Poezia Păstorii Şi Plugarii de Vasile Alecsandri

 PĂSTORII ŞI PLUGARII
                 I


Priviţi pe cele dealuri înalte, înverzite,
Pe-acele largi poiene cu flori acoperite,
Priviţi, străini de lume, păstorii cei români,
Aproape de-a lor turme păzite de-ai lor câni,
Trăind o viaţă lină în tainica natură,
Cu buciumul în mână, cu fluierul la gură.
Cerească limpezime, precum într-un izvor,
Alin se oglindeşte în sufletele lor...


                             
Voi toţi, care de dânşii aţi râs fără mustrare,
Jos capul, o! nemernici loviţi de admirare.
Un paloş de izbândă există-n orice fer,
În tot păstorii astăzi există-un scutier!


                       II

                             
Priviţi pe cea câmpie frumoasă, roditoare,
Plugarii, muncitorii lucrând în foc de soare.
Pe faţa lor cea blândă, pe ochii lor cei vii
Adie boarea dulce din verzile câmpii.
Sub mâna lor e sapa, hârleţul, coasa, plugul.
Alăture cu dânşii stau boii purtând jugul,
Şi tot ce-i încojoară, deal, luncă, şes, izvor,
E pacinic cu blândeţea din sufletele lor.
Voi toţi, care de dânşii aţi râs fără căinţă,
Jos fruntea, o! nemernici căzuţi în umilinţă.
O spad-a răzbunărei există-n orice lanţ.
În tot românul astăzi exist-un dorobanţ!

                                                                              Mirceşti, noiembrie 1877


                       
           

Poezia Păstorii Şi Plugarii de Vasile Alecsandri

 PĂSTORII ŞI PLUGARII
                 I


Priviţi pe cele dealuri înalte, înverzite,
Pe-acele largi poiene cu flori acoperite,
Priviţi, străini de lume, păstorii cei români,
Aproape de-a lor turme păzite de-ai lor câni,
Trăind o viaţă lină în tainica natură,
Cu buciumul în mână, cu fluierul la gură.
Cerească limpezime, precum într-un izvor,
Alin se oglindeşte în sufletele lor...


                             
Voi toţi, care de dânşii aţi râs fără mustrare,
Jos capul, o! nemernici loviţi de admirare.
Un paloş de izbândă există-n orice fer,
În tot păstorii astăzi există-un scutier!


                       II

                             
Priviţi pe cea câmpie frumoasă, roditoare,
Plugarii, muncitorii lucrând în foc de soare.
Pe faţa lor cea blândă, pe ochii lor cei vii
Adie boarea dulce din verzile câmpii.
Sub mâna lor e sapa, hârleţul, coasa, plugul.
Alăture cu dânşii stau boii purtând jugul,
Şi tot ce-i încojoară, deal, luncă, şes, izvor,
E pacinic cu blândeţea din sufletele lor.
Voi toţi, care de dânşii aţi râs fără căinţă,
Jos fruntea, o! nemernici căzuţi în umilinţă.
O spad-a răzbunărei există-n orice lanţ.
În tot românul astăzi exist-un dorobanţ!

                                                                              Mirceşti, noiembrie 1877


                       
           

Poezia Cânticul Gintei Latine de Vasile Alecsandri

   CÂNTICUL GINTEI LATINE

                                                            
Latina gintă e regină
Între-ale lumei ginte mari;
Ea poartă-n frunte-o stea divină
Lucind prin timpii seculari.
Menirea ei tot înainte
Măreț îndreaptă paşii săi.
Ea merge-n capul altor ginte
Vărsând lumină-n urma ei.


                                                             
Latina gintă e vergină,
Cu farmec dulce, răpitor;
Străinu-n cale-i se înclină
Şi pe genunchi cade cu dor.
Frumoasă, vie zâmbitoare,
Sub cer senin, în aer cald,
Ea se mirează-n splendid soare,
Se scaldă-n mare de smarald.


                                                            
Latina gintă are parte
De-ale pământului comori
Şi mult voios ea le împarte
Cu celelalte-a ei surori,
Dar e teribila-n mănie
Când braţul ei liberator
Şi luptă pentru-al său onor.


                                                             
În ziua de judecată,
Când faţă-n cer cu Domnul sfânt,
Latina gintă-a fi-ntreabată
Ce au făcut pe-acest pământ?
Ea va răspunde sus şi tare:
,,O! Doamne,-n lume cât am stat,
În ochii săi plini de-admirare
Pe tine te-am reprezentat!"
              

Poezia Cânticul Gintei Latine de Vasile Alecsandri

   CÂNTICUL GINTEI LATINE

                                                            
Latina gintă e regină
Între-ale lumei ginte mari;
Ea poartă-n frunte-o stea divină
Lucind prin timpii seculari.
Menirea ei tot înainte
Măreț îndreaptă paşii săi.
Ea merge-n capul altor ginte
Vărsând lumină-n urma ei.


                                                             
Latina gintă e vergină,
Cu farmec dulce, răpitor;
Străinu-n cale-i se înclină
Şi pe genunchi cade cu dor.
Frumoasă, vie zâmbitoare,
Sub cer senin, în aer cald,
Ea se mirează-n splendid soare,
Se scaldă-n mare de smarald.


                                                            
Latina gintă are parte
De-ale pământului comori
Şi mult voios ea le împarte
Cu celelalte-a ei surori,
Dar e teribila-n mănie
Când braţul ei liberator
Şi luptă pentru-al său onor.


                                                             
În ziua de judecată,
Când faţă-n cer cu Domnul sfânt,
Latina gintă-a fi-ntreabată
Ce au făcut pe-acest pământ?
Ea va răspunde sus şi tare:
,,O! Doamne,-n lume cât am stat,
În ochii săi plini de-admirare
Pe tine te-am reprezentat!"