Poezia Ce E Amorul? de Mihai Eminescu

        CE E AMORUL?


Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Și tot mai multe cere.


De-un semn în treacăt de la ea
El sufletul ți-l leagă,
Încît să n-o mai poți uita
Viața ta întreagă.


Dar încă de te-așteaptă-n prag
În umbră de unghere,
De se-ntîlnește drag cu drag
Cum inima ta cere:


Dispar și ceruri și pămînt
Și pieptul tău se bate,
Și totu-atîrnă de-un cuvînt
Șoptind pe jumătate.


Te urmărește săptămîni
Un pas făcut alene,
O dulce strîngere de mîni,
Un tremurat de gene.


Te urmăresc luminători
Ca soarele și luna,
Și peste zi de-atîtea ori
Și noaptea totdeauna.


Căci scris a fost ca viața ta
De doru-i să nu-ncapă,
Căci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apă.

Poezia Adio de Mihai Eminescu

         ADIO


De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămîi, rămîi, cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.


De astăzi dar tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei
Mă lasă.


Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt și de scîntei
Din stele,


Cînd degerînd atîtea dăți,
Eu mă uitam prin ramuri
Și așteptam să te arăți
La geamuri.


O, cît eram de fericit
Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniștit
De lună!


Și cînd în taină mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
În veci alături să te am,
Femeie!


Din a lor treacăt să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.


Căci astăzi dacă mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.


Și dacă luna bate-n lunci
Și tremură pe lacuri,
Totuși îmi pare că de-atunci
Sunt veacuri


Cu ochii serei cei dentîi
Eu n-o voi mai privi-o...
De-aceea-n urma mea rămîi -
Adio!

Poezia Cînd Amintirile... de Mihai Eminescu

   CÎND AMINTIRILE...


Cînd amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung și cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.


Deasupra casei tale ies
Și azi aceleași stele,
Ce-au luminat atît de des
Înduioșării mele.


Și peste arbori răsfirați
Răsare blînda lună,
Ce ne găsea îmbrățișați
Șoptindu-ne-mpreună


A noastre inimi își jurau
Credință pe toți vecii,
Cînd pe cărări se scuturau
De floare liliecii.


Putut-au oare-atîta dor
În noapte să se stîngă,
Cînd valurile de izvor
N-au încetat să plîngă,


Cînd luna trece prin stejari
Urmînd mereu în cale-și,
Cînd ochii tăi, tot încă mari,
Se uită dulci și galeși

Poezia S-a Dus Amorul... de Mihai Eminescu

 S-A DUS AMORUL...


S-a dus amorul, un amic
Supus amîndurora,
Deci cînturilor mele zic
Adio tuturora.


Uitarea le închide-n scrin
Cu mîna ei cea rece,
Și nici pe buze nu-mi mai vin,
Și nici prin gînd mi-or trece.


Atîta murmur de izvor,
Atît senin de stele,
Și un atît de trist amor
Am îngropat în ele!


Din ce noian îndepărtat
Au răsărit în mine!
Cu cîte lacrimi le-am udat,
Iubito, pentru tine!


Cum străbăteau atît de greu
Din jalea mea adîncă,
Și cît de mult îmi pare rău
Că nu mai sufăr încă!


Că nu mai vrei să te arați
Lumină de-ndeparte,
Cu ochii tăi întunecați
Renăscători de moarte!


Și cu acel smerit surîs,
Cu acea blîndă față,
Să faci din viața mea un vis,
Din visul meu o viață.


Să mi se pară cum că crești
De acum răsare luna,
În umbra dulcilor povești
Din nopți o mie una.


Era un vis misterios
Și blînd din cale-afară,
Și prea era de tot frumos
De-au trebuit să piară.


Prea mult un înger mi-ai părut
Și prea puțin femeie,
Ca fericirea ce-am avut
Să fi putut să steie.


Prea ne pierdusem tu și eu
În al ei farmec poate,
Prea am uitat pe Dumnezeu,
Precum uitarăm  toate


Și poate că nici este loc
Pe-o lume de mizerii
Pentr-un atît de sfînt noroc
Străbătător durerii!