Poezia Păstorii Şi Plugarii de Vasile Alecsandri

 PĂSTORII ŞI PLUGARII
                 I


Priviţi pe cele dealuri înalte, înverzite,
Pe-acele largi poiene cu flori acoperite,
Priviţi, străini de lume, păstorii cei români,
Aproape de-a lor turme păzite de-ai lor câni,
Trăind o viaţă lină în tainica natură,
Cu buciumul în mână, cu fluierul la gură.
Cerească limpezime, precum într-un izvor,
Alin se oglindeşte în sufletele lor...


                             
Voi toţi, care de dânşii aţi râs fără mustrare,
Jos capul, o! nemernici loviţi de admirare.
Un paloş de izbândă există-n orice fer,
În tot păstorii astăzi există-un scutier!


                       II

                             
Priviţi pe cea câmpie frumoasă, roditoare,
Plugarii, muncitorii lucrând în foc de soare.
Pe faţa lor cea blândă, pe ochii lor cei vii
Adie boarea dulce din verzile câmpii.
Sub mâna lor e sapa, hârleţul, coasa, plugul.
Alăture cu dânşii stau boii purtând jugul,
Şi tot ce-i încojoară, deal, luncă, şes, izvor,
E pacinic cu blândeţea din sufletele lor.
Voi toţi, care de dânşii aţi râs fără căinţă,
Jos fruntea, o! nemernici căzuţi în umilinţă.
O spad-a răzbunărei există-n orice lanţ.
În tot românul astăzi exist-un dorobanţ!

                                                                              Mirceşti, noiembrie 1877