Poezia Cânticul Gintei Latine de Vasile Alecsandri

   CÂNTICUL GINTEI LATINE

                                                            
Latina gintă e regină
Între-ale lumei ginte mari;
Ea poartă-n frunte-o stea divină
Lucind prin timpii seculari.
Menirea ei tot înainte
Măreț îndreaptă paşii săi.
Ea merge-n capul altor ginte
Vărsând lumină-n urma ei.


                                                             
Latina gintă e vergină,
Cu farmec dulce, răpitor;
Străinu-n cale-i se înclină
Şi pe genunchi cade cu dor.
Frumoasă, vie zâmbitoare,
Sub cer senin, în aer cald,
Ea se mirează-n splendid soare,
Se scaldă-n mare de smarald.


                                                            
Latina gintă are parte
De-ale pământului comori
Şi mult voios ea le împarte
Cu celelalte-a ei surori,
Dar e teribila-n mănie
Când braţul ei liberator
Şi luptă pentru-al său onor.


                                                             
În ziua de judecată,
Când faţă-n cer cu Domnul sfânt,
Latina gintă-a fi-ntreabată
Ce au făcut pe-acest pământ?
Ea va răspunde sus şi tare:
,,O! Doamne,-n lume cât am stat,
În ochii săi plini de-admirare
Pe tine te-am reprezentat!"
              

Poezia Cânticul Gintei Latine de Vasile Alecsandri

   CÂNTICUL GINTEI LATINE

                                                            
Latina gintă e regină
Între-ale lumei ginte mari;
Ea poartă-n frunte-o stea divină
Lucind prin timpii seculari.
Menirea ei tot înainte
Măreț îndreaptă paşii săi.
Ea merge-n capul altor ginte
Vărsând lumină-n urma ei.


                                                             
Latina gintă e vergină,
Cu farmec dulce, răpitor;
Străinu-n cale-i se înclină
Şi pe genunchi cade cu dor.
Frumoasă, vie zâmbitoare,
Sub cer senin, în aer cald,
Ea se mirează-n splendid soare,
Se scaldă-n mare de smarald.


                                                            
Latina gintă are parte
De-ale pământului comori
Şi mult voios ea le împarte
Cu celelalte-a ei surori,
Dar e teribila-n mănie
Când braţul ei liberator
Şi luptă pentru-al său onor.


                                                             
În ziua de judecată,
Când faţă-n cer cu Domnul sfânt,
Latina gintă-a fi-ntreabată
Ce au făcut pe-acest pământ?
Ea va răspunde sus şi tare:
,,O! Doamne,-n lume cât am stat,
În ochii săi plini de-admirare
Pe tine te-am reprezentat!"
              

Poezia Grui-Sânger partea a-VI-a Iertarea de Vasile Alecsandri

Cică au fost odată un hoţ năprasnic
 ce se numea Grui-Sânger.El locuia
 într-un codru întunecos şi omorâtor
  ce-i ziceau Codrul-fară-viată....
                                 etc.,etc.
             ( POVESTE VECHE )


         Iertarea
           VI


            
Azi cerul e mai aspru! cad raze înfocate,
Şi setea linge peatra izvoarelor secate!
O gură, numai una de apă mai rămâne...
Bătrânul, neiertatul, cu focul în plămâne,
O soarbe-n gură-i, pleacă, se urcăiar din vale,
Târându-se  pe coate,pe brânci în cruda-i cale,
Şi rupţi îi sunt genughii, şi rupte-a sale coate,
Şi sângele-i se scurge,şi cade, nu mai poate,
Căci drumul se lungeşte cu cât şi sete-i creşte...
Dar iată că la mijloc de cale se opreşte!


El vede-o păsărică pe jumătate moartă;
În palmă-i o cupride,la guralui o poartă
Şi cu o picătură prielnic o adapă,
Făra-n-ghiţi, sărmanul, macar un pic de apă!

Renvie păsărica încet din amorţire
Şi-n ceruri se înalţă cu-o vie ciripire.
Minune!... iată cerul deschis se ilumină
De-o tainică-auroră feerică, divină.
Atât de strălucindă, cât însuşi mândrul soare
Se stinge ca steluţa l-a soarelui splendoare,
Ş-un glas pătruns de milă, duios de bunătate,
Din cer grăieşte; ,,Sânger! iertat eşti de păcate!
Mult rău o faptă bună în ceruri cumpăneşte;
O biată păsărică de minci te izbăveşte!" 

                                      
Grui-Sânger nalţă fruntea... El vede cu uimire
Pe faţa părintescă o dulce-nduioşare;
El vede-a lui victime cu îngeri adunate
În braţele deschise chemându-l ca pe-un frate;
Şi vede ca prin farmec pe trunchiul fără viaţă
Crescând vlăstări frumoase cu veselă verdeaţă,
Şi-n vârf o floare albă ce cade pe-a lui frunte
Ca  semn de încetare a chinurilor crunte.
Iertatul zice; ,,Doamne !parinte!... îndurare!...
Şi cade şi se stinge cu-o lină suspinare.

                                      
Se spune că pe locul unde-au murit sărmanul
Un arbor mic, sălbatic, răsare pe tot anul,
Având o păsărică în vârf, cu glas de înger...
El poartă poame roşii si numele de Singer.  


                                                                                                                               Mirceşti 1875

Poezia Grui-Sânger partea a-VI-a Iertarea de Vasile Alecsandri

Cică au fost odată un hoţ năprasnic
 ce se numea Grui-Sânger.El locuia
 într-un codru întunecos şi omorâtor
  ce-i ziceau Codrul-fară-viată....
                                 etc.,etc.
             ( POVESTE VECHE )


         Iertarea
           VI


            
Azi cerul e mai aspru! cad raze înfocate,
Şi setea linge peatra izvoarelor secate!
O gură, numai una de apă mai rămâne...
Bătrânul, neiertatul, cu focul în plămâne,
O soarbe-n gură-i, pleacă, se urcăiar din vale,
Târându-se  pe coate,pe brânci în cruda-i cale,
Şi rupţi îi sunt genughii, şi rupte-a sale coate,
Şi sângele-i se scurge,şi cade, nu mai poate,
Căci drumul se lungeşte cu cât şi sete-i creşte...
Dar iată că la mijloc de cale se opreşte!


El vede-o păsărică pe jumătate moartă;
În palmă-i o cupride,la guralui o poartă
Şi cu o picătură prielnic o adapă,
Făra-n-ghiţi, sărmanul, macar un pic de apă!

Renvie păsărica încet din amorţire
Şi-n ceruri se înalţă cu-o vie ciripire.
Minune!... iată cerul deschis se ilumină
De-o tainică-auroră feerică, divină.
Atât de strălucindă, cât însuşi mândrul soare
Se stinge ca steluţa l-a soarelui splendoare,
Ş-un glas pătruns de milă, duios de bunătate,
Din cer grăieşte; ,,Sânger! iertat eşti de păcate!
Mult rău o faptă bună în ceruri cumpăneşte;
O biată păsărică de minci te izbăveşte!" 

                                      
Grui-Sânger nalţă fruntea... El vede cu uimire
Pe faţa părintescă o dulce-nduioşare;
El vede-a lui victime cu îngeri adunate
În braţele deschise chemându-l ca pe-un frate;
Şi vede ca prin farmec pe trunchiul fără viaţă
Crescând vlăstări frumoase cu veselă verdeaţă,
Şi-n vârf o floare albă ce cade pe-a lui frunte
Ca  semn de încetare a chinurilor crunte.
Iertatul zice; ,,Doamne !parinte!... îndurare!...
Şi cade şi se stinge cu-o lină suspinare.

                                      
Se spune că pe locul unde-au murit sărmanul
Un arbor mic, sălbatic, răsare pe tot anul,
Având o păsărică în vârf, cu glas de înger...
El poartă poame roşii si numele de Singer.  


                                                                                                                               Mirceşti 1875