de zile.
Simptomele se manifestă prin febră, puls accelerat,
anemie progresivă, icter.
În cazurile cronice apare oboseală și apetitul diminuat.
Uneori apar sângerări ale botului și urechilor,
vomismente și dureri ca într-o criză de reumatism.
Ca profilaxie se recomandă folosirea substanțelor
acaridice pentru a împiedica atacul căpușelor, iar ca
tratament, compușii fierului, glucoză, vitamine.

Coccidioza

COCCIDIOZA





Agentul cauzal: coccidii - Eimaria canis,
Isospora canis.
Manifestări clinice: anorexie, enterită hemoragică,
în aparență.
Tratament: igiena adăpostului, tratament paleativ.
Coccidioza nu afectează în mod semnificativ carnivorele.
Boala se poate întâlni mai frecvente în canise unde
ia aspectul unei enzootii.
La câine, manifestările clinice apar la 5 zile după
infestare și se instalează brusc, fiind mai mult sau
mai puțin severe.
Uneori se observă diaree hemoragică.
La căței în perioada de înțărcare, coccidioza evoluează
ca o enterită hemoragică severă.
În general câinii bolnavi prezintă anorexie, slăbire
pronunțată și, uneori, febră.
În cazurile cu evoluție acută apare un tremur al
membrelor anterioare, debilitate și slăbire, inapetență
sete pronunțată și uneori febră.
În cazurile grave, boala poate dura o săptămână, în
timp ce în mod obișnuit simptomele dispar mai devreme
și boala se vindecă în mod spontan.
Instalarea semnelor clinice nu corespunde cu eliminarea
deoochiști.
Coccidioza are un caracter benign, deși se întâlnesc
și cazuri cu evoluția fatală.
Tratamentul este de obicei paleativ, asociat cu dextroză,
transfuzii la animalele debilitate.
Se recomandă de asemenea igiena adăpostului,
schimbarea așternutului, ararea solului din padocuri.
Podeaua cuștilor să fie curată, padocurile să fie în
permanență uscate, iar deparazitarea padocurilor se va
face prin flambare.
Se va evita totodată contaminarea apei și alimentelor.

Coccidioza

COCCIDIOZA





Agentul cauzal: coccidii - Eimaria canis,
Isospora canis.
Manifestări clinice: anorexie, enterită hemoragică,
în aparență.
Tratament: igiena adăpostului, tratament paleativ.
Coccidioza nu afectează în mod semnificativ carnivorele.
Boala se poate întâlni mai frecvente în canise unde
ia aspectul unei enzootii.
La câine, manifestările clinice apar la 5 zile după
infestare și se instalează brusc, fiind mai mult sau
mai puțin severe.
Uneori se observă diaree hemoragică.
La căței în perioada de înțărcare, coccidioza evoluează
ca o enterită hemoragică severă.
În general câinii bolnavi prezintă anorexie, slăbire
pronunțată și, uneori, febră.
În cazurile cu evoluție acută apare un tremur al
membrelor anterioare, debilitate și slăbire, inapetență
sete pronunțată și uneori febră.
În cazurile grave, boala poate dura o săptămână, în
timp ce în mod obișnuit simptomele dispar mai devreme
și boala se vindecă în mod spontan.
Instalarea semnelor clinice nu corespunde cu eliminarea
deoochiști.
Coccidioza are un caracter benign, deși se întâlnesc
și cazuri cu evoluția fatală.
Tratamentul este de obicei paleativ, asociat cu dextroză,
transfuzii la animalele debilitate.
Se recomandă de asemenea igiena adăpostului,
schimbarea așternutului, ararea solului din padocuri.
Podeaua cuștilor să fie curată, padocurile să fie în
permanență uscate, iar deparazitarea padocurilor se va
face prin flambare.
Se va evita totodată contaminarea apei și alimentelor.

Dirofilarioza

DIROFILARIOZA









Agentul cauzal: Dirofilaria immitis, Dirofilaria
repens
Manifestări clinice: oboseală, anemie, tulburări
cardice, diverse forme de hemoragie.
Tratament: diuretice, antihistaminice, vitamine.
Este o boală răspândită în toată lumea și afectează
carnivorele domestice, sălbatice și omul.
Viermele adult măsoară de la 12 cm, femela până
la 30 cm, masculul.
Adulții trăiesc în artere, vene, inimă, plămâni,
ochi, creier, etc.
Femelele sunt ovovivipare iar embrionii se
numesc microfilarii.
Acestea din urmă trăiesc în sângele periferic până
la 2 - 3 ani.
Diferite gazde intermediare cum ar fi purecele sau
țânțarul când înțeapă un animal parazitat, o dată cu
sângele sug și microfiliariile.
Acestea, în decurs de 2 săptămâni, devin larve
infestate și se fixează în aparatul bucal al insectei
hematofage.
Când aceasta înțeapă câinele, introduce și larvele
infestate.
În noua gazdă larvele trăiesc în țesutul subcutanat
adipos, mușchi, după care pe calea venoasă ajung
în cord.
Clinic se manifestă prin oboseală, dispnee, ascită,
anemie, tulburări cardiace, hemoragie nazală, sânge
în urină, nodulii mici și duri pe piele, plăgi crustoase
pe corp, edeme, cheratite și otite.
Eficiența tratamentului este în funcția de gradul de
infestație și de starea pacientului.
Este recomandat să se înbunătățească hrana calicativ,
să se administreze vitamine diuretice, antihistaminice,
iar în perioada apariției insectelor să se facă preventiv
tratament cu piperazină.

Dirofilarioza

DIROFILARIOZA









Agentul cauzal: Dirofilaria immitis, Dirofilaria
repens
Manifestări clinice: oboseală, anemie, tulburări
cardice, diverse forme de hemoragie.
Tratament: diuretice, antihistaminice, vitamine.
Este o boală răspândită în toată lumea și afectează
carnivorele domestice, sălbatice și omul.
Viermele adult măsoară de la 12 cm, femela până
la 30 cm, masculul.
Adulții trăiesc în artere, vene, inimă, plămâni,
ochi, creier, etc.
Femelele sunt ovovivipare iar embrionii se
numesc microfilarii.
Acestea din urmă trăiesc în sângele periferic până
la 2 - 3 ani.
Diferite gazde intermediare cum ar fi purecele sau
țânțarul când înțeapă un animal parazitat, o dată cu
sângele sug și microfiliariile.
Acestea, în decurs de 2 săptămâni, devin larve
infestate și se fixează în aparatul bucal al insectei
hematofage.
Când aceasta înțeapă câinele, introduce și larvele
infestate.
În noua gazdă larvele trăiesc în țesutul subcutanat
adipos, mușchi, după care pe calea venoasă ajung
în cord.
Clinic se manifestă prin oboseală, dispnee, ascită,
anemie, tulburări cardiace, hemoragie nazală, sânge
în urină, nodulii mici și duri pe piele, plăgi crustoase
pe corp, edeme, cheratite și otite.
Eficiența tratamentului este în funcția de gradul de
infestație și de starea pacientului.
Este recomandat să se înbunătățească hrana calicativ,
să se administreze vitamine diuretice, antihistaminice,
iar în perioada apariției insectelor să se facă preventiv
tratament cu piperazină.

Spirocercoza

SPIROCERCOZA







Agentul cauzal: Spirocerca sangviolenta
Manifestări clinice: nu sunt caracteristice
Tratament: tratament medicamentos
Spirocerca sangviolenta este un vierme roșie -
vie și măsoară 2,5 - 7,5 mm.
El parazitează în peretele esofagului, dar se
poate localiza și în stomac, trahee, plămăn,
pleură, aortă, periostul vertebrelor toracice și
în vezică.
Din esofag, ouăle trec în tubul digestiv și apoi
în fecale cu care ajung în mediul extern, unde
sunt ingerate de diverși vectori cum ar fi: cărăbuși,
șoareci, broaște, șerpi, păsări, etc.
În corpul cărora se dezvoltă larvele.
Infestația câinelui se realizează prin ingerarea
larvelor conținute în vectorii enumerați anterior.
Acestea migrează apoi în esofag.
O parte din larve pot invada și ale organe, dar
acestea nu se mai pot multiplica deoarece nu mai
pot ajunge în exterior.
Clinic parazitoza se manifestă prin jenă în
înghițire, vomitări și slăbire accentuată.
În spirocercoză se poate face tratament medicamentos,
dar rezultatele sunt relative.

Spirocercoza

SPIROCERCOZA







Agentul cauzal: Spirocerca sangviolenta
Manifestări clinice: nu sunt caracteristice
Tratament: tratament medicamentos
Spirocerca sangviolenta este un vierme roșie -
vie și măsoară 2,5 - 7,5 mm.
El parazitează în peretele esofagului, dar se
poate localiza și în stomac, trahee, plămăn,
pleură, aortă, periostul vertebrelor toracice și
în vezică.
Din esofag, ouăle trec în tubul digestiv și apoi
în fecale cu care ajung în mediul extern, unde
sunt ingerate de diverși vectori cum ar fi: cărăbuși,
șoareci, broaște, șerpi, păsări, etc.
În corpul cărora se dezvoltă larvele.
Infestația câinelui se realizează prin ingerarea
larvelor conținute în vectorii enumerați anterior.
Acestea migrează apoi în esofag.
O parte din larve pot invada și ale organe, dar
acestea nu se mai pot multiplica deoarece nu mai
pot ajunge în exterior.
Clinic parazitoza se manifestă prin jenă în
înghițire, vomitări și slăbire accentuată.
În spirocercoză se poate face tratament medicamentos,
dar rezultatele sunt relative.

Strongiloidoza

STRONGILOIDOZA






Agentul cauzal: Strongiloides stercoralis
Manifestări clinice: anemie, slăbiri, enterită
hemoragică, deshidratare.
Tratament: respectarea regulilor de igienă și
tratament medicamentos.
Boala este răspândită în toate țările, agentul
cauzal al bolii trăiește în intestin la câine.
Ouăle le expulzează în lumentul intestinului
gazdei unde eclozionează.
Unele dintre ele, în 2 - 3 zile trec din acest stadiu
în adulți.
Altele din stadiul din larve strongiloide infestate.
Acestea pătrund prin ingestie sau direct prin
piele în organismul gazdei, intră în circuitul sangvin,
trec în pulmon, trahee și esofag și apoi ajung în
intestin, își reiau ciclul.
Parazitoza este mai gravă la tineret.
Boala începe cu anorexie, conjuctivită purulentă și
tuse ușoară.
După 7 - 8 zile apare o enterită hemoragică brutală,
urmată de deshidratare, anemie și deseori comă
urmată de moarte.
Profilaxia constă în respectarea regulilor de igienă și
tratament medicamentos.

Strongiloidoza

STRONGILOIDOZA






Agentul cauzal: Strongiloides stercoralis
Manifestări clinice: anemie, slăbiri, enterită
hemoragică, deshidratare.
Tratament: respectarea regulilor de igienă și
tratament medicamentos.
Boala este răspândită în toate țările, agentul
cauzal al bolii trăiește în intestin la câine.
Ouăle le expulzează în lumentul intestinului
gazdei unde eclozionează.
Unele dintre ele, în 2 - 3 zile trec din acest stadiu
în adulți.
Altele din stadiul din larve strongiloide infestate.
Acestea pătrund prin ingestie sau direct prin
piele în organismul gazdei, intră în circuitul sangvin,
trec în pulmon, trahee și esofag și apoi ajung în
intestin, își reiau ciclul.
Parazitoza este mai gravă la tineret.
Boala începe cu anorexie, conjuctivită purulentă și
tuse ușoară.
După 7 - 8 zile apare o enterită hemoragică brutală,
urmată de deshidratare, anemie și deseori comă
urmată de moarte.
Profilaxia constă în respectarea regulilor de igienă și
tratament medicamentos.

Tenioza

TENIOZA






Agentul cauzal: diferite specii de tenii, Dipylidium
canium, Echinococcus granulusus.
Manifestări clinice: tulburări digestive, respiratorii,
prurit.
Tratament: medicamente tenifuge.
Prin tenioza se înțelege un complex de manifestări
patologice produse de diferite tipuri de cestode în
stare adultă.
Tipul manifestărilor clinice și intesitatea lor este funcție
de specia și numărul de cestode ce parazitează animalul
precum și de vârsta și starea lui de întreținere.
Teniile sunt viermi lați, în formă de panglică alcătuiți
din mai multe segmente.
Ouăle sunt eliminate în mediul ambiant, în interiorul
segmentelor numite proglote.
Pentru dezvoltarea ulterioară de la ou până la adult,
toate teniile au nevoie de una sau mai multe gazde
intermediare ( animale domestice și sălbatice ).
Semnele clinice se manifestă prin tulburări digestive,
apetit capricios, slăbire, abdomen balonat, colici.
La tineret, se observă tuse, sufocare, respirație
dipneică, prurit generalizat, uneori accese epileptiforme.
În formele grave apare abatere și anemie pronunțată
și ușoară febră.
Nu numai teniile adulte pot provoca îmbolnări ci
și formele larvare.
Simptomatologie în aceste cazuri diferă de ceea a
tenilozelor, astfel că stările de boală au primit denumiri
diferite: cisticercoză, tetratiridioză, etc.
În tratamentul teniozelor adulte se recomandă
medicamentele tenifuge.

Tenioza

TENIOZA






Agentul cauzal: diferite specii de tenii, Dipylidium
canium, Echinococcus granulusus.
Manifestări clinice: tulburări digestive, respiratorii,
prurit.
Tratament: medicamente tenifuge.
Prin tenioza se înțelege un complex de manifestări
patologice produse de diferite tipuri de cestode în
stare adultă.
Tipul manifestărilor clinice și intesitatea lor este funcție
de specia și numărul de cestode ce parazitează animalul
precum și de vârsta și starea lui de întreținere.
Teniile sunt viermi lați, în formă de panglică alcătuiți
din mai multe segmente.
Ouăle sunt eliminate în mediul ambiant, în interiorul
segmentelor numite proglote.
Pentru dezvoltarea ulterioară de la ou până la adult,
toate teniile au nevoie de una sau mai multe gazde
intermediare ( animale domestice și sălbatice ).
Semnele clinice se manifestă prin tulburări digestive,
apetit capricios, slăbire, abdomen balonat, colici.
La tineret, se observă tuse, sufocare, respirație
dipneică, prurit generalizat, uneori accese epileptiforme.
În formele grave apare abatere și anemie pronunțată
și ușoară febră.
Nu numai teniile adulte pot provoca îmbolnări ci
și formele larvare.
Simptomatologie în aceste cazuri diferă de ceea a
tenilozelor, astfel că stările de boală au primit denumiri
diferite: cisticercoză, tetratiridioză, etc.
În tratamentul teniozelor adulte se recomandă
medicamentele tenifuge.

Trichineloza

TRICHINELOZA







Agentul cauzal: Trichinella spiralis
Manifestări clinice: febră mare, moleșeală,
inapetență, diaree sangvinolentă, urină
roșietică, dureri abdominale.
Profilaxie: nu se folosește în hrana câinilor
carne crudă de porc și de mistreț.
Trichineloza este o boală parazitară, comună
pentru animale și om, caracterizată prin localizarea
larvelor în musculatura striată.
Este răspândită în toată lumea și ridică importante
probleme medicale pentru om și animale.
Trichiinella spiralis, este un vierme de dimensiuni
foarte mici, care parazitează în etapele dezvoltării
lui o singură gazdă.
Adulții trăiesc în intestinul subțire al organismului
infestat, iar larvele de dimensiuni microscopice
se localizează în musculatura striată.
Parazitul infestează animalele domestice și sălbatice.
Omul este socotit gazdă accidentală.
Câinele se contaminează consumând carne infestată.
Larvele ajunse în tubul digestiv devin adulte care
produc ouă.
Rezultă, deci, noi larve care străbat peretele
intestinal, ajung în circulația sanguină și se
localizează în mușchi.
Larvele iau forme spiralată și sunt înconjurate de
membrane formând chiști.
Acestea se calcifică după câteva luni, dar își pot păstra
viabilitatea multă vreme.
Evoluția îmbolnăvirii este condiționată de cantitatea
de carne ingerată și de gradul de infestare a acestuia.
Boala se caracterizează prin vărsături, lipsa poftei de
mâncare dureri abdominale, constipație alternând cu
diaree sangvinolentă, febră.
Localizarea larve în mușchi se face în vecinătatea
tendoanelor și a ligamentelor ceea ce generează
dureri musculare și articulare, tulburări în mers,
slăbire extreme, cahexie.
Profilaxia constă în evitarea cărnii de porc sau mistreț
în hrana câinilor.
În cazul când, totuși, acesta se dă, să fie bine fiartă.

Trichineloza

TRICHINELOZA







Agentul cauzal: Trichinella spiralis
Manifestări clinice: febră mare, moleșeală,
inapetență, diaree sangvinolentă, urină
roșietică, dureri abdominale.
Profilaxie: nu se folosește în hrana câinilor
carne crudă de porc și de mistreț.
Trichineloza este o boală parazitară, comună
pentru animale și om, caracterizată prin localizarea
larvelor în musculatura striată.
Este răspândită în toată lumea și ridică importante
probleme medicale pentru om și animale.
Trichiinella spiralis, este un vierme de dimensiuni
foarte mici, care parazitează în etapele dezvoltării
lui o singură gazdă.
Adulții trăiesc în intestinul subțire al organismului
infestat, iar larvele de dimensiuni microscopice
se localizează în musculatura striată.
Parazitul infestează animalele domestice și sălbatice.
Omul este socotit gazdă accidentală.
Câinele se contaminează consumând carne infestată.
Larvele ajunse în tubul digestiv devin adulte care
produc ouă.
Rezultă, deci, noi larve care străbat peretele
intestinal, ajung în circulația sanguină și se
localizează în mușchi.
Larvele iau forme spiralată și sunt înconjurate de
membrane formând chiști.
Acestea se calcifică după câteva luni, dar își pot păstra
viabilitatea multă vreme.
Evoluția îmbolnăvirii este condiționată de cantitatea
de carne ingerată și de gradul de infestare a acestuia.
Boala se caracterizează prin vărsături, lipsa poftei de
mâncare dureri abdominale, constipație alternând cu
diaree sangvinolentă, febră.
Localizarea larve în mușchi se face în vecinătatea
tendoanelor și a ligamentelor ceea ce generează
dureri musculare și articulare, tulburări în mers,
slăbire extreme, cahexie.
Profilaxia constă în evitarea cărnii de porc sau mistreț
în hrana câinilor.
În cazul când, totuși, acesta se dă, să fie bine fiartă.

Ancilostomoza și Uncinarioza

ANCILOSTOMOZA ȘI UNCINARIOZA






Agentul cauzal: Ancylostoma caninum și
Uncinaria stenocefala.
M
anifestări clinice: anemie, diaree hemoragică.
Tratament: tratament medicamentos.
Ancilostomoza este una dintre cele mai
răspândite helmintoze ale câinilor în toate țările.
Parazitul adult se găsește de obicei prins de
mucoasa intestinului subțire dar uneori poate fi
găsit și în intestinul gros.
Femela expulzează un număr mare de ouă care
eclozionează în 12 - 24 de ore și se elimină cu
fecalele în mediul ambiant.
Din iuă ies larve, care dacă au condiții favorabile
în timp de o săptămână ajung larve infestate.
Infestația se realizează pe trei căi: prenatal, prin
ingestie și transcutanat.
Îninfestația prenatală ( înainte de naștere ) se pot
găsi ouă de Ancylostoma în fecalele cățeilor
după 10 - 12 zile de la naștere.
În infestația prin ingestie, larvele ajung la
maturitate în 15 - 18 zile la animalele sensibile și
ceva mai târziu la cele care au un anumit grad  de
imunitate datorat unei infestații anterioare.
Dacă larvele pătrund, prin piele iau calea vaselor
limfatice și sanguine intră în circulația pulmonară,
trec prin capilare și ajung în alveole.
De aici ajung în tubul digestiv și reîncep ciclul
biologic.
Semnele clinice sunt diferite în funcție de gradul
de infestație.
Astfel în cazul infestițiilor slabe se poate observa
doar o diaree moderată, pe când în infestațiile
masive se poate observa: anemie, apatie, epistaxis
( hemoragie nazală ), enterită hemoragică, șoc,
și în final, moartea.
Se recomandă tratament medicamentos și
antiparazitar iar la animalele intens parazitare și
debilitate, sunt necesare măsuri de susținere și
stimulare a organismului: substanțe hematopoetice,
astringente intestinale, transfuzii.

Ancilostomoza și Uncinarioza

ANCILOSTOMOZA ȘI UNCINARIOZA






Agentul cauzal: Ancylostoma caninum și
Uncinaria stenocefala.
M
anifestări clinice: anemie, diaree hemoragică.
Tratament: tratament medicamentos.
Ancilostomoza este una dintre cele mai
răspândite helmintoze ale câinilor în toate țările.
Parazitul adult se găsește de obicei prins de
mucoasa intestinului subțire dar uneori poate fi
găsit și în intestinul gros.
Femela expulzează un număr mare de ouă care
eclozionează în 12 - 24 de ore și se elimină cu
fecalele în mediul ambiant.
Din iuă ies larve, care dacă au condiții favorabile
în timp de o săptămână ajung larve infestate.
Infestația se realizează pe trei căi: prenatal, prin
ingestie și transcutanat.
Îninfestația prenatală ( înainte de naștere ) se pot
găsi ouă de Ancylostoma în fecalele cățeilor
după 10 - 12 zile de la naștere.
În infestația prin ingestie, larvele ajung la
maturitate în 15 - 18 zile la animalele sensibile și
ceva mai târziu la cele care au un anumit grad  de
imunitate datorat unei infestații anterioare.
Dacă larvele pătrund, prin piele iau calea vaselor
limfatice și sanguine intră în circulația pulmonară,
trec prin capilare și ajung în alveole.
De aici ajung în tubul digestiv și reîncep ciclul
biologic.
Semnele clinice sunt diferite în funcție de gradul
de infestație.
Astfel în cazul infestițiilor slabe se poate observa
doar o diaree moderată, pe când în infestațiile
masive se poate observa: anemie, apatie, epistaxis
( hemoragie nazală ), enterită hemoragică, șoc,
și în final, moartea.
Se recomandă tratament medicamentos și
antiparazitar iar la animalele intens parazitare și
debilitate, sunt necesare măsuri de susținere și
stimulare a organismului: substanțe hematopoetice,
astringente intestinale, transfuzii.

Trichuroza

TRICHUROZA






Agentul cauzal: Trichuris vulpis
Manifestări clinice: inflamaia intestinului gros,
slăbire, anemie.
Profilaxie: respectarea regurilor de igienă, tratament
medicamentos.
Trichuris vulpis este un parazit care trăiește în
intestinul gros al câinelui ( cec și colon ), și are o
lungime 5 - 7,5 cm.
Ouăle parazitului au formă de lămâie și sunt eliminate
în mediul exterior prin fecale.
Dacă întâlnesc condiții favorabile embrionează în
24 - 30 de ore, iar în 2 - 4 săptămâni oul conține larva
infestată.
Aceste ouă pot fi ingerată de câine cu apă de băut sau
alimente infestate.
După 30 de minute larvele ies din ou, iar după 24 ore
pătrund în mucoasa intestinului subțire unde rămân
8 - 10 zile.
De aici fac un circuit pe cale sanguină în plămân, apoi
intestinul subțire, apoi în cec unde mor după 2 - 3 luni.
Acțiunea traumatică a acestui parazit este mai puțin
importantă.
Acțiunea sa principală este de natură toxică, deoarece
el elaborează o substanță hemolizantă care determină
anemie pronunțată.
Semnele clinice nu sunt caracteristice.
În cazul unei infestări masive se pot observa dureri
abdominale, prurit perianal, slăbire, anemie, diaree ce
alternează cu constipația și care dacă nu se intervine
poate surveni moarte.
Se recomandă respectarea regulilor de igienă și
tratamentul medicamentos, cu rezultate foarte bune.

Trichuroza

TRICHUROZA






Agentul cauzal: Trichuris vulpis
Manifestări clinice: inflamaia intestinului gros,
slăbire, anemie.
Profilaxie: respectarea regurilor de igienă, tratament
medicamentos.
Trichuris vulpis este un parazit care trăiește în
intestinul gros al câinelui ( cec și colon ), și are o
lungime 5 - 7,5 cm.
Ouăle parazitului au formă de lămâie și sunt eliminate
în mediul exterior prin fecale.
Dacă întâlnesc condiții favorabile embrionează în
24 - 30 de ore, iar în 2 - 4 săptămâni oul conține larva
infestată.
Aceste ouă pot fi ingerată de câine cu apă de băut sau
alimente infestate.
După 30 de minute larvele ies din ou, iar după 24 ore
pătrund în mucoasa intestinului subțire unde rămân
8 - 10 zile.
De aici fac un circuit pe cale sanguină în plămân, apoi
intestinul subțire, apoi în cec unde mor după 2 - 3 luni.
Acțiunea traumatică a acestui parazit este mai puțin
importantă.
Acțiunea sa principală este de natură toxică, deoarece
el elaborează o substanță hemolizantă care determină
anemie pronunțată.
Semnele clinice nu sunt caracteristice.
În cazul unei infestări masive se pot observa dureri
abdominale, prurit perianal, slăbire, anemie, diaree ce
alternează cu constipația și care dacă nu se intervine
poate surveni moarte.
Se recomandă respectarea regulilor de igienă și
tratamentul medicamentos, cu rezultate foarte bune.

Ascaridioza

ASCARIDIOZA





Agentul cauzal: Toxocara canis
Manifestări clinice: inapenteță, diaree frecventă,
vomitări, distenția abdomenului.
Profilaxie: antihelmintice, respectarea normelor
de igienă.
Paraziții sunt viermi rotunzi, cu o lungime de
3,5 - 17,5 cm.
La animale găsesc condiții favorabile, astfel la
căței au loc invazii masive.
La câinii adulți, cu timpul se stabilește o stare de
rezistență față de acești paraziți.
Ciclul evolutiv la Toxocare canis se prezintă astfel:
ouăle eliminate în fecale sunt împrăștiate în mediul
înconjurător.
Ingerate de alți câini ele ajung în tubul digestiv unde
trec în stadiul de larvă, care migrează în pulmoni și
apoi revin pe cale bronșică din nou în tubul digestiv,
unde se dezvoltă până la maturitate.
La T. canis se întâlnește și infecția prenatală.
S-au găsit larve în pulmonii cățeiilor încă de la naștere.
După 9 zile, s-au găsit viermi adulți în intestin, iar
după 23 zile, ouă de paraziți în fecale.
Semnele: se manifestă prin paliditatea mucoaselor,
apetit capricios, diaree, uneori constipație, distensia
abdomenului, vomitări, jenă respiratorie, anemie, prurit,
leziuni cutanate de tip urticariform și accese epileptiforme.
Profilaxia constă în respectarea normelor de igienă.
În cazul infestării se vor folosi substanțele antihelmintice
tratamentul repetându-se după 7 și 14 zile.

Ascaridioza

ASCARIDIOZA





Agentul cauzal: Toxocara canis
Manifestări clinice: inapenteță, diaree frecventă,
vomitări, distenția abdomenului.
Profilaxie: antihelmintice, respectarea normelor
de igienă.
Paraziții sunt viermi rotunzi, cu o lungime de
3,5 - 17,5 cm.
La animale găsesc condiții favorabile, astfel la
căței au loc invazii masive.
La câinii adulți, cu timpul se stabilește o stare de
rezistență față de acești paraziți.
Ciclul evolutiv la Toxocare canis se prezintă astfel:
ouăle eliminate în fecale sunt împrăștiate în mediul
înconjurător.
Ingerate de alți câini ele ajung în tubul digestiv unde
trec în stadiul de larvă, care migrează în pulmoni și
apoi revin pe cale bronșică din nou în tubul digestiv,
unde se dezvoltă până la maturitate.
La T. canis se întâlnește și infecția prenatală.
S-au găsit larve în pulmonii cățeiilor încă de la naștere.
După 9 zile, s-au găsit viermi adulți în intestin, iar
după 23 zile, ouă de paraziți în fecale.
Semnele: se manifestă prin paliditatea mucoaselor,
apetit capricios, diaree, uneori constipație, distensia
abdomenului, vomitări, jenă respiratorie, anemie, prurit,
leziuni cutanate de tip urticariform și accese epileptiforme.
Profilaxia constă în respectarea normelor de igienă.
În cazul infestării se vor folosi substanțele antihelmintice
tratamentul repetându-se după 7 și 14 zile.

Boli Parazitare

BOLI PARAZITARE




Bolile parazitare au constituit o serioasă frână
în dezvoltarea și creșterea animalelor.
În majoritatea cazurilor aceste boli nu atrag
atenția imediat, nu se manifestă violent, animalele
trăind mult timp parazitate.
Câinii bolnavi se dezvoltă necorespunzător și
constituie o sursă de infecție pentru om și celelalte
animale.
Aceste boli se împart în două categorii distincte,
în funcție de categoria de paraziți care le produc:
parazitoze interne și parazitoze externe.
În cazul parazitozelor interne, infectarea se produce
fie prin intermediul ouălor sau larvelor ce se
transmit direct din mediul exterior, fie pe cale
transplacentară ( cazul ascarizilor ), fie prin
intermediul gazdelor intermediare ( cazul teniei ).
Paraziții interni sunt mulți, dar cel mai des
întâlniți la câine sunt ascarizii ( Toxascaris canis,
Toxascaris leonina ) și teniile.
Simptomele sunt asemănătoare la toate infecțiile
cu viermi intestinali.
Ele se manifestă prin apetit capricios, slăbire,
abdomen balonat, păr zbârlit și fără luciu, vomă,
diaree alternând cu constipație, anemiere și uneori
chiar și forme neroase asemănătoare crizelor
epileptiforme.
Examenul coprologic repetat la interval de 23 zile
este decisiv în diagnostic.
În afara de gravitatea bolii, în special la animalele
tinere, parazitoza contribuie și la diminuarea rezistenței
organismului, făcându-l vulnerabil la atacul marilor
boli contagioase.
În ceea ce privește paraziții externi, datorită
tendinței acestora de a se permanentiza pe corpul
câinelui, măsurile de profilaxie trebuie să reprezinte o
preocupare pemanentă.
Ele sunt simple și se rezumă la igiena însoțită de un
control periodic riguros.
Cei mai frecvenți paraziți externi sunt următorii:
purecele, căpușa, păduchele și muștele, țânțarii,
râia, și demodecia.

Boli Parazitare

BOLI PARAZITARE




Bolile parazitare au constituit o serioasă frână
în dezvoltarea și creșterea animalelor.
În majoritatea cazurilor aceste boli nu atrag
atenția imediat, nu se manifestă violent, animalele
trăind mult timp parazitate.
Câinii bolnavi se dezvoltă necorespunzător și
constituie o sursă de infecție pentru om și celelalte
animale.
Aceste boli se împart în două categorii distincte,
în funcție de categoria de paraziți care le produc:
parazitoze interne și parazitoze externe.
În cazul parazitozelor interne, infectarea se produce
fie prin intermediul ouălor sau larvelor ce se
transmit direct din mediul exterior, fie pe cale
transplacentară ( cazul ascarizilor ), fie prin
intermediul gazdelor intermediare ( cazul teniei ).
Paraziții interni sunt mulți, dar cel mai des
întâlniți la câine sunt ascarizii ( Toxascaris canis,
Toxascaris leonina ) și teniile.
Simptomele sunt asemănătoare la toate infecțiile
cu viermi intestinali.
Ele se manifestă prin apetit capricios, slăbire,
abdomen balonat, păr zbârlit și fără luciu, vomă,
diaree alternând cu constipație, anemiere și uneori
chiar și forme neroase asemănătoare crizelor
epileptiforme.
Examenul coprologic repetat la interval de 23 zile
este decisiv în diagnostic.
În afara de gravitatea bolii, în special la animalele
tinere, parazitoza contribuie și la diminuarea rezistenței
organismului, făcându-l vulnerabil la atacul marilor
boli contagioase.
În ceea ce privește paraziții externi, datorită
tendinței acestora de a se permanentiza pe corpul
câinelui, măsurile de profilaxie trebuie să reprezinte o
preocupare pemanentă.
Ele sunt simple și se rezumă la igiena însoțită de un
control periodic riguros.
Cei mai frecvenți paraziți externi sunt următorii:
purecele, căpușa, păduchele și muștele, țânțarii,
râia, și demodecia.

Septicemia Cățeilor Nou-Născuți

SEPTICEMIA CĂȚEILOR NOU-NĂSCUȚI





Agentul cauzal: diverse specii de bacterii
Perioada de incubație: 1 - 3 zile
Manifestări clinice: febră, inapetență, slăbire,
dureri abdominale.
Profilaxie: controlul medical al femelelor
gestante, respectarea condițiilor de igiena.
Septicemia neo-natală are mai multe puncte de
plecare și anume:
- îmbolnăvirea cu laptele de mamă, când acestea
are mastită.
Se îndepărtează cățeii de la mama bolnavă și
se administrează antibiotice.
- infectarea cordonului ombilical: cățeii mor în 3 - 4
zile de viață.
- infectarea cățeilor pe timpul parcurgerii la naștere
a tractului genital al unor cățele bolnave.
Cățeii astfel infectați nu mai pot fi salvați.
- asocierea septicemiei cu enterita hemoragică.
Se poate trata cu antibiotice, astfel moartea survine în 12 ore.
- Pe lângă agentul patogen, boala mai poate fi
produsă și de condiții necorespunzătoare de creștere
( hrănirea neadecvată, frig ), factori genetici, etc.
Cățeii bolnavi pierd repede în greutate, sunt hipotermici,
au o salivație excesivă, pierd reflexele, plâng continuu
și în final mor.

Septicemia Cățeilor Nou-Născuți

SEPTICEMIA CĂȚEILOR NOU-NĂSCUȚI





Agentul cauzal: diverse specii de bacterii
Perioada de incubație: 1 - 3 zile
Manifestări clinice: febră, inapetență, slăbire,
dureri abdominale.
Profilaxie: controlul medical al femelelor
gestante, respectarea condițiilor de igiena.
Septicemia neo-natală are mai multe puncte de
plecare și anume:
- îmbolnăvirea cu laptele de mamă, când acestea
are mastită.
Se îndepărtează cățeii de la mama bolnavă și
se administrează antibiotice.
- infectarea cordonului ombilical: cățeii mor în 3 - 4
zile de viață.
- infectarea cățeilor pe timpul parcurgerii la naștere
a tractului genital al unor cățele bolnave.
Cățeii astfel infectați nu mai pot fi salvați.
- asocierea septicemiei cu enterita hemoragică.
Se poate trata cu antibiotice, astfel moartea survine în 12 ore.
- Pe lângă agentul patogen, boala mai poate fi
produsă și de condiții necorespunzătoare de creștere
( hrănirea neadecvată, frig ), factori genetici, etc.
Cățeii bolnavi pierd repede în greutate, sunt hipotermici,
au o salivație excesivă, pierd reflexele, plâng continuu
și în final mor.