Poezia Grui-Sânger partea a-VI-a Iertarea de Vasile Alecsandri
Cică au fost odată un hoţ năprasnic
ce se numea Grui-Sânger.El locuia
într-un codru întunecos şi omorâtor
ce-i ziceau Codrul-fară-viată....
etc.,etc.
( POVESTE VECHE )
Iertarea
VI
Azi cerul e mai aspru! cad raze înfocate,
Şi setea linge peatra izvoarelor secate!
O gură, numai una de apă mai rămâne...
Bătrânul, neiertatul, cu focul în plămâne,
O soarbe-n gură-i, pleacă, se urcăiar din vale,
Târându-se pe coate,pe brânci în cruda-i cale,
Şi rupţi îi sunt genughii, şi rupte-a sale coate,
Şi sângele-i se scurge,şi cade, nu mai poate,
Căci drumul se lungeşte cu cât şi sete-i creşte...
Dar iată că la mijloc de cale se opreşte!
El vede-o păsărică pe jumătate moartă;
În palmă-i o cupride,la guralui o poartă
Şi cu o picătură prielnic o adapă,
Făra-n-ghiţi, sărmanul, macar un pic de apă!
Renvie păsărica încet din amorţire
Şi-n ceruri se înalţă cu-o vie ciripire.
Minune!... iată cerul deschis se ilumină
De-o tainică-auroră feerică, divină.
Atât de strălucindă, cât însuşi mândrul soare
Se stinge ca steluţa l-a soarelui splendoare,
Ş-un glas pătruns de milă, duios de bunătate,
Din cer grăieşte; ,,Sânger! iertat eşti de păcate!
Mult rău o faptă bună în ceruri cumpăneşte;
O biată păsărică de minci te izbăveşte!"
Grui-Sânger nalţă fruntea... El vede cu uimire
Pe faţa părintescă o dulce-nduioşare;
El vede-a lui victime cu îngeri adunate
În braţele deschise chemându-l ca pe-un frate;
Şi vede ca prin farmec pe trunchiul fără viaţă
Crescând vlăstări frumoase cu veselă verdeaţă,
Şi-n vârf o floare albă ce cade pe-a lui frunte
Ca semn de încetare a chinurilor crunte.
Iertatul zice; ,,Doamne !parinte!... îndurare!...
Şi cade şi se stinge cu-o lină suspinare.
Se spune că pe locul unde-au murit sărmanul
Un arbor mic, sălbatic, răsare pe tot anul,
Având o păsărică în vârf, cu glas de înger...
El poartă poame roşii si numele de Singer.
Mirceşti 1875
ce se numea Grui-Sânger.El locuia
într-un codru întunecos şi omorâtor
ce-i ziceau Codrul-fară-viată....
etc.,etc.
( POVESTE VECHE )
Iertarea
VI
Azi cerul e mai aspru! cad raze înfocate,
Şi setea linge peatra izvoarelor secate!
O gură, numai una de apă mai rămâne...
Bătrânul, neiertatul, cu focul în plămâne,
O soarbe-n gură-i, pleacă, se urcăiar din vale,
Târându-se pe coate,pe brânci în cruda-i cale,
Şi rupţi îi sunt genughii, şi rupte-a sale coate,
Şi sângele-i se scurge,şi cade, nu mai poate,
Căci drumul se lungeşte cu cât şi sete-i creşte...
Dar iată că la mijloc de cale se opreşte!
El vede-o păsărică pe jumătate moartă;
În palmă-i o cupride,la guralui o poartă
Şi cu o picătură prielnic o adapă,
Făra-n-ghiţi, sărmanul, macar un pic de apă!
Renvie păsărica încet din amorţire
Şi-n ceruri se înalţă cu-o vie ciripire.
Minune!... iată cerul deschis se ilumină
De-o tainică-auroră feerică, divină.
Atât de strălucindă, cât însuşi mândrul soare
Se stinge ca steluţa l-a soarelui splendoare,
Ş-un glas pătruns de milă, duios de bunătate,
Din cer grăieşte; ,,Sânger! iertat eşti de păcate!
Mult rău o faptă bună în ceruri cumpăneşte;
O biată păsărică de minci te izbăveşte!"
Grui-Sânger nalţă fruntea... El vede cu uimire
Pe faţa părintescă o dulce-nduioşare;
El vede-a lui victime cu îngeri adunate
În braţele deschise chemându-l ca pe-un frate;
Şi vede ca prin farmec pe trunchiul fără viaţă
Crescând vlăstări frumoase cu veselă verdeaţă,
Şi-n vârf o floare albă ce cade pe-a lui frunte
Ca semn de încetare a chinurilor crunte.
Iertatul zice; ,,Doamne !parinte!... îndurare!...
Şi cade şi se stinge cu-o lină suspinare.
Se spune că pe locul unde-au murit sărmanul
Un arbor mic, sălbatic, răsare pe tot anul,
Având o păsărică în vârf, cu glas de înger...
El poartă poame roşii si numele de Singer.
Mirceşti 1875
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...